Mireasa ispitită29.11.2016
Avva Ioan cel Pitic povestea unui frate, despre sufletul care vrea să se pocăiască: „Într-un oraș era o desfrânată oacheșă cu mulți ibovnici. Odată a venit la ea un mare dregător și i-a zis: «Promite-mi că vei fi cuminte și eu te iau de nevastă». Ea a promis. Atunci el a luat-o și a dus-o acasă. Dar ibovnicii ei o căutau zicând: «Dregătorul cutare a dus-o la el acasă. Dacă mergem acolo și el prinde de veste, o pățim. Haideți să mergem în spatele casei și să fluierăm. Ea va recunoaște fluieratul , va coborî să ne deschidă și noi vom fi găsiți fără vină». Dar femeia, când a auzit fluieratul, și-a astupat urechile, a fugit în camera cea mai retrasă și a încuiat ușile”. Apoi adăuga: „Desfrânata este sufletul. Ibovnicii sunt patimile sale și oamenii din jur. Dregătorul este Hristos. Camera cea mai retrasă este sălașul veșnic. Cei care fluieră (după suflet) sunt demoni răi; dar el aleargă mereu spre Domnul”.