Două povești de dragosteFlorina Steliana Vasilescu 05.10.2021
”Numai în Dumnezeu dragostea poate fi salvată”
În vara de care tocmai ne-am despărțit s-a citit mult Irvin Yalom, cea mai căutată dintre cărțile lui fiind „O chestiune de viață și de moarte”, un jurnal alternativ al ultimilor luni din viața unor oameni ce reușiseră să fie fericiți.
Un cuplu aproape perfect
Pe scurt, autorul redă povestea unui cuplu în care soția află că e bolnavă de cancer și care încearcă să se pregătească să întâmpine moartea cât mai rațional și organizat posibil, sub un control emoțional strict monitorizat. Ca doi intelectuali de clasă, talentați și dăruiți cu multe înzestrări, cei doi soți reușesc să scrie alternativ câte un capitol, împărtășind temeri, mici bucurii, rememorări și spaime, care le bântuie sufletele și zilele dinainte și după marea despărțire. Mărturiile directe și relatarea francă te țin de multe ori cu sufletul la gură și te aduc în fața unor situații de cumpănă. Cei doi protagoniști au multe calități și pot atrage admirația cuvenită unor oameni împliniți, atât pe plan profesional cât și în cel familiar. Se cunosc de la 15 ani, trăiesc o adolescență frumoasă, se căsătoresc de tineri și au patru copii cu care se mândresc. Evrei amândoi, din familii emigrante în America, el talentat medic psihiatru, care la îndemnul și cu sprijinul soției, se apucă să scrie, și o face cu succes, și ea, Marilyn, o profesoară foarte apreciată în mediul academic. Cu alte cuvinte, viața le–a oferit tot ce și-au dorit: au călătorit împreună, și-au împlinit toate visurile, și-au împărtășit toate trăirile, s-au modelat reciproc ajungând un cuplu aproape ideal, am putea spune.
Absurd, inutilitate, înfrângere
Singura care le-a stricat echilibrul a fost moartea. Sigur, într-un cuplu nu se știe niciodată care va fi primul plecat, cert este că acela care rămâne se trezește deodată singur. Cum va supraviețui dispariției celuilalt? Și aici începe diferența – de educație, de credință, de atitudine. În cazul lor, atei convinși și iudei nepracticanți, lucrurile se complică: cum să accepți că totul se termină la marginea mormântului și că pământul rece o va înghiți pentru totdeauna pe cea cu care ai împărtășit toate gândurile, sentimentele, viața toată? Cum să săruți de despărțire obrazul rece și livid care până ieri se străduia să-ți zâmbească, împovărat de durerea și chinul bolii? Să nu mai spunem despre situația în care trebuie să accepți și să respecți dorința soției de a fi eutanasiată, cu tot protocolul de rigoare moral și medical aferent (în care medicul, ținând paharul cu licoarea otrăvită, o întreabă dacă e sigură că vrea să moară azi). Tabloul, prin extensie, prinde toate culorile posibilului, pe tărâmul tuturor posibilităților: fiica lor, Eve, vine să le fie alături împreună cu soția (!) ei, la înmormântare slujește o femeie- rabin, iar hotărârea de a apela la eutanasiere este privită ca un gest de mare curaj – în fond, fiecare e liber să-și aleagă cum vrea să moară, nu-i așa? Și de aici, toată tristețea, tot amarul, toată rătăcirea și inutilitatea sosite odată cu artea. Cât de supus îi poate fi omul nesupunerii sale față de Dumnezeu!
Dragoste cu iz de sinaxar
Alternativa luminoasă am aflat-o într-o altă istorioară de iubire, ceva mai veche și cu iz de sinaxar. Ați știut cumva, că rușii au în calendarul lor doi soți, sfinții Petru și Fevronia, socotiți apărători ai familiei, dragostei și fidelității? Am aflat de ei la o slujbă de Maslu, în ajunul zilei de 25 iunie, ziua în care sunt prăznuiți. Mi s-a părut cea mai frumoasă poveste de dragoste. Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Felix și Otilia, până și Balzac și Eva Hanska rămân palide și triste umbre. Și tot atâtea dovezi ale capacităților limitate și neîncăpute într-o dragoste fără și în afară de Dumnezeu.
