Lumina din suflet, stăruitoare lumină…Florina Steliana Vasilescu 07.03.2023
Jurnalul pictorului mărturisitor Vasile Pascu (ultima parte)
Am ales să închei sumara prezentare a paginilor de “Jurnal” cu cel mai frumos capitol, cel care m-a legat cu sufletul de arta Dlui Vasile Pascu: mănăstirea Recea, din Vrancea, loc binecuvântat, izvor de credință și ascultare așezat în inima dealurilor. Locul în care am auzit vorbindu-se despre Domnia Sa cu recunoștință, deosebit respect și infinită dragoste.
Viziunile Maicii Iuliana
În timpul vacanțelor petrecute acolo, am avut șansa să fiu aproape de maica Iuliana Caragioiu, „vas ales al Maicii Domnului”. Am iubit-o pe maica Iuliana pentru simplitatea și curățenia sufletului său, pentru sinceritatea și spontaneitatea gândului, pentru frumusețea și firescul ce o caracterizau. Și când râdea era specială pentru că bucuria pleca dintr-un suflet ca de copil –curat, îndrăzneț și extrem de luminos. Ea m-a făcut să înțeleg cât de firesc este să fii creștin. Iubitoare de Dumnezeu și neștiutoare de carte, măicuța a fost aleasă să fie luptătoare pentru împlinirea lucrării lui Dumnezeu într-un fel special și greu de acceptat prin înțelegere rațională, omenească, printr-un dialog direct cu Maica Domnului. La un anumit moment al slujbei, când se cânta “Pe Tine Te lăudăm…”, maica pica în răpire. Fizic era într-un somn adânc, aproape de leșin, care putea dura câteva ore bune. Se trezea extenuată și dicta ceea ce văzuse și toate câte i se spuseseră. Descria totul cu de-amănuntul și în cuvintele cele mai simple. Avea o memorie rar întâlnită. Totul era consemnat de către maica Varvara, în caiete (în timp aveau să se strângă peste 50) care circulau apoi printre apropiați, cu mare grijă, spre învățătură și pricepere. După anii `90, cu binecuvântarea Preasfințitului Gherasim Putneanul, ele au fost tipărite în cele 14 volume intitulate „ Jurnalul viselor” și au ajuns la creștini din întreaga lume.
Împlinind porunca Maicii Domnului
Lucrarea Maicii Iuliana a fost, pentru început, aceea de a împărți 40 de icoane cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” la 40 de parohii, urmată de aceea de a ridica din ruini biserica de la Recea și de a pune așezământ schitului de maici cu același nume. Domnul Vasile Pascu a fost acela care a ajutat la împlinirea acestei porunci a Maicii Domnului, mergând și vorbind despre sfânta credință, lepădarea de sine, iubirea de aproape - prin satele vecine sau mai îndepărtate- și îndemnând oamenii la îndreptare spirituală, la pocăință și pace, la trăirea după modelul creștin. Să nu uităm, totul se întâmpla în anii `47-48, ani grei premergători unor vremuri și mai grele. În biserica fiecărei parohii care primea în dar icoana, el era purtătorul chemării. ”Lucrarea trebuia făcută pentru sufletele eroilor români care s-au luptat pentru salvarea Sfintelor Biserici, pentru salvarea creștinismului în lume și salvarea neamului românesc. Nu este binecuvântare în cuvântările rostite în lume, de a vorbi de rău vreo persoană, iar ostenitorilor în această lucrare să nu le lipsească rugăciunile, mersul la biserică, postul și fapta cea frumoasă, ca și sfatul bun.. ”
Implicarea pictorului a fost determinantă și totală. Pentru început a pictat icoanele. Apoi mergând să le împartă, le vorbea celor din biserici cu multă convingere. Nivelul cunoștințelor sale teologice, felul în care se adresa credincioșilor –el însuși fiind un model de comportament moral și religios, râvna cu care s-a implicat în înfăptuirea ei, i-au făcut pe oameni atenți în căutarea acelui fel de trezvie pe care-l puteau dobândi, ca o atenționare și o întărire pentru încercările ce aveau să vină. Această conlucrare, rodul rugăciunilor și al ascultărilor, a fost minunată în greutatea și trudnica ei aplicare. Maica Iuliana împlinea smerenia curățeniei sale sufletești, rămânând în umbră (după modelul Maicii Domnului în Cana Galileei) și îndemnând pe ceilalți: “Faceți tot ce vă va spune!”, iar Dnul. Pascu, curajos și convins cinstitor al poruncilor dumnezeiești, își asuma mesajul de mărturisitor și întăritor al dreptei credințe. În urma intervențiilor sale, alături de o mână de oameni inimoși, s-au strâns materiale și bani necesari recontrucției bisericii și întemeierii schitului. Dar zidirea avea două laturi – una materială, a bisericii, și cealaltă sufletească, roditoare în inimile oamenilor. Vasile Pascu era un adevărat misionar.
Bucurie în cer și pe pământ
Cu toate greutățile întâmpinate din partea autorităților – și uneori, a preoților – cu ajutorul miilor de credincioși care umpleau bisericile și îi ascultau vorbele pline de înțelepciune și har, reușește să ducă la îndeplinire sfânta misiune. În iunie 1948 s-a făcut recepția picturii (interioară și exterioară) – cu calificativul “foarte bine”, pictură în frescă, respectându-se programul iconografic bizantin de secol XVIII. Biserica a fost sfințită în 28 iunie 1948. “Slavă lui Dumnezeu că și acest capitol de lucrări s-a terminat cu bine. Multă bucurie s-a făcut în ceruri, mult s-au bucurat și creștinii văzând că s-a luptat vitejește pentru această înfăptuire creștinească. Adă, Doamne, mântuire neamului românesc!”… Nădăjduiesc să vă fie de folos îndemnul de-a ne cunoaște oamenii de mare dar și înzestrare pe care neamul nostru i-a avut, printre care se numără și pictorul Vasile Pascu. Să nu îngăduim să se aștearnă praful peste amintirea celor care se roagă acolo sus pentru noi, pentru statornicia, credința și mântuirea noastră.