Preotul alcoolic și oamenii furioși22.09.2022

Întâmplarea de mai jos s-a petrecut în Rusia, înainte de Revoluție. Era un preot care avea o problemă cu băutura. Se ducea adesea la biserică băut, scandalizându-i pe credincioși. Enoriașii au trimis o delegație la episcopul local, rugându-l să intervină și să facă ceva. Episcopul a acceptat cererea lor și l-a mustrat pe preotul alcoolic. Din păcate, nefericitul nu putea să-și controleze patima. Așa că, în cele din urmă, episcopul i-a spus: „Uite ce este, părinte, din moment ce nu ești în stare să te lași de băutură, trebuie să te lași de preoție. Din acest moment nu mai ești autorizat să administrezi Sfintele Taine”.

Episcopul l-a răspopit pe preotul alcoolic. Simțindu-se vinovat, preotul a acceptat verdictul și a plecat umilit. În timpul nopții, în timp ce episcopul era singur în camera lui și se ruga, a avut o viziune extraordinară. A văzut mii de oameni furioși pe un câmp, care îl amenințau. Când a revenit la starea normală s-a simțit șocat și s-a întrebat ce putea să însemne acea viziune. Era, oare, un fel de fantezie, de halucinație? S-a liniștit și a revenit la rugăciune. Dar a avut din nou aceeași viziune. Acum îi vedea pe oameni cum țipă și îi cer să-l aducă înapoi pe preotul răspopit.

A doua zi episcopul l-a chemat pe preotul răspopit la el în birou și l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu dumneata? Ce ai făcut?”. „Ce am făcut?” a murmurat nedumerit sărmanul om. „Păi am vorbit despre asta ieri.” „Dar probabil că ai mai făcut ceva”, a insistat episcopul și i-a cerut să-i spună minut cu minut cum își petrecuse zilele ca preot. „Știți, Sfinția Voastră, din cauza problemei cu băutura simțeam multe remușcări și o mare vinovăție. Și așa, ca să-mi răscumpăr păcatul, îmi făcusem obiceiul să mă duc în fiecare zi la cimitir și să fac o slujbă de pomenire pentru morți. M-am rugat pentru sufletele lor, din moment ce nu puteam să fac nimic pentru al meu. Asta este tot ce am făcut.”

Și atunci episcopul a înțeles că oamenii din viziunea lui erau sufletele celor răposați, care cereau întoarcerea preotului pentru ca acesta să poată continua să se roage pentru ei. Acel preot rus nu cunoștea pe niciunul dintre oamenii înmormântați acolo.

În această povestire vedem că Dumnezeu care nu judecă după conceptele omenești despre dreptate, a apreciat binele mai mare pe care îl făcea preotul pentru sufletele răposate, considerat mai important în comparație cu răul mai mic reprezentat de patima lui personală.”

(Fragment din ”Muntele tăcerii – În căutarea spiritualității ortodoxe”, Kyriacos C. Markides, Herald, 2019, pp. 217-218)