„Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul!” (Ps. 21, 30)

Gomboti cu prune sau ”găluști cu prune”Valentina Georgescu 21.06.2019

Ingrediente pentru 18 gomboti:

  • 1 kg cartofi albi - vechi, spălaţi, pe care îi fierbem în coajă;
  • 7 linguri de zahăr pudră;
  • 9 prune întregi, din compot de prune (le tăiem pe jumătate şi le lăsăm la scurs cât timp pregătim aluatul);
  • 70 g unt;
  • 240 g pesmet auriu;
  • 120 g zahăr brun;
  • 1 praf de sare;
  • 90 g griş;
  • 270 g făină;
  • 3 ouă;
  • 1 lingură de ulei;
  • 1 lingură de scorţişoară măcinată

Preparare:

Scoatem prunele din compot, le tăiem pe jumătate şi le lăsăm la scurs într-o strecurătoare.Spălăm cartofii, îi punem la fiert, întregi, fără a le curăţa coaja şi netăiaţi. Îi fierbem la foc mediu, iar după ce aceştia au fiert, îi lăsăm să se răcească. Curăţăm cartofii de coajă, îi dăm prin răzătoarea cu găuri mari, adăugăm ouăle, sarea, zahărul pudră, grişul, făina şi amestecăm totul cu ajutorul mâinilor. Aluatul trebuie să aibe o consistenţă uşor lipicioasă. În timp ce modelăm găluştele, mâinile le avem în permanenţă udate cu apă, pentru a ne fi mai uşor. Rupem părţi din aluat, le aplatizăm, punem în centrul fiecăreia 1/2 prună, apoi acoperim şi îi dăm o formă de găluşcă. Aşezăm găluştele cu prune  pe o farfurie udată, până când le modelăm pe toate.

Topim untul într-o tigaie, pe foc mic şi adăugăm pesmetul. Lăsăm pe foc aproximativ 6-7 minute, până când compoziţia capătă un aspect mai auriu. După ce stingem focul adăugăm zahărul brun şi scorţişoara. Amestecăm bine şi lăsăm să se răcească complet. Într-o oală mai mare punem apă la fiert. În momentul în care aceasta începe să clocotească, adăugăm o lingură de ulei şi un praf de sare.

Punem în oală câte 4-5 găluşte în acelaşi timp şi le fierbem până când acestea se ridică singure la suprafaţă. Le scoatem cu ajutorul unei spatule şi le punem direct în compoziţia cu pesmet. Le tăvălim pe toate părţile, astfel încât să fie în întregime acoperite. Putem  savura gombotii calzi sau reci.

Vă urez poftă bună, dragii mei!

Georgescu Valentina-Alexandra

Facebook:Vale’s Atelier

Instagram:valentinaalexandrava

 

Post: 25-28 iunie;

Harți: miercuri 19, vineri 21

Dezlegare la pește: 5, 7, 12, 14, 22, 23, 24 (+Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul)

 

De același autor