AniversareaNicușor Nacu 06.07.2016
O sumă de zâmbete, de stări, de întrebări….
Latinii ne-au sugerat cu o precizie semantică uimitoare semnificația cuvântului aniversare (anniversarius), spunându-ne că revenind la noi înșine într-un moment anume al fiecărui an, adică atenți prin conștientă și efectivă întoarcere (versus, participiul trecut al lui a reveni, vertere) la un an (annus) precis, prin extensie, la ziua venirii noastre pe lume, o readucem și o retrăim acum în spațiul activ al conștiinței noastre temporale. Făcând astfel, readucem în memorie un eveniment esențial legat de noi înșine, ne bucurăm de realitatea și irepetatibilitatea acestei veniri personale în lume și ne aplecăm spre ea pentru a-i înțelege semnificația.
Treaptă cu treaptă
O aniversare, într-adevăr, este o sumă de zâmbete și prilej de întrebări, de stări rămase în urmă și motive de a privi starea de acum. Un fel de rămânere imponderabilă pe panta ascendentă a unui timp care ne aparține doar fulgurant, preț de clipă. Timpului nostru nu-i putem lua și nu-i putem adăuga nimic. Impasibil, dincolo de simțuri, acest timp ne susține interior și ne acompaniază stările. Putem doar să urcăm treaptă cu treaptă, întrebare cu întrebare, pentru a înțelege de ce, într-un moment al unei existențe despre care nu știm, în fapt, nimic, ni s-a permis nouă, celor care trăim acum această viață, să intrăm pe ușa lumii. Odată intrați în ea, învățăm cu greutate că esența vieții ține de faptul că rămânem liberi în fiecare alegere și liberi în fiecare refuz. Într-un fel, numărul anilor noștri devine o adunare de acceptări și refuzuri, de speranțe și întristări, de opriri și plecări, de uitări și aduceri aminte, de dialog cu sine, de adorare de sine și, uneori, de umil dialog cu Domnul. Când Acesta începe să ne locuiască viața, simțurile și, în chip ideal, gândurile, atunci fiecare aniversare începe să-și contureze sensul. Ea devine o împlinire zvâcnind de vitalitate, care se pliază în chip natural pe profunzimile nevăzute, vivificatoare și fecunde ale Providenței, a iubirii lui Dumnezeu prezentă în această Providență dăruită fiecăruia pentru a învăța cum și de ce viața este urcare, dinspre limitările de acum, spre veșnicie.
Să ne amintim de noi înşine!
O aniversare este și un indefinibil moment de memorie, de putință de recuperare într-un prezent care aparține, de manieră irepetabilă, stărilor care au constituit trecerea noastră prin lume. De-a lungul acestei necesare anamneze interioare, dialogul cu sine, rămânerea în sine, puterea de a o face cu determinare, fără a ne găsi justificări, sunt realități care se învață. Însă, la ce servește o aniversare dacă nu la a învăța că suntem călători într-un timp care nu ne aparține decât acum, în clipa aceasta, prin care înaintăm, pentru a ne surprinde pe noi înșine, pentru a nu uita cum și ce am făcut și pentru a construi o lume interioară în care să aibă loc doar plierea pe valurile Providenței.
Putinţa de a recupera timpul
O aniversare este și un moment de respiro, un fel de odihnă a minții, care a înțeles că bucuria vieții se adună numai într-un suflet împăcat cu căutarea. Însă, căutarea ca absolut, nu poate fi decât în Dumnezeu. Celelalte… metafore, invenții ale minții îmbătată de ea însăși, beție a simțurilor, aroganță a cugetului, încrustare în ignoranță, rămânere vinovată în uitare, lenea de a gândi, neputința de a vedea pe altul strălucind, zvâcnetul inimii purtată de invidie la binele altuia, trăirea în bâlciul poetic al lumii, literatură de bazar înecată în orgolii, și toate rubedeniile acestor stări atât de constante, toate nu sunt decât căutări și construcții ale perfectei trăiri și adaptări la lume, ale căderii din sine și din Dumnezeu. Momentul de respiro constă, atunci, în a face pace cu tine însuți, recunoscând că, într-un fel sau altul, odată, în istoria ta, toate acestea te-au locuit. Iar odihna vine când, date toate la o parte, le vei trăi și recunoaște ca stări ale neputinței născută din obișnuința, transformată în ignoranță, de a-L uita pe Dumnezeu. În clipa în care înțelegi toate acestea, o aniversare se transformă în pace cu tine însuți și început de drum spre Dumnezeu, Care așteaptă răbdător chiar la poarta sufletului tău, după ce va fi bătut ușor, însă constant, preț de o viață, pentru a I se deschide.
Și atunci, o aniversare se transformă în prielnic moment pentru a-ți aminti că a fi constant în bine și în urcare este absolutul unei vieți înăuntrul căreia singura dimensiune a timpului la care avem acces este un acum care devine plin doar dacă este locuit de Dumnezeu.
Bucuria vieții se adună numai într-un suflet împăcat cu căutarea. Însă căutarea ca absolut nu poate fi decât în Dumnezeu. Celelalte, invențiile minții îmbătată de ea însăși, beția a simțurilor, aroganța cugetului, încrustarea în ignoranță, rămânerea vinovată în uitare, lenea de a gândi, neputința de a vedea pe altul strălucind, zvâcnetul inimii purtată de invidie la binele altuia, trăirea în bâlciul poetic al lumii și toate rubedeniile acestor stări, toate nu sunt decât căutări și căderi din sine și din Dumnezeu.