„Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită!” (I Petru 5, 8).

Nu vom îngădui să ne stricaţi copiii!Eduard Ioan Rădună 10.05.2019

Încheiam articolul precedent notând că refuzul educației sexuale și gender face parte naturaliter din protecția pe care părinții o oferă copiilor lor. Biserica nu contestă faptul că sexualitatea este corolarul vieții biologice și cea dintâi poruncă dată omului după Creație. Dar prin însăși întâietatea ei, sexualitatea se recomandă ca sacră.

Profanarea poartă în sine moartea

Prin sexualitate se face cunoscută  suflarea dătătoare de viață a Duhului; prin sexualitate, dualitatea bărbat-femeie  se afirmă ca pro-creatoare, așadar favorabilă înmulțirii vieții, aliniată la fluxul dumnezeiesc al Creației. Departe de a fi culpabilă, sexualitatea este, deci, sacră și trebuie ocrotită  ca atare, ceea ce se și întâmpla atât prin conduita morală creștină căt și prin rezultanta ei, pudoarea socială. Iar acestea două se dovedesc, odată adoptate și promovate,  pro-creative, adică înmulțesc numărul oamenilor și fortifică bagajul genetic. În concluzie, nu educație sexuală gender ar trebui să-și dorească România, dacă visează la un viitor, ci dimpotrivă, educație morală creștin ortodoxă, pentru a avea oameni sănătoși și viguroși, responsabili și procreativi.

La polul opus, profanarea sexualității poartă în sine moartea. A profana sexualitatea oamenilor este una dintre activitățile predilecte ale diavolului, încă de la începuturile omenirii, de la Cădere, asociată de unii Sfinți Părinți și cu păcatul concupiscenței. Conceptul de eliberare sexuală - în fapt o manifestare a aspirațiilor pegrei de pe toată fața pământului - reprezintă, pentru popoarele creștine, o decădere în păgânism, o întoarcere la păcătoșenia sexuală generalizată pe care o critică Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani. Reacceptarea și răspândirea din nou a acestui concept poate fi considerat unul dintre simptomele vindecării Fiarei celei lovite de moarte (Apoc. 13), dacă, precum unii Părinți o fac, identificăm Fiara cu un metaconstruct religios și istoric (politeismul antic, de pildă).

Sclavii de la școală

Pe de altă parte, în vremurile noastre, eliberarea sexuală înseamnă vechiul vis al stângii de a desființa familiile tradiționale: un vis care a devastat Rusia bolșevică în primele decenii de după 1917. Un vis ca un coșmar. Dacă noi, românii, am fost, oarecum, feriți de el, deoarece sovieticii ne-au ocupat după ce renunțaseră ei înșiși la așa zisa eliberare, dincolo de Cortina de Fier eliberarea sexuală a răvășit lumea, mai ales generațiile de după al doilea război mondial. S-a târât ca un limax infernal pe țărmurile atlantice și se pregătește să intre sub forma ideologiei gender în școlile noastre. Iar dacă până acum ne-am plâns de depopulare, de emigrația masivă - ce e mai rău de-abia urmează. Prin ideologia gender, generațiile viitoare vor fi influențate să nu își mai dorească familii, iar eforturile de convingere vor fi susținute de o legislație tot mai constrângătoare și mai perfidă în ceea ce privește nașterea și creșterea copiilor.  Deja viața familiilor este descurajată prin tot felul de programe și legi care intervin in viața parentală, pe lângă persecuțiile impuse prin joburi - care descurajează graviditatea angajatelor și forțează părinții să apeleze la creșe cu program prelungit. Iar lucrurile se leagă: un copil preluat de instituții sociale din fragedă vârstă este cel mai susceptibil de a fi, treptat, inoculat cu datele esențiale ale ideologiei gender încă de la grădiniță, să fie deprins cu sărbători precum halloweenul și altele. Iar părinții nu se pot opune, de vreme ce au încredințat educația de bază (cei șapte ani de acasă) unor formatori care urmăresc realizarea proiectelor de inginerie socială - sau, să o spunem deschis - o sclavie tot mai eficientă.

