„Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul!” (Ps. 21, 30)

Pască cu aluat de cozonac şi brânză de vaci Valentina Georgescu 06.05.2019

Ingrediente pentru aluatul de cozonac ( toate sunt la temperatura camerei ):

  • 500 g făină pentru cozonac;
  • 2 gălbenuşuri;
  • 10 g drojdie uscată;
  • 50 g unt topit  ( când îl adăugăm în compoziţie acesta să fie la temperatura camerei, nu fierbinte! );
  • 250 ml lapte cald;
  • 130 g zahăr;
  • 50 ml ulei;
  • coaja de la o lămâie şi coaja de la o jumătate de portocală;
  • un praf de sare

Ingrediente pentru umplutură:

  • 500 g brânză de vaci;
  • 3 ouă + 1 ou pentru uns;
  • 1 pahar de zahăr;
  • 2 linguri de unt;
  • 1 pahar de lapte;
  • 1 praf de sare
  • coaja de la o lămâie;
  • coaja de la o jumătate de portocală;
  • 2 linguri de făină;
  • 2 pliculeţe de zahăr vanilinat;
  • 100 g stafide aurii ( înainte să le punem în umplutură, le lăsăm la înmuiat în apă cu esenţă de vanilie-15 minute ).

Mod de preparare:

  • Aluatul de cozonac:

Iniţial pregătim maiaua. Într-un bol punem drojdia uscată, o lingură de făină, o lingură de zahăr, 3 linguri de lapte şi amestecăm până când compoziţia devine omogenă. O lăsăm la crescut pentru 10-15 minute, să-şi dubleze volumul.

Cernem făina direct în bolul în care vom frământa aluatul. Separat încorporăm zahărul în lapte şi amestecăm până când zahărul se topeşte. Laptele trebuie să fie călduţ ( NU fierbinte ). Peste făina cernută adăugăm maiaua, gălbenuşurile, coaja de lămâie, coaja de portocală şi amestecăm cu mâinile, uşor, adăugând şi laptele puţin câte puţin. Frământăm aproximativ 10 minute, adăugăm sarea şi treptat adăugăm şi untul topit - amestecat cu ulei. Continuăm să frământăm timp de 10-15 minute. Aluatul trebuie să aibă o textură uşor moale şi lipicioasă. După ce am terminat de frământat, îl acoperim cu un prosop de bucătărie şi îl lăsăm să crească timp de o oră, până când aluatul îşi dublează volumul.

  • Umplutura:

Într-un castron punem brânza, untul, zahărul, zahărul vanilinat şi le amestecăm foarte bine. Adăugăm ouăle, pe rând, sarea, apoi făina, laptele, coaja de lămâie, coaja de portocală, stafidele.

  • Ne ungem mâinile cu puţin ulei şi scoatem aluatul din bol. Îl împărţim în 2 părţi egale. O parte o lăsăm pentru baza pascăi, iar pe cealaltă parte o împărţim în alte 3 părţi egale, pe care le întindem, ca şi cum am vrea să formăm nişte şnururi mai groase, din care facem o frumoasă împletitură pentru decor. Într-o formă de tort, detaşabilă, tapetată cu hârtie de copt, punem aluatul pentru bază, îl întindem şi apoi îl înţepăm cu o furculiţă pentru a-l împiedica să se umfle. Punem împletitura pe marginile tăvii, în formă de cerc. În interiorul împletiturii adăugăm umplutura şi la final ungem cu ou.
  • Introducem pasca în cuptor şi o coacem la temperatura de 160-170 grade Celsius,  pentru aproximativ 40-45 de minute, până când aceasta este foarte bine coaptă şi aurie la exterior.

Vă doresc un Paşte fericit, cu lumină în suflet! Sper să vă fie de folos această reţetă şi să vă bucuraţi de ea în ziua de Paşte. Poftă bună, dragii mei!

 

Facebook: https://m.facebook.com/valeskitchen/

Canal de Youtube Valentina-Alexandra:

https://www.youtube.com/channel/UCPY8F7UvCS6kS5czfQS6hEg

De același autor