Ne plâng morțiiPr. dr. Claudiu Băzăvan 11.01.2021
De când s-a declanșat pandemia, nu doar stările de spirit, planurile, grijile, zilele și nopțile ne sunt diferite. Nu doar viața, ci și moartea ni s-a schimbat.
Cei mai triști dintre noi
Mai nou, moartea este de două feluri, ”curată” sau ”murdară”, iar răposații, la rândul lor, împărțiți în morți ”sănătoși” și ”nesănătoși”. Moartea ”curată” presupune o cauză fatală, altminteri perfect nevinovată. Aceasta se poate numi o moarte frumoasă, iar protagonistul se poate considera un mort fericit sau cel puțin norocos. Moartea ”murdară” implică un diagnostic, nu importă care, însoțit de stigmatul ”cu covid”. Există și o combinație inedită, patentată la Piatra Neamț în seara de 14 noiembrie: stigmatul se arde, cu tot cu purtătorii săi.
Diferența dintre mortul sănătos și cel nesănătos se face, de altfel, încă de la ambulanță sau de la cortul de triaj amplasat în curtea spitalului de urgență, când încă le mai pâlpâie viața, când încă nutresc speranța de doi bani că se vor întoarce acasă pe picioarele lor. Odată declarat pozitiv, proximul mort nesănătos este complet izolat de restul lumii, precum ciumații altădată, până când se vindecă sau, în cazul lui, până când se curăță în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. În timpul scurt rămas la dispoziție abia de va mai distinge de sub vizieră și mască privirea obosită a asistentei. Telefonul și celelalte câteva obiecte personale i-au fost reținute la internare, pe motiv că acestea reprezintă surse de contaminare. Îndepărtat de cei dragi, lipsit de privilegiul ultimei binecuvântări și ultimei împărtășanii - conform procedurii Ministerului Sănătății, fără drept de rămas bun, aievea, on line, sau telefonic, nefericitul sucombă în tristețe și singurătate. De acum statistica poate fi actualizată. Un decedat covid în plus, un om în minus.
Trupuri goale în saci
Dar procedura merge mai departe. Afecțiunile care au cauzat internarea mortului nesănătos trec în plan secundar, virusul este declarat campion absolut: ”Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportată ca și (trecem cu vederea stângăcia exprimării- n.m.) cauză a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.” -am citat din Metodologia Institutului Național de Sănătate din România, actualizată în data de 23 oct.2020.
Cadavrul (căci ”trupul” nu figurează în limbajul tehnic al specialiștilor) va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi pulverizat cu produse biocide tip TP22. Un al doilea sac dezinfectat pe interior și închis etanș este rezervat hainelor și obiectelor care i-au aparținut nefericitului.
Deși procedura prevede ”identificarea cadavrului” de către un membru al familiei, de multe ori singurul criteriu de recunoaștere este brățara primită în momentul internării, cu numele și prenumele notate de regulă lizibil. Slujind recent la înmormântarea unei doamne internate cu alt diagnostic, dar care s-a procopsit cu virusul în spital, am fost abordat de fiica răposatei, care mi-a mărturisit revoltată: ”nu mi-a arătat nimeni nimic, nici nu știu ce îngrop!”.
Conform procedurii, familia primește de la morgă cei doi saci și coșciugul este bătut în cuie. O slujbă sumară la marginea gropii și gata! Mortul nesănătos devine amintire și statistică.
Uneori se mai încurcă etichetele
În timp ce scriam aceste rânduri a avut loc înmormântarea părintelui Nicolae Valentin Enache din comuna prahoveană Gorgota, în vârstă de 50 de ani, infectat cu co-vid în spital. Rânduiala înhumării preotului prevede ca acesta să fie îmbrăcat în odăjdii luminoase și să poarte pe piept Evanghelia. Ca să fie respectată tradiția, colegii au așezat veșmintele și Cartea sfântă deasupra capacului de la coșciug, dincolo de care se odihnea trupul gol al părintelui înghesuit în sac.