De această dată, însă, se caută obținerea unei sclavii indestructibile, asupra căreia să nu mai poată interveni scrupulele creștine. O sclavie în care, după expresia din rugăciune, neamul omenesc să se lase, de bună voie și pentru totdeauna, tiranizat de diavolul. Iar rolul educației oculte în atingerea acestui scop este, repetăm, de a deprinde pe fiecare copil cu adorarea demonului și cu ura față de Dumnezeul creștin, de a-l învăța să urască ideea de familie și chiar pe propriii părinți. Și astfel, lipsit de ocrotirea mediului familial, ignorant și ostil prin educație față de valorile doctrinare și morale adevărate, față de libertatea adusă de viața în har, omul nu va mai ști să lupte împotriva robiei, îi va deveni robia fire - adică va răbda orice, abrutizat de lanțurile ideologice cu care s-a învățat de mic. Prin educația din școală.

Vremea mărturisirii răspicate

Și ortodocșii români? Vor rămâne prinși în capcană? Ajunși în acest punct critic prin viclenie - prin boicotul Referendumului pentru familie - ai noștri nu știu, deocamdată, ce i-a lovit. Aș îndrăzni să nădăjduiesc - împotriva evidenței? - că, totuși, realizând pericolul, se vor mobiliza, că măcar în al doisprezecelea ceas vor lua poziție, că nu vor fi doar refuzuri individuale, ci un refuz public, așa cum public au și fost amăgiți. Și nu e destul doar refuzul omului obișnuit, care poate fi intimidat de violența taberei opuse, e nevoie de implicare specializată. Cea dintâi condiție ca implicarea să fie eficientă, însă, este că trebuie abandonate fandoselile pseudo-etice care i-au condus pe mulți dintre intelectualii valahi ortodocși la a se dezice de morala creștină. Pentru că adevărul e acesta: dilemele, aici, sunt tot atâtea concesii făcute păcatului. Pe orice treaptă ar fi, creștinul ortodox trebuie să dovedească credință mărturisitoare și neșovăielnică. De aceea va fi de un mai mare preț mărturisirea celor informați, a celor care nu doar vor refuza programa ocultă, ci vor ști cum să își argumenteze refuzul, devenind, ei înșiși, apologeți ai curăției morale și ai prezervării inocenței infantile și juvenile. Dacă Apostolul spune că la iconomi se caută mai ales să fie aflat, fiecare, credincios (1 Cor. 4, 1-3) putem să spunem că de la intelighenția creștină: medici, psihologi, psihiatri, oameni de cultură, se așteaptă o implicare ziditoare și fidelitate față de adevărul creștinesc. Pe alte căi decât preoții - care transmit Cuvântul lui Dumnezeu și slujesc sfințirea lumii potrivit vocației specifice - creștinii instruiți nu trebuie să tacă, în vacarmul de așteptat al crizei, ci să stăruiască asupra adevărului. Iar adevărul înseamnă demascarea consecințelor ce decurg din acceptarea programei oculte. Pe de o parte, ravagii biologice: persistența imaturității emoționale, insuficienta evoluție intelectuală, apoi, mult mai multe sarcini nedorite, mult mai multe avorturi, mult mai multe abuzuri sexuale, pedofilie, creșterea exponențială a maladiilor cu transmitere sexuală (iar noi știm din Sonata Kreutzer că desfrâul și fornicația reprezintă mană cerească pentru industriile de sub auspiciile sănătății), dar - cel mai grav - infertilitate sistemică, adică, așa cum am sugerat ceva mai sus, scăderea numărului oamenilor prin depravarea socială programată. Sunt convins că specialiști imparțiali și de bună credință pot demonstra statistic că așa numita eliberare sexuală care a avut loc în vest după al doilea război mondial a dus la scăderea și îmbătrânirea populațiilor creștine - descreștinate pe fond, mai întâi prin protestantism și apoi prin educație, ergo, vulnerabile față de politicile eugenice.

