„Noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim!” (Ioan 3, 11)

Lumină în ceața toamneiCarmen Elena Toader 23.09.2024

Miros de floare și de lumină...

Miros de stele străfulgerând ...

Miros de taină și de poveste...

Miros de îngeri dumnezeiești...

Răstimpul dintre lacrimă și zâmbet

În zori de ziuă, printre picuri de rouă și triluri de mierle, privirea mi se oprește pe o icoană a Mântuitorului înviind, trecând simultan ca o umbră și ca o lumină prin lespedea rece a mormântului: icoana tainei Învierii pictată de părintele Arsenie Boca în biserica Drăgănescu.

Pentru prima dată în viață, corola sufletului mi s-a deschis, sorbind cu nesaț nuanțele minunii. Învierea de la Drăgănescu este un pastel, un heruvic, un tânguit de clopot într-un schit îmbătrânit de vreme la poalele munților. Hristos biruiește moartea prin lumină, absurditatea înnegurată prin culoare și sens.

Crucea se profilează în spate asemenea trunchiului pomului vieții, sângele Mielului spală cu milostivire craniul lui Adam cel pocăit. Cel îmbătrânit în păcat și Cel Vechi de Zile se îmbrățișează nevăzut în răstignirea Fiului. Răstimpul dintre lacrimă și zâmbet este dat de absolutizarea trecerii prin moarte. Pentru că Dumnezeu-Omul nu a murit, ci a trecut prin moarte, pășind prin ea ca odinioară prin Rai și înveșnicind clipa. Ne-a făcut nemuritori și a lăsat în urma pașilor Săi parfum de liliac.

La Răsăritul noii lumi

Mormântul în razele soarelui miroase a crini și a lăcrămioare. Eternitatea capătă valențe nebănuite, Iisus se pierde printre tufele de trandafiri și se lasă văzut de mironosițe, vestit de îngeri, simțit de inima femeii din Magdala... Maria Magdalena vrea să îi atingă palmele cândva țintuite pe lemn, picioarele care au ridicat colbul Galileei, fruntea care a purtat cu durere spinii patimilor omenești. Dar cerul nu se poate lăsa atins de pământ, albul-sângeriu al veșmintelor jertfei nu se poate pierde în materie.

Învierea miroase acum a bujori și a iasomie, cerul se prelinge ca o lacrimă viorie în inima Fecioarei a cărei bucurie colorează nefirescul omenesc în albastrul translucid al cerului celui nou. Apostolii binevestesc, fariseii înlemniți în agonia propriei răutăți privesc cu viclenie chipul transfigurat al Omului Durerilor.

”Rămâi cu noi, Doamne!”

Doamne, câtă candoare și câtă suferință, câtă tăcere și cât adevăr, câtă dumnezeire și câtă neputință! Culorile se întrepătrund, miresmele se contopesc, sunetele se pierd unele în altele. Mormântul gol devine oglindire a Treimii, piatra rece se umple de strălucire.

Doamne, rămâi mereu cu noi, căci ziua este pe sfârșite și parfumul tău de Rai, de bunătate și de har ne umple aerul cu scânteieri celeste! Picură-ne în simțiri tămâie și smirnă, spală-ne cu isop și mângâie-ne cu aripi de arhanghel gândurile risipite și nerugătoare!Atinge-te de noi cu vibrația crengilor înflorite de cireș și fii-ne primăvară dulce și potir nesfârșit!

Cât de minunate sunt căile Tale pline de floare! Ce îngemănare de clipă și ne-clipă între viață și moarte! Înviază în noi mereu și mereu și mereu...

Miroase a primăvară și a mântuire! Fii cu noi Doamne, până la sfârșit! Și fă-ne să fim în Tine arcuș sfințit cu armonii dumnezeiești!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

La umbra Crucii Tale

Doamne, cât de minunat ești atât în lumina Învierii, cât și în taina Crucii!

Cruce sculptată cu dor de Tatăl în carnea Ta ca un trandafir însângerat de roșu. Cruce prefigurată de Moise în pustie prin șarpele de aramă pironit pe lemn. Cruce scrisă în noi prin îmbrățișarea Ta de pe Golgota ca o poveste de dragoste fără de început și fără de sfârșit.

Florile învierii devin în ceața rece a toamnei spini de văpaie heruvimică,  îngerul nu mai binevestește, Magdalena nu mai surâde. Totul este atât de solemn! Parcă întreaga creație a intrat în vibrația cerului.

Doamne, fii crucea mea de iubire, de empatie, de trăire dincolo de cuvinte! Și      fă-mă o cruce mai mică, dar pune-mă la umbra Crucii Tale. Nu mă pierde în lumea aceasta de incertitudini și suferință. Scrie pe brațele mele nemurirea Ta și mă pironește în Cer.

Îți mulțumesc că îmi ești Cruce și Înviere, emoție și sens!

De același autor