”Astfel de necazuri ne sunt puse înainte doar ca să ne construim o scară a vieții”
Deși născută în purpură, destinul Principesei Ileana a României a fost unul greu încercat. Ceea ce a ajutat-o să se ridice după fiecare lovitură a fost credința în Dumnezeu și munca în slujba aproapelui, ea înțelegând că rostul unei persoane cu statutul său este de a servi, cu toate forțele sale, Binele.
“Dacă mori înainte de-a muri, nu vei muri când vei muri.” (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul)
Ceea ce, la prima vedere poate părea un exercițiu de dicție, este de fapt un adevăr adânc cuprins în câteva cuvinte. Simplitatea ajunge mereu la inimă și nu naște dubii. Ca și în povestea în care diavolii căutau cel mai nimerit loc în care să ascundă fericirea omului. Gândeau:”Adâncul oceanului sau vârful munților n-ar descuraja omul, temerar din fire, s-o caute. Dar dacă am așeza-o taman în sufletul lui, acolo unde nu s-ar gândi niciodată s-o caute, izbânda noastră ar fi deplină”. Și se pare că așa au și făcut. Dovadă permanenta risipire în afara noastră și perpetua concentrare de-a alerga după himera fericirii.
Am ales să închei sumara prezentare a paginilor de “Jurnal” cu cel mai frumos capitol, cel care m-a legat cu sufletul de arta Dlui Vasile Pascu: mănăstirea Recea, din Vrancea, loc binecuvântat, izvor de credință și ascultare așezat în inima dealurilor. Locul în care am auzit vorbindu-se despre Domnia Sa cu recunoștință, deosebit respect și infinită dragoste.
VASILE PASCU – PICTORUL ȘI MĂRTURISITORUL: Misiunea VIZIRCA
La câteva zile de la cutremurul din 1940 (cutremur de nouă grade, devastator în zonă), pictorul nostru are un vis în care primește porunca de a ridica o troiță.
”Am pictat pretutindenea…”
Un alt episod dramatic din viața pictorului Vasile Pascu e legat de examenul de pictură bisericească de la București. În anii 1940-1946, Vasile Pascu era concentrat. Cum făcuse stagiul militar ca secretar la Brigada XII, Infanteria Ismail, era cunoscut și apreciat de mai toți superiorii ca fiind pictorul regimentului și al brigăzii. ”Zilnic luam blocul și acuarelele și plecam la peisagii, fie prin port, fie pe malul Dunării, prin oraș, prin parcuri, etc. Am pictat pretutindenea. …Toate tablourile le-am împărțit la ofițeri și subofițeri…cel puțin 500 de tablouri în acuarelă”.