Diavolul predă la catedră?

Fie și numai acest ultim aspect, împuținarea creștinătății, reprezintă în sine un argument decisiv pentru prohibirea programei oculte. Să privim cu atenție și vom vedea, dincolo de programele de inginerie și eugenie socială, cum se conturează intenția originară a diavolului, răutatea lui de la început. Diavolul urăște omenirea, și urăște mai ales creștinătatea; mai mult decât creștinătatea, urăște ceea ce se află în creștinătate, Biserica dreptmăritoare, deținătoarea harului și a Sfintelor Taine; el asupra Bisericii poartă cea mai mare ură, deoarece prezența harului dumnezeiesc în Biserică împiedică, de două mii de ani, completa corupere a urmașilor lui Adam. Așadar, devoalarea programei oculte pentru a corupe silnic și grabnic generațiile tinere ale creștinilor din zilele noastre, reprezintă expresia acestei uri paroxistice: un atac demonic pentru dizolvarea Bisericii dreptcredincioase  - și ar putea fi, dar Domnul știe mai bine - ultimul obiectiv înainte de damnarea completă a omenirii.

Împrejurările sunt amenințătoare

Iată de ce lunile care urmează sunt, pentru români, dar și pentru Ortodoxie, extrem de importante. Iar ca să înțelegem rolul pe care trebuie să îl joace acum Ortodoxia de la noi, vă propun, pentru final, un briefing asupra situației Bisericii răsăritene. Grecia a căzut sub comuniști și Biserica ei înfruntă, deja, ideologiile de stânga. Rusia e schimbătoare și atât de diversă încât poate fi concomitent ortodoxă  de mai multe feluri, inclusiv pravoslavnic-conflictuală; în plus, mai poate fi islamică, șamanistă, ateistă și orice altceva mai cuprinde între granițe. Sârbii acordă, încă, o atenție crescută Ortodoxiei - dar nu sunt foarte prietenoși cu românii ortodocși, din motive care îi privesc - iar Kosovo rămâne pentru ei o rană națională acaparantă. Patriarhia Ecumenică se confruntă în continuare cu problema provizoratului, în mijlocul turcilor. Diasporele ortodoxe supraviețuiesc greu. Astfel, fără să fi intenționat asta, Ortodoxia românească devine un pivot sau chiar un bastion al creștinătății răsăritene: avem un nou înțeles al conceptului Bizanț după Bizanț al lui Iorga: al doilea Bizanț, în înțelesul de a doua luptă decisivă pentru Constantinopol. Suntem Bizanț asediat de două corpuri de armată: un corp de armată cuprinde  oștirile celor ce-l adoră pe necuratul, altul cuprinde oștirile celor înnebuniți de necuratul. Împrejurările sunt amenințătoare, dar creștinilor ortodocși români li se cere să reziste: trebuie să apere atât credința creștină în fața învățăturilor și comportamentelor sataniste, cât și familia creștină prin refuzarea ideologiilor de gen.

Nu ne temem!

Sigur, e știut, oamenii de pe aici nu sunt neapărat ofensivi. Ipostazele cu baricade, bastioane și donjoane nu le convin. Și totuși, de mobilizarea lor de acum și de rezistența lor morală depinde viitorul. Al lor și al multora. Pentru români a venit vremea cântării sfinte “ ....de frica voastră nu ne nu ne vom teme, nici ne vom tulbura.  Căci cu noi este Dumnezeu!”.

” Nu educație sexuală gender ar trebui să-și dorească România, dacă visează la un viitor, ci dimpotrivă, educație morală creștin ortodoxă, pentru a avea oameni sănătoși și viguroși, responsabili și procreativi.”

De același autor