Acasă la „duhovnicul neamului”Florina Steliana Vasilescu 20.10.2016
“Rugăciunea este a privi cu seninul dureros al inimii tâlcul umbrit în Psaltire și deslușit în Evanghelie” (Părintele Justin Pârvu)
Sunt cuvinte în limba română din ce în ce mai puțin folosite. Dispar ușor, lăsând doar amintirea unei limbi dulci și melodioase ce știa și putea să descrie trăiri și sentimente variate și profunde....Azi mi-am propus să mă opresc la “discreție”. De ce tocmai ea ? Pentru că e pe cale de dispariţie!
Recuperaţi discreţia!
Am alergat la DEX și iată ce am găsit: ”calitatea de a păstra o taină încredințată. A păstra discreția – calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca”. Și cum definiția mi se părea oarecum limitată, nu m-am oprit aici. Într-o carte-mărturie a domnului Octavian Anastasescu, numită „ Lângă Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor”, autorul o definea mult mai sugestiv: ”Discreția e un dar de la Dumnezeu, de a te comporta în așa fel încât să știi tu despre tine mai mult decât să știe alții despre tine.”
Cum s-o recuperăm, în ce fel s-o învățăm, cum să le-o dăm și altora? Și pentru că toamna e anotimpul drumurilor, al rodniciei de gusturi și culori, am să vă sugerez o posibilă cale – pelerinajul! Sunteţi surprinși, nu-i așa? Care-i legătura? Iat-o mai jos!
O poartă larg deschisă
Pelerinajul presupune parcurgerea unui traseu în compania altora, unii cunoscuţi, alţii mai puţin. Într-un grup trebuie să respecți un program, niște reguli, să ai o atitudine prin care să nu ieși în evidență (iată cum ne întoarcem la Dex!). Să te smereşti, oarecum, să așezi voia ta în armonie cu a celorlalți . Să-ți păstrezi buna dispoziție, să fii punctual și, pe cât se poate, amabil. Să vrei, dar vrerea ta să nu supere pe altul. Unora le pot părea interdicții, în timp ce altora le vor fi doar îndemnuri. Sufletul, însă trebuie să devină poartă larg deschisă către bucurie și lumină. Și atunci începe căutarea. A lui Dumnezeu și a prietenilor Lui, sfinții. Începe dorirea de a afla sfințenie, de a te hrăni din ea. Numai o astfel de apropiere ar putea să aline căderile, să vindece rănile, să astâmpere dorul...
Urma caldă a sufletului
Așa a fost și ultimul meu pelerinaj în Neamț, la Petru Vodă. Toamna, cu binecuvântate ploi, ne-a îngăduit răstimpuri de senin la vremea potrivită, în compania tăcută și demnă a munților. Degete de galben și portocaliu se strecurau firave între nuanțele de verde, vărsate parcă – sau poate răsărite- din îmbrățișarea cerului cu pământul.
Prezența Părintelui Justin Pârvu este, așa cum i-a fost și viața, hotărâtă și discretă. Cum ar putea fi altfel? În orice colț ai întoarce privirea, te întâmpină din fotografii, din icoane. Dar cel mai viu este în chilia dumnealui de la Paltin. Acolo, între cărți, epitrahil și ochelari, între patul suferinței și scaunul de duhovnic al neamului, e urma caldă a sufletului său care ne îmbrățișează în iubire. ”Chilia în care, până la sfârșitul vieții, tot întemnițat ai stat” ca nimeni din cei ce te căutau să nu plece nealinat sau lipsit de sfat și îmbărbătare. Iar mirosul de bună mireasmă duhovnicească inundă camera ca o îmbrățișare de înger: osemintele martirilor de la Aiud, dar de sfințenie și comuniune în duh…
„În filigranul veşniciei”
Ați știut că mânăstirea a început să ființeze ca așezământ de îngrijire a maicilor vârstnice și aflate în suferință? Nici noi, pentru că totul s-a clădit cu discreție. Sau știți cumva că adăpostește 50 de copii cărora părinții nu le-au putut oferi căldura unui cămin? În jur de 150 de măicuțe viețuiesc în poiana ce întâmpină diminețile cu priceperea, hărnicia și dragostea lor. Iar nopțile, cu slujbe – pentru noi toți, cei din lume.
La vreme de vecernie te pierzi în rugăciune și te regăsești în cântecul clopotelor. Maicile ce se pleacă în metanie, căutându-și doar din priviri rândul, își poartă pașii în ordine desăvârșită ce îmi amintește de rânduiala albinelor din stup și de râvnitoarea lor lucrare. Cântările te apropie de cer, iar clopotele îți dau aripile: “Rugăciunea este a privi cu seninul dureros al inimii tâlcul umbrit în Psaltire și deslușit în Evanghelie”- așa spunea Părintele Justin - și nu cred să se afle o mai frumoasă tălmăcire... “ Cu borangicul rugăciunii ai țesut mahrama clipelor tale în filigranul veșniciei....ai zugrăvit cer nou și pământ nou pe pietrele inimilor noastre”( Acatistul cuviosului părinte Justin Parvu) . Oare câte inimi împietrite n-au plecat de aici încălzite de dragoste, călăuzite spre nădejde, hrănite de credință? Binecuvântările părintelui, încurajările și îndreptările dăruite pelerinilor veniți din toată țara au umplut văzduhul de sfințenie. Iar tinerii, cei pe care îi încuraja la tot pasul și pe care îi iubea necondiționat, în semn de dragoste pentru părintele, vin azi la cununii și botezuri în straie naționale de sărbătoare, cu lumânările împodobite în culorile tricolorului. Îți bucură sufletul să fii acolo!
Împrospătaţi-vă sufletele!
Spre casă, drumul pare mai scurt și toamna mai luminoasă. Rămâne dorul, dorul de a te întoarce, de a reveni cât mai curând. De undeva, de după dealuri , soarele ne zâmbește și el discret...
Și pentru că vreau să împart cu voi acest preaplin de bucurie, vin și vă rog: împrospătaţi-vă sufletele învățând de la cei întâlniți în drumurile voastre răbdarea, modestia, simplitatea unei vieţi dăruite. Și nu plecați singuri – luați-vă copiii cu voi! Faceți din credinţă un mod de viaţă şi păstrați taina moștenită din părinţi – credința noastră ortodoxă ! Nu vă molipsiți de mândria de a fi zgomotoși, lăudăroși și mult prea încrezători în propriile voastre forțe. Puterea e în mâinile lui Dumnezeu – și El ne-o va dărui la vreme, în taina dăinuirii noastre. Rămâneți credincioși neamului și sfinților noștri martiri și mărturisitori. Învățați să fiți discreți și luați asta ca pe un dar de la Dumnezeu!
La vreme de vecernie te pierzi în rugăciune și te regăsești în cântecul clopotelor. Oare câte inimi împietrite n-au plecat de aici încălzite de dragoste, călăuzite spre nădejde, hrănite de credință? Binecuvântările părintelui Justin, încurajările și îndreptările dăruite pelerinilor veniți din toată țara au umplut văzduhul de sfințenie.
Florina-Steliana Vasilescu – octombrie 2016