Dar ce e atât de frumos în această poveste de iubire, trăită pe la anii 1200? Simplitatea și frumusețea ei! Petru, fiul cneazului din Murom, se îmbolnăvește grav, neaflând altă scăpare decât tratamentul oferit de fiica unui prisăcar, tare pricepută în prepararea leacurilor din plante, numită Fevronia. Ca răsplată, tânărul îi promite că o va lua de soție, dar odată vindecat, uită de promisiune. După ceva vreme se îmbolnăvește iar. Revine la Fevronia care îl iartă și îl vindecă din nou. De data aceasta, Petru își împlinește promisiunea, căsătorindu-se cu înțeleapta și priceputa Fevronia, lucru care nemulțumește profund nobilimea de la curte, din cauza originii modeste a fetei. Cei doi soți hotărăsc să renunțe la îndatoririle domnești și pleacă în exil. Dar necazuri și greutăți se abat în ținutul lor și poporul cere revenirea cneazului la domnie. După întoarcere, Petru și Fevronia și-au tratat supușii ca pe propriii copii, strângând comorile lor nu pe pământ, ci în Ceruri. După Legea lui Dumnezeu și puternica lor credință, conducătorul trebuia să aibă model pe Hristos și să fie convins că va răspunde pentru mântuirea supușilor.
Nedespărțiți în viață și în moarte
Când au simțit că li se apropie sfârșitul, Petru și Fevronia s-au rugat lui Dumnezeu să îngăduie ca ei să moară împreună și au cerut să fie înmormântați în același mormânt și în același sicriu. Apoi au mers și au luat voturile monahale, cneazul Petru devenind călugărul David, iar cneaghina Fevronia devenind Eufrosina. Au murit în aceeași zi și la aceeași oră, pe 25 iunie 1228. S-a decis că nu se cade ca un călugăr să fie înmormântat în același sicriu cu o călugăriță. Așa că au așezat trupul cneazului în Catedrala Nașterea Maicii Domnului din Murom, iar trupul cneaghinei în Biserica Înălțării Sfintei Cruci, aflată în afara zidurilor orașului. În dimineața următoare, poporul a găsit sicriele goale, iar trupurile lor erau așezate împreună în sicriul de piatră pe care și-l comandaseră când încă erau în viață. Neînțelegând sensul celor întâmplate, oamenii au așezat din nou trupurile în sicrie separate. În dimineața următoare, trupurile lor au fost găsite iarăși în sicriul de piatră, unul lângă celălalt. Din acel moment, nimeni nu a mai îndrăznit să le mai despartă.
Când totul devine posibil
Iată cum, trăind după sfatul lui Dumnezeu, au primit darul cererii din rugăciunea lor într-un fel care poate părea azi fantastic. Domnul Dumnezeu, noblețea întruchipată, finețea desăvârșită, iubirea deplină nu a respins rugămintea celor doi îndrăgostiți de a trece împreună prin moarte și dincolo de ea. Astfel, totul devine posibil pentru o credință puternică și o dragoste mare.
Să iubești omul de lângă tine și să nu-L bagi în seamă pe Ziditorul lui, pare a fi o mare neputință. În fond, El a gândit și a zămislit, a pregătit cu răbdare, a împlinit cu daruri făptura care astăzi îți este liman, mângâiere și alint, sprijin și refugiu, grijă și speranță, este tot ceea ce ție îți lipsea pentru a deveni întreg din iubire. Și tot El a avut grijă să vă puteți întâlni, să nu rătăciți cărările vieții, hălăduind departe unul de celălalt. Și atunci nu se cuvine oare să-L așezați pe El la loc de cinste în viața voastră? Și apoi, cu sufletul scăldat în dragoste, să priviți către El cu recunoștință?
Două întâmplări, două iubiri, o singură potecă spre veșnicie și o singură învățătură: numai în Dumnezeu dragostea are sens și dăinuiește dincolo de granița timpului.