În căutarea rădăcinilor din noiFlorina Steliana Vasilescu 13.08.2018
”Copiii se reazimă pe mintea părinților! “ (părintele Arsenie Boca)
Cu ceva vreme în urmă, un călugăr cu mare dragoste de cunoaștere atrăgea atenția asupra unui capitol din cartea Cărarea împărăției a părintelui Arsenie Boca. “Dacă geneticienii români, spunea el, ar cerceta aceste pagini, ar putea face progrese notabile pe plan mondial, găsind explicații pentru multe dintre problemele lumii actuale și – eventual - soluţii pentru rezolvarea lor.”
Omul, gândul lui Dumnezeu
Capitolul în sine este de o mare profunzime, ca întreaga carte, de altfel, și aduce celor ce vor să înțeleagă argumente medicale împletite cu cele teologice într-o perfectă armonie, spre lămurirea multor nepriceperi. Poate e bine să menționăm că textele au fost scrise în anii ‘47,’48. Doresc să aduc în atenție doar câteva idei care ne-ar putea fi de folos în înțelegerea influenței gândului și a comportamentului asupra stării sănătății noastre. Și asta începând dinainte de concepție chiar.
Pornind de la explicarea legilor geneticii, părintele atenționează asupra faptului că în persoana fiecăruia dintre noi trăiesc mai multe generații și un număr mare de inși, fiecare contribuind mai mult sau mai puțin la plămădirea personalității noastre. Și poate că nu întotdeauna luăm de la ei ce aveau mai bun, procesul selectiv depinzând de genele dominante (normale) și cele recesive (defectuoase). Interesant este că genele recesive apar în ascendenți în chip independent, nu după legile probabilității, cum se bănuia - ci după legile care “atârnă peste fărădelegi” – cum spune părintele. “Toate faptele omului, toate mișcările lui, se notează undeva, într-o nevăzută carte, se imprimă în sămânța sa și cu aceasta își trage urmașii sub povara isprăvilor sale”. Am putea lămuri aici un prim lucru: Dumnezeu nu pedepsește copiii pentru păcatele părinților, ci suferințele odraslelor vin ca o urmare firească a comportamentului prin care părinții au încălcat regulile jocului. Neascultarea părinților determină suferința copilului. Neascultarea de Dumnezeu! Pentru că, iată, tot părintele Arsenie ne spune: “Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu”. Or, dacă Dumnezeu a avut un gând cu noi - și acesta nu putea fi decât unul frumos și bun - iar noi de îndepărtăm de intențiile Lui păcătuind în fel și chip, e clar că ne împotrivim! Cu cât împotrivirea e mai mare, cu atât păcătuim mai mult. Păcatul, deci, e călcarea legilor vieții, print-un abuz de libertate. Să nu uităm, Creatorul a dat omului legile viețuirii sale, dar și libertatea voinței de a le respecta sau nu. Iar când omul se amăgește, ieșind din rosturile firii, nu scapă nepedepsit, și încă aspru pedepsit!
Trup spiritualizat sau suflet trupesc?
Evangheliile ne învață în mai multe rânduri că vindecarea trebuie să înceapă de la suflet. Curățirea sufletului de păcate atrage după sine vindecarea trupească. Numai că aici intervine ca factor decisiv credința fiecăruia – credința ta te-a mântuit! Crezi că te pot vindeca? Citind câteva rânduri, înțelegem mai ușor necesara armonie și permanenta interdependență dintre trup și suflet, dar și partea de moștenire cu care pornim în viață, chiar și când e vorba de credință! “Sufletul nu se moștenește, ci este creat de Dumnezeu. Credința e o însușire a sufletului, e drept, dar de la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci? Atunci însușirea sufletului de a-și cunoaște și recunoaște pe tatăl său sau de a se lepăda de El, e dependentă și de construcția genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme. Cuprinsul credinței se învață, înclinarea de a o învăța sau nu - se moștenește. Înclinarea sufletului știm că e către obârșia sa și face interferență cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care găsește numai dezechilibru, nu-și va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat care nu cântă, ci huruie… Sfinții, însă, purificându-și trupul de patimi, au izbutit să-l aducă în armonie cu țintele superioare ale conștiinței, încât trupurile lor prezentau multe din caracterele sufletului. În partea opusă, multe din patimile trupului se fac și însușiri ale sufletului.
