Programa ocultă se devoaleazăPr. Eduard Ioan Rădună 18.04.2019
”Refuzăm să ne lăsăm copiii la o școală la care învață prostii în loc să învețe carte.”
Pe când îmi scriam eseul despre Ispitele Educației (publicat în revista Conștiința prin amabilitatea PC. Claudiu Băzăvan), nu prevedeam că evenimentele se vor precipita atât de mult, nici că se va atinge atât de repede o nouă criză. În mai puțin de doi ani!
Timpul nu mai are răbdare
Ispitele Educației a văzut lumina pe când bolșevicii operativi încercau să excludă ora de religie din programa de învățământ; și eram oarecum naiv când l-am scris: îmi imaginam că deteriorarea educației publice (de altfel, nu doar inevitabilă, dar și predictibilă) va avea o desfășurare graduală, estimată la vreo două decenii - astfel încât, eventual, vârtejul să nu mă poată prinde - nici pe mine, nici pe copiii mei. Dar - de la Moromete încoace - timpul nu mai are răbdare: ceea ce credeam că va fi o mișcare insidioasă și lentă s-a transformat într-o pripeală malefică (altminteri reperabilă biblic, la Apoc. 12,12) care, iată, își devoalează planul. Pentru cine nu știe la ce mă refer, este vorba, așa cum arată și titlul eseului de față, despre devoalarea programei oculte a învățământului de tip european. Programa ocultă era subiectul central din Ispitele Educației.
Mă văd obligat să ofer câteva explicații necesare. Reamintesc că era vorba despre existența învățământului multistratificat (programă publică - programă ascunsă - programă ocultă), care a fost impus în România mai întâi prin insidioșii bonjuriști, iar mai apoi prin eforturile conducătorilor de prin secolele 19 și 20; acest fel de învățământ continuă, după cum se poate constata, și astăzi.
Educatorii cu inimile stricate
Făuritorii noii educații erau din Occident: vorbim despre conducătorii masoni și emisarii lor, devotați ideilor lui Weisshaupt și Rousseau, iar unii dintre ei închinători, sau cel puțin, simpatizanți ai lui Lucifer - apartenența lor s-a demonstrat și se insistă asupra ei atât de des, încât orice suspiciune de conspiraționism este deja caducă. La fel, este caducă orice încercare de exonerare morală a unora sau a altora dintre ei (prezentați invariabil ca oameni de cultură, educatori ai maselor ținute în ignoranță, virtuoși, vizionari ș.a.) Disculparea lor primește răspunsul categoric al istoriei creștinătății: iluminiștii au descreștinat Europa și America. Acești oameni, învățați desigur, dar imorali, stricați la inimă, preferând răul, au folosit învățătura - cu instrumentul ei fizic, școala - ca să aducă oamenii împotriva Dumnezeului creștin. Ei au urmărit, încă de la început, acapararea, din fragedă vârstă, a minților celor încredințați lor, sub pretextul educației și al culturii.
Pentru cei care tot nu bănuiesc la ce mă refer, îndrăznesc să adresez o rugăminte metodologică: să renunțe, sau, cel puțin, să fie de acord să relativizeze lozincile și sloganurile iluministe bine cunoscute - de mult vehiculate ce sunt - precum: libertate, eliberare prin cunoaștere, egalitate, fraternitate, bine universal și altele. Și să încerce să admită că și iluminismul s-a luptat, ca și alte ideologii, să înrobească oamenii, folosind arsenalul ideilor considerate nobile.
La vânătoare de minți
Acestea fiind spuse, dincolo de sloganuri și stindarde, una dintre căile predilecte a fost schimbarea paradigmei educaționale. Nu se mai îndoiește nimeni că la inițiativa și sub coordonarea principiilor iluministe, educația a ajuns să reprezinte treapta pregătitoare a robilor societății moderne și post-moderne. Agitând marotele progresului tehnologic și ale culturii, iluminiștii au deturnat conceptul de învățătură și l-au ideologizat astfel încât să îi transforme pe cei asupra cărora se exercita - copiii creștinilor europeni - în ființe deviate sufletește, cu o perspectivă deformată asupra vieții. Mai precis, prin învățământul de tip iluminist au fost sufocate viziunea creativă și aportul creator specific omului educat de Biserică; în schimb, au fost deprinse, insidios sau silnic, o serie de reflexe condiționate, utile pentru viitoarele experimente de inginerie socială. Treptat, în câteva generații, s-a ajuns la apariția unor ființe apte doar să îndeplinească corvezile din noile ergastule și să asculte porunci, dar mai ales, s-a ajuns la apariția unor generații dispuse să accepte supuneri ordinare cu convingerea că, de fapt, le plac aceste supuneri și că le sunt vitale. (Toffler, de neocolit ca întotdeauna, a scris despre această chestiune, pe care, de altfel, o încuviința. A denumit-o programa ascunsă).
