Quiche cu spanac şi brânză Valentina Georgescu 21.02.2019
Ingrediente:
Pentru aluat:
- 350 g de făină albă sau varianta mai sănătoasă: făină integrală de grâu;
- 125 g de unt rece (dat prin răzătoare);
- 1 ou;
- 2 linguri de lapte rece;
- puţină sare;
- 1 ou bătut ( pentru decor )
Pentru umplutură:
- 1 lingură şi jumătate de ulei de măsline;
- 1 ceapă mare, tocată mărunt;
- 380g spanac congelat, gata mărunţit;
- 6 ouă;
- 200g caşcaval (dat prin răzătoare);
- 150g iaurt grecesc (2 % grăsime);
- 150g brânză (dată prin răzătoare);
- aproape jumătate de linguriţă de sare şi piper
Mod de preparare:
Punem într-un bol mare toate ingredientele pentru aluat (mai puţin laptele rece) şi începem să frământăm până obţinem aspectul unor firimituri. Adăugăm 2 linguri de lapte rece şi frământăm până când acesta devine omogen. Adunăm aluatul sub forma unei bile şi îl introducem în frigider, acoperit cu o folie, timp de 10 minute. După ce scoatem aluatul din frigider, separăm un sfert din aluat pentru decor şi trei sferturi pentru blat. Le întindem pe blatul de bucătărie, cu ajutorul unui făcăleţ. Partea pentru decor o tăiem fâşii înguste (de aproximativ 1 cm) şi lungi, cu ajutorul unui cuţit. Aşezăm aluatul pentru blat în forma rotundă de tartă (25 cm) şi îl introducem în frigider pentru încă 30 de minute. În aceste 30 de minute începem să pregătim umplutura. Punem spanacul la decongelat, cu câteva ore înainte să ne apucăm de gătit. Atenţie! Este necesar să fie scurs foarte, foarte bine de apă. Îl punem într-o strecurătoare şi îl presăm până când iese toată apa din el. Punem o tigaie mare, la foc mediu, cu o lingură şi jumătate de ulei de măsline. Adăugăm ceapa tocată mărunt, amestecăm timp de 2 minute, după care adăugăm spanacul. Continuăm să amestecăm aproximativ 5 - 6 minute şi oprim focul. Separat, într-un bol mare, batem ouăle, cu ajutorul unui tel. Peste ouă adăugăm brânză, caşcavalul, amestecul din tigaie (spanacul cu ceapa), iaurtul grecesc, sarea, piperul şi le amestecăm. Scoatem aluatul din frigider şi îl băgăm 10 minute la cuptorul preîncălzit - 180 grade Celsius. După 10 minute de aşteptat, îl scoatem din cuptor, cu grijă şi umplem tava cu umplutura din bol. Aşezăm deasupra umpluturii şi dungile formate din aluatul pentru decor, pe care le ungem cu un ou bătut (puteţi observa decorul în imagine). Îl introducem iar la cuptor pentru încă 30 de minute, la 180 de grade Celsius. Verificăm destul de des preparatul în timpul coacerii. Quiche-ul este gata când începe să se rumenească. Ideea este să nu se rumenească prea tare pentru că se usucă brânza din interior şi nu mai are acelaşi gust. E o minunaţie de quiche! Se serveşte uşor cald sau rece. BON APPÉTIT!
Facebook: Vale’s Kitchen
Canal de Youtube Valentina-Alexandra: https://www.youtube.com/channel/UCPY8F7UvCS6kS5czfQS6hEg
Lăsatul secului pentru carne: duminică 3 martie;
”Săptămâna brânzei”: 4-10 martie;
Lăsatul secului: duminică, 10 martie;
Începutul Postului Paștilor: luni, 11 martie;
Zile de post: 11-31 martie;
Dezlegare la pește: + Buna Vestire (luni, 25 martie)