Se poate și mai rău: în timp ce cobora siciul mamei în groapă, un tânăr a primit un telefon de la DSP ca să returneze de urgență sicriul. Încurcaseră etichetele...Altfel, procedura tehnică fusese îndeplinită întocmai.
Dar de când omul a devenit un utilaj asupra căruia se execută proceduri standard? Noi știam că omul este carne dar și duh, trup nevolnic dar și suflet, ființă trecătoare dar și copil al lui Dumnezeu, pământ și cer, ”făptură amestecată din smerenie și din mărire”.
Campioni în ticăloșie
Trupul aruncat gol în saci impermeabili dubli a fost odinioară legănat, ținut la piept, a iubit și a fost iubit. Mâinile înțepenite au îmbrățișat, au mângâiat, au strâns alte mâini, au lucrat, s-au închinat. Ochii închiși acum au privit chipurile dragi și frumusețile pământului, au plâns la durere și la bucurie. Gura încleștată a zâmbit și s-a crispat, s-a bucurat de darurile pământului, a rostit rugăciuni și declarații de dragoste, a cântat, s-a tânguit. Fruntea uscată poartă ridurile suferințelor și ale grijilor. Obrajii supți au fost sărutați de nenumărate ori. Chipul peste care se pulverizează substanțe pe bază de formol a adus multe bucurii celor din preajma sa. Fiecare mort, cât ar fi de ”nesănătos”, poartă cu sine o mulțime de povești. Trupul îi aparține omului, iar omul este cea mai frumoasă icoană pe care Dumnezeu Și-a zugrăvit-o.
Cum de își permit să ne batjocorească morții? Cum îndrăznesc să ni-i returneze despuiați în saci? Cum de nu s-a găsit o modalitate sigură să comunicăm cu ei înainte de a se stinge? Cum de nimeni nu s-a arătat interesat de un mijloc ”tehnic” prin care cei adormiți să poată fi îmbrăcați cuviincios cu hainele elegante pe care și le pregătiseră din vreme? Cine răspunde pentru contaminarea lor în spitale? Cum de acceptăm un asemenea tratament barbar, cinic, profanator la adresa morților noștri? De ce tăcem?
Lacrimile lor nu pot fi șterse cu substanțe dezinfectante, nici închise ermetic într-un sac și îngropate la 2 metri adâncime. Părintele ceresc le cunoaște suferința, le primește lacrimile și le odihnește sufletele: ”Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Trecând prin umilință și însingurare, s-au eliberat de dureri și suferințe și s-au mutat din umbra morții la lumina vieții. Noi încă rămânem prin zonă.
Nu atât virusul ne infectează viața și ne îmbolnăvește moartea. Oamenii, cei dintâi, fac prăpăd în jurul lor. Dintre toți acești netrebnici, campioni în ticăloșie sunt, fără îndoială, cei care, într-o formă sau alta, prin măsuri tehnice și prin tăceri complice, ne batjocoresc morții.
*Scris în memoria rudelor și prietenilor care au trecut prin procedurile tehnice ale Ministerului Sănătății și acum se odihnesc în Împărăție.
Strigăt
”Odihnește-i, Doamne, pe robii Tăi care au sfârșit drumul acestei vieți pe paturile de spital, abandonați, însingurați, înstrăinați de familiile lor, cărora nu li s-a oferit o vorbă de încurajare sau o rugăciune, cărora nu li s-a permis o îmbrățișare, o strângere de mână sau un zâmbet, care nu au avut cui să-și împărtășească spaima, durerea și tristețea ultimelor clipe. Primește-i la Tine ca pe copiii Tăi și dăruiește-le pacea și bucuria de care nu au avut parte pe pământ. Încurajează familiile lor, alină suferința, șterge lacrimile soțiilor și ale soților, ale fiilor și fiicelor, ale fraților și surorilor, ale prietenilor lor. Iartă-i pe cei care din rea voință sau neștiință, din indiferență sau prostie provoacă atâtea suferințe! Iartă-i pe cei care nu știu, nu pot sau nu vor să aline durerea și singurătatea semenilor! Ai Tu, Doamne, grijă de toți, că noi nu știm să avem grijă unii de alții!”