Programa ocultă
Dar programa ascunsă nu este ultimul nivel al educației și e cu mult mai puțin condamnabilă decât cea de a treia programă - sau cel de-al treilea strat al influențării prin educație, și cel mai adânc - cel pe care l-am denumit programa ocultă. Potrivit acestei programe, cei educați prin sistemul de învățământ european, adică iluminist, sunt dirijați, generație după generație, mai întâi către acceptarea diavolului în viețile lor și apoi, către adorarea lui în locul Dumnezeului creștin. Fenomenul care distruge, la ora actuală, învățământul american și european, și anume confruntarea cu ideologiile multiculturaliste (feministe, antirasism, de gen) au pătruns până și în școlile teologice catolice (https://www.lifesitenews.com/news/catholic-colleges- embrace-demonic-gender-ideology-in-housing-policies) și reprezintă doctrina luciferică transportată ca programă ocultă. Iar faptul că programa ocultă se devoalează ea însăși se vede, deja, cu ochiul liber: este insistența cu care instituțiile de învățământ, discret încurajate de forurile superioare, cultivă introducerea genderismului și a satanismului - cel din urmă, prin organizarea, necerută de nimeni, a sărbătorii halloween și a altor manifestări religioase oculte, în defavoarea, de exemplu, a sărbătorilor Nașterii, privite ca ofensatoare pentru cei de alte religii.
Răul se propagă
Pentru promotorii programei oculte, credința în nevinovăția copiiilor și credința în Dumnezeul creștin constituie doar expresia unui bigotism stupid. De aceea, ei au pregătit (cam abrupt, din fericire) un atentat educațional la pudoarea și la conduita morală a copiilor și tinerilor, care să explodeze doctrina și morala creștină: morala, prin educația sexuală și ideologia de gen, iar doctrina, prin impunerea adorării demonilor - corolarul educației oculte, prin halloween și sărbători vrăjitorești.
Putem evidenția un feedback indubitabil între ideologia de gen și satanism. Pe de o parte, distrugerea identității prin asumarea păcatului de gen va mări senzația de vină, culpa personală. Dar, în atare împrejurări, cine să mai încline spre penitență și spre frângerea inimii? Dat fiind orgoliul și stricăciunea inimii omenești, mai curând vom fi martori la creșterea vehemenței anticreștine. Iar această vehemență va ușura adoptarea -chiar ostentativă - a sărbătorii halloween, de exemplu. Mai departe, copiii deprinși cu luciferismul prin sărbători întunecate precum halloween vor fi mult mai receptivi la ideologia de gen decât copiii crescuți cu sărbători creștine. Feedback.
Școala. Locul unde se învață prostii?
Aceasta este noua criză. Criză, deoarece exhibarea programei oculte la lumină ca nouă - să zicem -educație, va stârni, deja a început să o facă, împotrivirea creștinilor ortodocși români - nu doar a celor ce au votat pentru familia tradițională, ci și a multora dintre cei înșelați să participle la boicotul împotriva Referendumului pentru familie. Acești români ortodocși insistă, pe fond, pentru rămânerea în har a copiilor lor. Ei cred că nevinovăția copilăriei este mai mult decât o marotă sentimentală. De aceea, după câte putem să ne dăm seama, românii vor refuza ca fiii și fiicele lor să urmeze cursurile gender sau chiar să se ducă la o școală la care copiii învață prostii în loc să învețe carte. În definitiv, creștinii români, prin educație înțeleg, de obicei, chiar opusul exhibării sexuale, înțeleg moralitate, decență, pregătire pentru viața de familie. Locurile unde se deprind năravurile nefirești, apucăturile sibarite, altfel se numesc la români, nu școală. Nu le va conveni familiilor creștine ca imoralitatea socială să prolifereze pe seama minților crude ale copiilor lor, ca urmașii lor de grădiniță să afle lucruri pe care viața însăși le rezervă pentru alte vârste, după cum li se va părea abominație ca urmașii lor să ceară dreptul de a afișa alt sex decât cel biologic. Nu le va plăcea - de fapt, li se va părea dezgustătoare - insistența imundă, la nivel de învățământ, asupra actelor sexuale, nu le va plăcea că acestea vor fi prezentate fără perdea și mai ales, recomandate deschis de la vârste foarte fragede. În consecință, este de așteptat ca ortodocșii fervenți să nu accepte ca fiii și fiicele lor să primească cunoștințe de natură explicit sexuală nici la grădiniță, nici la școală, cel puțin până la vârsta de paisprezece ani. Cât despre “educația” privitoare la alternativele sexuale și de gen, acestea, cu siguranță, vor fi refuzate pentru orice vârstă.
Știm să zicem și ”nu!”
Bineînțeles, românii nu au nimic special, este vorba despre un instinct: toți oamenii, nu doar creștinii ortodocși, au avut și păstrează mereu sentimentul că incitarea sexuală la vârste fragede este un lucru rău, un păcat. Chiar și numai la nivel declarativ, abuzul sexual asupra copiilor repugnă pretutindeni în lume. De aceea avem de a face cu un refuz întemeiat pe gene, pe bunul simț propriu, pe credința religioasă, eventual, pe tradiția familială sănătoasă. Refuzul educației sexuale și gender face parte naturaliter din protecția pe care părinții o oferă copiilor lor. Voi reveni.
Creștinii români înțeleg prin educație, de obicei, moralitate, decență, pregătire pentru viața de familie; locurile unde se deprind năravurile nefirești, apucăturile sibarite, altfel se numesc la români, nu școală.