Buna dimineață a educațieiFlorina Steliana Vasilescu 20.09.2018
Cum scopul vieții creștinului este sfințenia, iar educația, potrivit Sfântului Ioan Hrisostom, este „cuminecătura sfințeniei”, se înțelege câtă responsabilitate au părinții în formarea și instruirea copiilor. Educația începe în pântecele mamei, căci embrionul primește stimulii celei însărcinate și aceasta determină într-o mare măsură starea sa emoțională, sufletească. Ne propunem să ne apropiem cu mai multă atenție asupra acestei influențe care poate marca pe viață atitudinea, comportamentul copilului și al tânărului de mai târziu.
Micuțul ”vorbește” încă din pântece!
Dacă la început taina aducerii pe lume a unui copil e trăită de părinți cu mari emoții, iar timpul sarcinii și nașterea se dovedesc a fi adevărate provocări pentru amândoi, primele luni de viață în noua ”formulă” pot părea, de la un anumit moment, oarecum monotone. ”Îl spălăm, îl hrănim și așteptăm să se trezească”. Numai că acest timp de adaptare și acomodare cu atmosfera de familie s-a dovedit – prin prisma cercetărilor în domeniu - o uimitoare lume, cu mult mai plină și mai activă decât ne-o imaginăm. Date noi, recente, cu valențe surprinzătoare, dovedite prin metode strict experimentale, ne arată, printre altele, cum micuțul ”vorbește” prin activitatea lui fiziologică.
La patru luni prenatale, copilul aude! Poate că dacă ar cunoaște această realitate, viitoarele mămici ar avea mai mare grijă să-l ocrotească, neexpunându-l la discuții în contradictoriu, aparent inofensive. La câteva ore de la naștere, copilul distinge vocea mamei înregistrate din stadiul intrauterin și chiar poate deosebi limba maternală de o alta, după tonalitatea cuvintelor, pe baza accentelor limbii respective! În 20 de minute recunoaște mirosul mamei! S-a constatat de asemenea că senzorial există o continuitate a gustului experimentat deja prin lichidul amniotic, unele alimente fiind ”recunoscute”, altele nu. Singurul simț neexersat în stadiul intrauterin rămâne văzul.
Cunoașterea la … sânul mamei
O altă cale de cunoaștere este suptul non-nutritiv. Cât stă la sân, copilul nu doar se hrănește, ci prin motricitatea gurii se adaptează la lumea nouă descoperind caracteristici specifice. Mânuțele sunt cele care continuă aventura, urmând ca abia după câteva luni picioarele să fie capabile să pornească în căutarea noutăților. În urma experiențelor făcute timp de patru zile consecutive cu un copil hrănit la sân și altul hrănit artificial, s-a constatat o dezvoltare net superioară a simțului olfactiv la copiii hrăniți la sân: ei pot distinge ceea ce e VIU de ceea ce e NEVIU. Cel hrănit artificial pare să recunoască monotonia ”tot asta”- pe cand copilul hrănit la sân caută diferențele schimbării de la un sân la altul.
Starea psihică a mamei cu diferențe de la o oră la alta e receptată direct de copil, acesta preluând de la mamă, odată cu hrana, și mulțumirea, neliniștea, spaimele sau bucuriile. De aici deducem importanța mediului armonios, cald și echilibrat din jurul lui. De altfel, experiențele prin care mama trece, alături de întreaga familie, se imprimă fundamental în copil, primele săptămâni de viață fiind decisive. S-a constatat că există o continuitate din stadiul intrauterin în cel de nou-născut, fără ca nașterea să fie neapărat un început și că suntem capabili să înregistrăm și să depozităm experiențe pentru a le folosi mai târziu, în situații provocatoare. Se pare că însăși evoluția de mai târziu a copilului e dependentă de zestrea emoțională cu care pleacă la drum.
Un experiment tragic
În anii ’50 se credea că nou-născutul e slab văzător- practic ”orb”. S-a constatat, însă, că vede, dar la o distanță standard, distanța dintre fața copilului și fața mamei, în momentul alăptării. E oarecum pre-format pentru elementul ”GHID”, spre o cunoaștere caldă, ceea ce curând face să se manifeste o preferință clară pentru părinți. Iată cum afectivul este cel care pregătește cognitivul, nevoia de afecțiune se manifestă clar, iar cantitatea experiențelor emoționale e decisivă în primele luni de viață. Specialiștii afirmă că nevoia de atașament e o trebuință bazală, la egalitate cu hrana.
În sprijinul acestei afirmații se poate menționa un experiment făcut într-un sat din Germania feudală de către Frederic al II-lea, care mânat de o ”curiozitate științifică”, a încredințat 18 copii de pe moșia sa în îngrijirea a 18 doici. Condiția impusă era ca doicile să aibe fețele acoperite când îi hrănesc și să nu vorbească deloc cu ei. Marea lui curiozitate era să afle în ce limbă vor vorbi copiii care de la naștere nu vor fi auzit rostindu-se nici un cuvânt. Greacă, ebraică, latină? Cronicarul curții, care a consemnat acest experiment, nota mai departe că aceștia mureau unul după altul! Copiii nu puteau trăi fără cuvintele mângâietoare și expresiile afective ale celor din jur. De aici ne duce gândul la miza fantastică pe care și-o asumă părinții care lasă copiii în grija altora, lipsiți de dragostea maternă și paternă.
Nu oricând și nu orice!
Din păcate la noi s-a consumat experimentul copiilor crescuți în orfelinate, privați de atașament și afecțiune. Mulți dintre ei nu au mai putut fi redresați, chiar dacă li s-a dat șansa de a fi adoptați de o familie. Asta ne spune multe despre faptul că nu oricând și nu orice putem învăța, că există un timp alocat anumitor procese cognitive, o rânduială a firii. Contează foarte mult vârsta la care învățăm să vorbim, să mergem. Recuperarea stadiilor pierdute poate fi doar parțială.
Una din ideile cele mai interesante este aceea că pe plan senzorial, cel puțin, suntem de timpuriu direcționați spre a găsi sens, iar sensul și căutarea de sens ne ajută să ne integrăm în societate, eventual să ne reconfigurăm, în cazul în care suntem provocați de evenimente.
Concluzia la care merită să luăm aminte este certitudinea că privarea de afirmare afectivă schilodește sufletul și personalitatea copilului. Micuțul are nevoie de întreaga noastră atenție, iar familia ar trebui să se organizeze astfel încât el să devină prioritate absolută. Să ne gândim la câtă grijă ar trebui să acorde părinții perioadei de început de viață a copilului și la miza atașamentului, a tandreței, a legăturilor de dragoste, a cuvintelor de încurajare de care au atâta nevoie pentru a-și contura trăsăturile personale, caracterul. Cu siguranță numai dragostea și armonia dăruite azi ne vor asigura tihna, echilibrul și împlinirea de mâine.
Imagine: Mitra Shadfar, Mother and Child