„Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită!” (I Petru 5, 8).

Nu stingeți flacăra iubirii!Gabriela Băducu 28.09.2017

Așteptat cu nerăbdare nouă luni, un prunc vine pe lume și viața celor din jurul lui se schimbă radical. Fără să știe ce-l așteaptă de-a lungul periplului vieții, făptura gingașă este pentru ceva timp cu totul dependentă de părinții hărăziți de Dumnezeu, care sacrifică totul pentru ca micuțul lor să devină un voinic complet echipat și pregătit să facă față oricărui obstacol. Îi țin pumnii strânși să aibă parte de cea mai frumoasă călătorie pe pământ, să-L poată descoperi pe Dumnezeu, contemplând creația Sa, pentru ca la final să intre în împărăția cerurilor. Însă cu toții pierd din vedere detaliul esențial prin care riscă să-și deturneze copilul de la direcția spre destinație și să încalce îndemnul Mântuitorului: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” – Marcu 10, 14.

S-ar putea argumenta că fiecare răspunde pentru faptele sale și mai ales pentru actul atât de personal de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Așa este, de fiecare dintre noi depinde să ne trezim din beția patimilor și să-I deschidem Mântuitorului ușa inimii noastre. Însă nu trebuie să neglijăm faptul că ori de câte ori avem ocazia să ghidăm pe cineva spre calea cea dreaptă, ar trebui să profităm din plin de această șansă: „Pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” – Matei 10, 32. Dacă atât de plăcut este gestul acesta în fața Domnului, darămite când ne îndeplinim obligația de a ne creștem pruncii în dragostea pentru Dumnezeu.  Poate mulți dintre părinți, cei moderni, care-și cresc copiii cu-n volum de-al Mariei Montessori la căpătâi, se răzvrătesc gândind că nicidecum nu stau în calea copilului lor, lăsându-i libertatea de a-și alege singur drumul. Din păcate, rezulatul este paradoxal. Nu numai că nu au ce să aleagă, ba mai mult decât atât, voit ori nu, au demolat toate indicatoarele și au blocat drumul spre lumină. Cum așa, vă întrebați? Ei bine, amănuntul despre care aminteam un pic mai sus este iubirea, care încetul cu încetul se pierde și lasă loc urgiilor.

„Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” – Matei 24, 12

De pildă, în Yemen, războiul civil izbucnit în 2015 a ucis până acum 7 600 de oameni, iar 42 000 sunt răniți. De parcă înfiorătoarea statistică n-ar fi fost de ajuns, condițiile insalubre agravate de starea conflictuală au condus la peste jumătate de milion de victime ale holerei. Aceasta fiind una dintre consecințele lipsei dreptei credințe și ignorării lui Dumnezeu, căci El ne-a lăsat „poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; așa cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” – Ioan 13, 34.

Aceeași ignoranță face ravagii în celălalt capăt al lumii, unde de la sfârșitul lunii august, peste 160 000 de refugiați părăsesc Myanmar, căutând adăpost în statul învecinat, Bangladesh. În ciuda efortului depus, teroarea fiind tovarășul de drum, căci pentru a ajunge pe malul bengalez al râului Naf, sunt nevoiți să treacă de piedicile minelor terestre ampasate în apropierea graniței, mulți sfârșesc înecați pe frontiera fluvială. Potrivit unui anunț oficial din partea guvernului birmanez, în ultimele săptămâni 414 oameni au decedat ca urmare a violențelor dintre soldați și musulmanii aparținând grupului etnic minoritar Rohingya. Poate cunoașterea Sfintei Scripturi și urmarea îndemnului Sf. Pavel ar fi salvat multe suflete: „Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii.” – Coloseni 3, 13-14

După faptă și răsplată

Cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur: „Când iubirea se răcește și se pierde, în chip silit vor apărea dușmănii și războaie.” – Cuvinte de Aur, vol. I, sunt perfect ilustrate de ultimele acțiuni ale Coreei de Nord, care testează arme nucleare în voie, amenințând Statele Unite cu suferințe nemaiîntâlnite, ca urmare a sesizării de către aceștia din urmă a Consiliului de Securitate ONU. Însă nici amenințările din partea americanilor nu sunt de neglijat, întrucât un senator din Arizona susține cu tărie că urmarea faptelor nord coreenilor nu poate fi alta decât nimicirea țării. Oare nu ar fi mai înțelept să urmeze cuvintele apostolului: „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Să nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. – Romani 12, 17-19. Nu cumva dezastrele naturale ale ultimelor zile sunt răspunsul acțiunilor umane? Nu cumva cel mai puternic stat al lumii, trendsetter-ul în materie de libertinaj, ar trebui să tragă anumite învățăminte acum, când uragan după uragan,  oamenii și-au pierdut viețile, proprietățile au fost distruse, înregistrându-se pagube imense și milioane de cetățeni lăsați fără curent electric chiar și pentru trei zile?

Și pe meleagurile noastre oile s-au rătăcit

Totuși, ce așteptări să avem de la cei care încă nu au descoperit jertfa lui Hristos, când noi, cei privilegiați, am putea spune, ne-am îndepărtat atât de mult de El? Ce pretenții să avem când în țara noastră nu doar oile, ci și păstorii rătăcesc întru sminteala acestei lumi, pierzându-și sufletele? Au dat prilej rechinilor din presă să sfâșie imaginea Bisericii ortodoxe române, mergând până într-acolo încât cea mai așteptată peliculă cinematografică românească a anului are ca temă abuzurile și corupția din interiorul BOR.

Cum putem pretinde părinților să-și crească copiii în dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, când mulți preferă să-i ucidă încă din pântece. „Nu există nimic care să înmulțească și să statornicească răutatea atât de mult cât lipsa iubirii.” – Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur, vol. 1, iar lipsa iubirii este atât de pronunțată în România, încât există campanie televizată de informare asupra contracepției, iar  avorturile care se săvârșesc în medie pe zi, la o maternitate din București ating alarmantul număr de 90.

„Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.” – I Ioan 4, 8 Așadar, să nu ne încețoșăm sufletele cu ura practicată la nivel mondial, ci să menținem pentru copiii noștri calea către Domnul luminată cu flacăra iubirii care încălzește și desăvârșește inimile.

De același autor