Jurnal de pelerin în Ţara Sfântă -ziua a III aGeorgiana Ionescu Iordache 09.05.2018

Ziua 3,  miercuri, 7 Martie

Bună dimineaţa, Iordania! Să  te vedem cum ni te descoperi!

Pornim devreme la drum, spre Muntele Nebo, acolo unde Moise,  după 40 de ani de rătăcire, ajunge în punctul unde i se arată Pământul Făgăduinţei. Crescut şi educat la curtea faraonului Egiptului, Moise este unul din personajele esențiale ale Vechiului Testament, profetul, conducătorul și eliberatorul poporului evreu de sub robia egipteană.

Desigur, de el sunt legate şi Legile date de Dumnezeu prin mijlocirea sa, dar poate că principala lecție pe care se cuvine să o invățăm de la marele profet este că viaţa este o călătorie în care îl avem drept ghid pe Dumnezeu. Legile ne ajută să ajungem la finalul drumului ce nu poate fi altul decât Împărăţia veşnică făgăduită.

Tot aici, pe muntele Nebo, Moise a închis ochii, la vârsta de 120 de ani. Ajunsese să vadă Pământul Făgăduinţei... „Te-am învrednicit să-l vezi, dar în el nu vei intra. Seminţiei tale îl voi da”. În pământul Moabului îşi găseşte sfârşitul, îngropat mai în vale, potrivit Scripturii, dar în mod curios, mormântul nu a fost descoperit nici până în ziua de astăzi.

Priveliştea este impresionantă. Se dezvăluie în faţa noastră Israelul, Palestina, ţinutul Ierihonului, Marea Moartă, deşi noi nu le putem vedea clar (eterna ceaţă la 30°C!). Suntem și noi atât de aproape de Pământul Făgăduinţei şi sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne permită să  ajungem acolo.

Pornim spre deşertul Iordaniei mai mult ca turişti spre una din cele 7 minuni ale lumii, oraşul Petra, fost oraş antic, cel mai celebru sit arheologic din lume. Câteva ore cu autocarul şi ajungem. Aziz, ghidul nostru iordanian, vorbitor de limba română după 4 ani de medicină la Cluj, ne însoţeşte pe jos prin defileul stâncos până la principalul și cel mai cunoscut monument al Petrei: ”Trezoreria”. Suntem mulţi, diferiţi, se vorbesc atâtea limbi. Parcă toţi ne-am dat întâlnire acolo să ne cunoaştem mai bine. Intrăm şi mai mult în inima oraşului de piatră, mergând spre Teatru, Amfiteatru şi spre cel mai departe punct, Mănăstirea. ....

Ne conectăm iarăşi la istorie, căci Petra este locul unde se spune că Moise, călătorind în pustiu, a lovit cu toiagul în stânca din care a ieşit apă pentru poporul însetat. Tot aici se crede că este înmormântată Miriam, sora lui Moise.

Ne grăbim spre întoarcere. Se lasă seara, e drum lung înapoi la Amman şi toţi suntem obosiți. Dar atât de încântați!

De același autor