Școala nu e pentru părințiPr. Eduard Ioan Rădună 24.07.2023
„Lași copilul la poartă și îl mai vezi abia la sfârșitul orelor, când îl iei de unde l-ai lăsat”.
De mai multă vreme se tatonează introducerea unei restricții: părinții (mă rog, tutorii, bunicii, frații mai mari) să nu mai aibă acces în grădinițe și școli. Lași copilul la poartă și îl mai vezi abia la sfârșitul orelor, când îl iei de unde l-ai lăsat.
Horribile dictu
Literele cuvântului „minister” conțin toate literele cuvântului „mister”. Probabil că am putea deduce o relație subliminală între cele două. Dar, dincolo de Freud, transpare intenția conștientă a instituției școlare de a oculta procesul educativ, în sensul că nu ar fi treaba părinților să știe, până la urmă, ce învață copiii lor și în ce mediu.
Restricția are anumite excepții – tu, ca părinte, vii când ești chemat și te implici în anumite activități – dar factorul surpriză este exclus cu grijă: o vizită inopinată, de genul (horribile dictu): „Vreau să văd cum e atmosfera în grădinița/școala copilului meu” nu e admisibilă. Stai la poartă! Nu intri nici măcar însoțit de un adult!
Intenții ascunse
Conspiraționist cum m-a făcut lumea, nu pot să nu mă gândesc că există anumite intenții rușinoase și oneroase în legătură cu copiii și tineretul țării, intenții care se vor trecute sub o vinovată tăcere.
De exemplu, aceea de a opri procesul natural de învățare ca izvor al tuturor invențiilor importante; profesorul american Gatto, fie-i țărâna ușoară – are capitole întregi despre asta.
Sau intenția de a direcționa mințile potrivit ideologiilor, nu de a le specializa potrivit nevoilor.
Sau de a răspândi rușinoasa doctrină sexuală contemporană, care – oricum ai ambala-o – tot incitare la desfrâu și perversiuni juvenile rămâne. Ca să nu mai vorbim despre pedofilie mascată și despre educația de gen, cu medicina ei bolnavă cu tot. Știi, dacă mă gândesc mai bine, secretomania școlară a apărut cam deodată cu primele adieri ale educației de gen și sex în noul învățământ.
Alt exemplu, oneroasa deturnare a sensurilor axiologice și istorice creștine, tradiționale, etnice și înlocuirea lor cu adularea New Age, cu ponegrirea identității, inocularea consumismului, a sexo-marxismului, a anulării culturale.
În aceste condiții, unii părinți – nu toți, din păcate! – s-ar putea să nu gireze viciul, nărăvirea, pervertirea vârstei fragede, disoluția ca mod de viață.
S-ar putea simți ultragiați de schimbările din mediul de clasă și programă.
Și-ar putea retrage copiii; s-ar putea să ceară predarea de lecții care să răspundă nevoilor educative reale, bazate pe cunoștințe și pe morală, nu pe pofte și interese. Și atunci?
Atunci se ia măsura interzicerii accesului părinților în școli și grădinițe. Părinții să nu vadă noua atmosferă, nici materialul didactic; aproape sigur, nici manualele (se va lăsa, cel mult, un liniștitor minimum de manuale pentru acasă). În rest, implicăm complicitatea copiilor – să nu știe părinții ce podoabă de învățătură se predă în clasele închise. E secretul nostru, copii, nu-i așa?
Binele copiilor și interesele celorlalți
Dar ai cui sunt copiii, până la urmă? Ai ministerului? Ai statului? Sau ai părinților lor? Numai părinții vor binele copiilor lor. Ceilalți – instituții și oameni – au interese și atât.
Concluzie: niciun părinte nu ar trebui să accepte să fie exclus din procesul de educație al copiilor lor, necum să idealizeze în legătură cu educația: idealizările favorizează ideologiile. Părinți, nu vă lăsați dați deoparte. Nici înșelați!