Lumina și întunericul de lângă noi
Zgârcenia, lăcomia, invidia, beția, necredința, minciuna, desfrânarea configurează organismul potrivit cu fiecare din aceste patimi și se rezumă apoi, în factorii ereditari, și așa se seamănă în urmași patimile. Iar ei la rândul lor, ce să rodească? Fie modul dominant al eredității, fie modul atavic, când caracterele se ascund o generație sau două și apar dintr-o dată, pe neașteptate, în al treilea sau al patrulea neam de oameni… Ura, această desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu și din ochii celorlalți. Ura își ridică împotrivă și mai mare ură, atât împotriva oamenilor, cât și împotriva lui Dumnezeu. Ea e un climat al mediului viciat, o viforniță, o boare a haosului. Ea face din viața aceasta o anticameră a iadului. Acesta este mediul exterior. Să zic mediul social? Mediul – cu acestea pricepem ce pot să dea variabilele vieții, netezite de iubire, sau desfundate de ură. Configurația persoanei umane nu e determinată numai de elementele eredității, ci și de elementele mediului. Omul, în integralitatea sa, este rezultatul interferenței dintre cei doi factori. Ereditatea nu fixează poziții fatale, din care nu putem ieși, ci limite mai mult sau mai puțin fixe, după cum e vorba de o însușire sau alta, în cadrul cărora mediul ne fixează poziția. Iată, deci, posibila influență a educației primite în familie și societate. Schimbarea trăsăturilor caracteristice sociale presupune schimbarea fiecărui membru al comunității, începe cu stabilirea echilibrului din noi. Frumusețea societății e compusă din micile noastre sclipiri de frumusețe. Dar și invers!
Despre puterea cuvântului, dată de energia încătușată în el, despre responsabilitatea pe care ar trebui s-o avem la rostirea gândurilor – bune sau rele - sunt iarăși multe de spus. Dacă am conștientiza urmările, cu siguranță am fi mult mai atenți. Cu un cuvânt poți zidi un om slăbit de încercările lui sau îl poți distruge. Ce să mai zicem de blesteme, cuvinte de hulă sau “banalele” înjurături, despre răul și urâtul pe care-l vărsăm la fiecare pas cu vorbele noastre rele.
Omul și cerul în pântecele matern
Iată câteva posibile repere pe care le consemnează părintele Arsenie: “Reținem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai ușor un bombardament al energiei sufletului și-i pricinuiește mutația infinitizimală, după dorință. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănțuie, prin amplificare, procese uriașe în configurația persoanei, uneori chiar și în microbiologia societății. Deci cum să nu fie în stare blestemul unei babe, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voința ei să nu-l ajungă și să nu-i schimbe configurația fizică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la țintă leziuni organice. Și iarăși – cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire, să-l folosească și să-l schimbe, din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său, zisă cu tot focul ființei sale, ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care-l dorește? Mai mult, toate stările trupești și sufletești ale celor doi părinți, iar cu mai deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se întipăresc în copil ca tendințe sau predispoziții, pe care copilul le va avea pentru toată viața. Supărări, amărăciuni, dureri predispun copilul la tristețe, melancolie, nesănătate. Deci toate acestea trebuie ocolite. Nota sufletească dominantă în familie, cu deosebire din vremea aceea, și mai ales a mamei, va fi caracteristica întregii vieți a urmașilor. Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău, acum ești cu deosebire datoare să-l păzești de toate relele cu care n-ai vrea să te supere, fiindcă numai acum poți și te ascultă cu desăvârșire… Îndreaptă purtările tale, mamă, către Dumnezeu care săvârșește prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile tale!”
Zestrea cu care pornim la drum
Am plecat în această incursiune cu gândul la felul în care ”ne așternem” sănătatea. Și iată cum descoperim rădăcinile binelui și al răului din noi, zestrea pe care suntem chemați s-o îndreptăm, s-o cultivăm, s-o facem să rodească așa încât să ne poată fi bine. Nouă și celor din jur. Înainte de a ne apleca privirile către stadiul intrauterin și universul lui prea puțin cunoscut, vă îndemn să păstrați - și eventual să-l cultivați - un gând de-al părintelui Arsenie Boca, cu mult mai adânc decât pare la prima vedere: ”Copiii se reazimă pe mintea părinților! “
”Ura, această desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu și din ochii celorlalți. Ura își ridică împotrivă și mai mare ură, atât împotriva oamenilor, cât și împotriva lui Dumnezeu. Ea e un climat al mediului viciat, o viforniță, o boare a haosului. Ea face din viața aceasta o anticameră a iadului.”
”Nota sufletească dominantă în familie și mai ales a mamei, va fi caracteristica întregii vieți a urmașilor.”