Jurnalul pictorului mărturisitor Vasile PascuFlorina Steliana Vasilescu 05.10.2022
”Am pictat pretutindenea…”
Un alt episod dramatic din viața pictorului Vasile Pascu e legat de examenul de pictură bisericească de la București. În anii 1940-1946, Vasile Pascu era concentrat. Cum făcuse stagiul militar ca secretar la Brigada XII, Infanteria Ismail, era cunoscut și apreciat de mai toți superiorii ca fiind pictorul regimentului și al brigăzii. ”Zilnic luam blocul și acuarelele și plecam la peisagii, fie prin port, fie pe malul Dunării, prin oraș, prin parcuri, etc. Am pictat pretutindenea. …Toate tablourile le-am împărțit la ofițeri și subofițeri…cel puțin 500 de tablouri în acuarelă”.
Proba cea mai grea
Un anunț din ziarul Universul îi atrage atenția: Ministerul Cultelor și Artelor organiza examenul de pictură bisericească. Primește de la locotenent –colonelul Iosif Duckhorn, care făcuse și el Belle Arte la Viena, aprobarea de a pleca spre capitală. Numai că parcursul începe cu un drum la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva “pentru a mă ruga să reușesc la acest examen greu.“ S-au prezentat 72 de candidați, dintre care el era cel mai tânăr. Examenul era prezidat de directorul general al ministerului, dl. Pașa, și îi avea în comisie pe pictorii Artur Verona, Ghe. Popescu, Arutiun Avachian, Gheorghe Rusu. “Am dat întâi lucrare scrisă în sălile de la Belle Arte, la care am luat “foarte bine”. Apoi au urmat probele practice, o compoziție în ulei și copie a unei icoane vechi.” Printre actele necesare la înscriere se cerea și dovada “dacă mă spovedesc și mă împărtășesc regulat” de la preotul duhovnic. Pentru compoziție a tras 4 bilete, în dorința de a avea o temă provocatoare. S-a oprit la Răstignirea Domnului. Îndemnat de Verona să trateze un subiect mai ușor, având în vedere că e tânăr, răspunsul a venit prompt: “Tocmai că sunt tânăr vreau să pictez ceva mai greu, altfel cum voi picta o biserică? Și Verona, mulțumit de răspunsul meu, mi-a urat succes.” Finalul examenului vine să încununeze dovada talentului său, într-un stil caracteristic personalității lui efervescente, aflată sub harul talentului său deosebit.
O confuzie proniatoare
“Joi, 3 sau 4 mai, când lucrarea mea (copia) era gata, iar ceilalți nici compoziția n-o făcuseră, vine Pașa, spunând cu suspine: <<Cine este tânăr concentrabil din Basarabia să plece imediat cu primul tren, căci azi dimineață a căzut Basarabia>>. Eu, care eram culcat cu burta pe dușumea și pictam la copie, am sărit fript și i-am spus: <<Eu sunt de la Ismail!>> Pașa spune să plec. Da, dar ce fac cu examenul? Păi văd că ești la copie și e și asta gata. Gata, am zis eu dar tot îi mai trebuie ceva. Atunci dă-mi icoana original și dumneata mai fă-I ce știi. La copie mi-a căzut Nașterea Maicii Domnului, icoană veche bizantină. El dă să-și ia icoana și a luat tocmai copia mea. Eu repede strig dup el: Domnule Ministru, stai că asta-i icoana dumitale. El s-a mirat și a zis: Cred că te-ai convins că ai luat examenul.“
Astfel, în sesiunea mai 1940 obținea atestatul de pictor bisericesc. Numai el și pictorul Robea, cel mai în vârstă candidat. De-acum drumul era croit către ceea ce avea să fie menirea vieții – slujirea lui Dumnezeu prin darurile cele mai de preț ale priceperii, inteligenței și dragostei sale. Prin dăruirea întreagă și deplină, cu un soi de cutezanță hrănită din seve curate și adânci, pornea la un drum descoperit încă din 1937. Atunci, căutând primele deprinderi și descoperindu-le alături de Sebastian Constantinescu – la biserica din Lipovăț, apoi prin desenele pentru compoziția în stil renascentist pentru schitul Vovidenia sau catapetesmele bisericilor Grumezoaia din Vaslui și Bârnova din Iași – și terminând în 1940 pictura la biserica Sfântul Dumitru din Bârlad.
Pleacă din București după regimentul său spre Bârlad, Tecuci, Focșani și îl găsește cu greu într-un sat distrus, fără cai, fără tunuri, înconjurat doar de zvonuri de ocupație rusească. (va urma)
Întâlnire pe calea rugăciunii
Duminică, 4 sept, biserica Sfântul Ștefan și Sfântul Mina din Ploiești a fost în sărbătoare. Toți cei prezenți au participat, după sfânta Liturghie, la comemorarea personalității celui care a fost pictorul și mărturisitorul Vasile Pascu.
Bucuria descoperirii câtorva din trăsăturile spirituale, din împlinirile profesionale sau din amintirile rămase în sufletele celor dragi – toate acestea ne-au fost împărtășite de Dna. prof. Elena Bîrhală, fiica dlui Pascu, ea însăși pictor cunoscut prin expoziții personale și de grup din Focșani și din țară. Au fost momente minunate, pline de încărcătură sufletească, venite să renască amintirea prea puțin cunoscutului de oameni - dar prea dăruitului de Dumnezeu cu multe haruri – pictor, care și-a închinat talentul, munca și viața împodobirii lăcașurilor lui Dumnezeu și mărturisirii credinței ortodoxe.
Amintirea s-a umplut de viață
Impresionantă a fost bucuria regăsirii familiei sale (în care din cei opt nepoți, patru sunt pictori sau restauratori), adunată cu mic cu mare, spre descoperirea podoabei ce înfrumusețează biserica noastră, gândită, trudită și dăruită de cel mai prolific pictor român bisericesc din secolul trecut. „Nimic fără Dumnezeu, chemarea la această întâlnire vine de la El, emoțiile trăite de toți cei prezenți s-au transformat într-o operă de artă, într-un moment cultural situat pe alte coordonate. A fost o manifestare deplină de recunoștință și respect, într-o atmosferă caldă, prietenoasă, în prezența duhului păcii și al înțelepciunii.” mărturisea Dna. Elena Bîrhală. Vă mulțumim, stimată doamnă, și vă așteptăm cu expoziții și în Ploiești!
Mulțumim Dnei. Ana-Celia Gheorghe, cea care a înlesnit întâlnirea, prilej de bucurie pentru enoriașii noștri, dar și pentru toți cei care trec cu dragoste pragul frumoasei noastre biserici. Nadăjduim ca aceasta să fi fost prima dintr-un șir de întâlniri menite să ne umple sufletele și viața de bucuria descoperirii rădăcinilor, a vrednicilor de pomenire înaintasi ai noștri - și a cultivării frumosului, în toate formele lui.