Aveți conștiința împăcată? - Ştiinţă fără conştiinţă?Prof. univ. dr. Nicolae M. Constantinescu 09.08.2018

În fond ce am vrut eu să vă transmit prin pledoaria mea? Faptul că omul de ştiinţă trebuie să fie cu conştiinţa împăcată, să fie deci convins că prin cercetarea pe care o realizează nu a săvârşit nimic împotriva legilor morale. Fiindcă una este libertatea de conştiinţă, adică dreptul fiecărui individ de a avea orice concepţie religioasă, filozofică, etc., pe care o doreşte şi alta este ca în numele ştiinţei să aducă o atingere libertăţii sau chiar vieţii altei persoane. Şi - păstrând proporţiile- aceleaşi reguli etice trebuie să le pună în practică şi autorul unei lucrări ştiinţifice privind corectitudinea numărului de cazuri din lucrarea pe care o prezintă sau – pentru comunicările orale - să-l împiedice să trimită titluri de lucrări la diverse reuniuni, simpozioane sau congrese la care apoi să nu participe, beneficiind însă atunci când îşi întocmeşte un C.V. de prezenţa numelui său în programul respectivelor reuniuni. În sfârşit, aş avea o ultimă remarcă legată de inserarea în texte prezentate drept proprii, a unor informaţii extrase din literatura medicală fără a cita provenienţa lor. Această preluare imorală a activităţii intelectuale a altui autor fără să îl citezi este tot o dovadă de ştiinţă fără conştiinţă; ea are toate atributele unui furt intelectual şi permite impostura, adică îi permite făptaşului să se bucure de drepturile care ar fi trebuit să revină de fapt doar adevăratului creator al respectivei cercetări.

Aforismul lui Rabelais se dovedeşte şi după 500 de ani extrem de actual, apărător al cuceririlor ştiinţei şi în acelaşi timp moderator al oricăror încercări de a folosi rezultatele ştiinţei în scopul distrugerii de vieţi sau de conştiinţe. Doar ştiinţa făcută în limitele pe care le impune etica şi ni le dictează conştiinţa noastră va fi cu adevărat benefică naturii şi omului, fiindcă doar aşa - a crea înseamnă a ucide moartea, după spusele lui Romain Rolland.

Nicolae M. Constantinescu este Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

De același autor