Așa păstori, așa Biserică!Gabriela Băducu 05.08.2021
„ - Unde este Dumnezeu?
- Acolo unde este lăsat să intre!“
Harul Sfântului Duh trimis odinioară asupra apostolilor spre propovăduirea Sfintelor Evanghelii și mântuirea oamenilor, s-a pogorât încă o dată asupra celor pregătiți să-l primească, drept mărturie a prezenței Domnului în viața fiecăruia dintre noi, așa cum ne-a fost făgăduit: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.“ – Matei 28, 19-20 Cum sărbătoarea are semnificația întemeierii bisericii creștine, îmi pare prielnică abordarea portretului păstorului actual, mai ales acum, când norii care ne apasă par din ce în ce mai negri, înseninarea fiind mai departe ca niciodată.
Exemplul de urmat
M-am gândit mult cum aș putea să tratez acest subiect, de altfel sensibil, întrucât este departe de mine gândul să critic pe cei ai căror umeri sunt greu apăsați de responsabilitatea păstoririi turmei încredințate de însuși Mântuitorul Hristos. Așa că, ajutându-mă de pasaje scripturistice, am să aștern câteva dintre năzuințele mele vis-a-vis de acest subiect, plecând de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dar credincios este Domnul, Care vă va întări și vă va păzi de cel viclean. Despre voi, încredințați suntem în Domnul că cele ce vă poruncim voi le faceți și le veți face. Iar Domnul să îndrepte inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos! Fraților, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos să vă feriți de orice frate care umblă fără de rânduială și nu după predania pe care ați primit-o de la noi. Căci voi înșivă știți cum trebuie să vă asemănați nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi.“ – II Tesaloniceni 3, 3-7
Furtuna cere cârmaci puternic
Mi-aș dori, de pildă, ca păstorii actuali să aibă întotdeauna în vedere că „Buzele celui drept călăuzesc pe mulți oameni, iar cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuți.“ – Pile 10, 21, întrucât apele tulburi în care ne scăldăm cer cârmuitori iscusiți, care să certe marea și vântul, nu care să afunde corabia și mai mult. Mi-aș dori ca orice păstor, oricât de mică i-ar fi turma, să fie o oglindire a fiecăruia dintre apostolii trimiși în lume spre a boteza și a îmbărbăta oamenii, iar nu spre sminteala mulțimilor. „Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit. Căci prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia dintre voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înțelept, precum Dumnezeu i-a împărțit măsura credinței.“ – Romani 12, 1-3
Atenție la Cuvânt!
Mi-aș dori, de asemenea, să se conștientizeze faptul că, vrând-nevrând, orice afirmație a unui cleric antrenează după sine imaginea întregii Biserici. Desigur, se poate raționa că libertatea exprimării nu trebuie îngrădită și că, până la urmă, totul se rezumă la discernământul receptorului. Consider, însă, că vremurile actuale cer prudență maximă, în special din perspectiva vrăjmașului care dă târcoale neobosit, profitând de cea mai mică greșeală pentru a ataca turma oricum diminuată considerabil. Mi-aș dori ca înainte de orice opinie făcută public, să se țină seama de oportuniștii care, chiar scoțând cuvintele din context, creează scandaluri în care este târâtă credința noastră ortodoxă: „Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi“ – Ioan 8, 31-32
Prostia n-are a face cu credința
Mi-aș dori să nu existe păstori pierduți în trecut, printre date istorice, ci să fie ancorați cât mai stabil în prezent, pentru că, în ciuda faptului că Hristos este același și nevoile duhovnicești aceleași sunt, oamenii s-au schimbat, motiv pentru care abordarea ar trebui să fie pe măsura vremurilor în care trăim. Prin urmare, mi-aș dori, poate cel mai mult, să nu se mai perpetueze confuzia potrivit căreia credința exclude inteligența și viceversa. Să înceteze greșita atribuire a sintagmei „crede și nu cerceta“ credinței creștine, căci Dumnezeu nu ne vrea obtuzi, dimpotrivă, ne îndeamnă: „Căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide“ – Matei 7, 7 Să fie înțeles de cât mai mulți că Ortodoxia nu este o religie blocată în mediul rural, ori rezervată doar persoanelor vârstnice. Să se conștientizeze că Dumnezeu Se face cunoscut cât mai multor tineri, care au nevoie de îndrumători bine ancorați în realitate, pentru care credința în Dumnezeu să fie cea care le ghidează fiecare acțiune, fiecare cuvântare, fiecare pas. Că tinerii au nevoie de răspunsuri concrete, de păstori capabili să ofere explicații care să cuprindă adevărul imuabil: „dragostea este de la Dumnezeu, și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoascut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.“ – I Ioan 4, 7-8. Că oamenii au nevoie de călăuzitori care să poată desluși însemnătatea fiecărui gest, fiecărui ritual din timpul sfintelor slujbe, pentru că, într-adevăr, fiecare gest și fiecare ritual au fost rânduite cu înțelepciune, săvârșindu-se pentru un motiv bine întemeiat, iar nu doar pentru că așa trebuie, pentru ca fiecare să înțeleagă, printre altele, că postul, spre pildă, este ceva mai mult decât un regim alimentar, este transformarea foamei în dor de Dumnezeu. „Părăsiți neînțelepciunea ca să rămâneți cu viață și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii“ – Pilde 9, 6
Dumnezeu nu se încurcă cu nimicuri
Mi-aș dori ca fiecare păstor să trateze personal fiecare epistolă a Sfinților Apostoli: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este Același. Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriți prin har inima voastră.“ – Evrei 13, 7-9 Prezența Domnului vibrează în fiecare dintre noi, desigur, în măsura în care Îi permitem. Dumnezeu nu este o statuetă, fixată pe un soclu, așteptând ofrande. Dumnezeu nu este închis într-un trecut ale cărui norme să fi căzut acum în desuetitudine. Nu, Dumnezeu este prezent, este cu noi, așa cum a promis, până la sfârșitul veacurilor, este întotdeauna actual, lipsit de formalisme, punând accentul pe conținut, și anume pe dragostea pe care o purtăm pentru fiecare dintre creațiile sale. Nu cred că Domnul judecă prea aspru lipsa baticului ori pantalonii doamnelor, atât timp cât sufletul este acordat la frecvența harului divin. Cred, în schimb, că va cerceta, bunăoară, tema lingurițelor de plastic.
Așa păstori, așa Biserică
Sigur că portretul păstorului se află în strânsă legătură cu cel al Bisericii. Prin urmare, nici aceasta nu ar trebui să fie mai prejos. Astfel, mi-aș dori ca Biserica să fie exact așa cum o mărturisește părintele Nicolae Steinhardt, în crezul său ortodox, prezentat în volumul Dăruind vei dobandi: „Cred în biserică și în Sfintele Taine, mă aștept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i șade bine a interveni și să păstreze cu sfințenie cele duhovnicești spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu și paradoxal, n-o vreau nici oarbă și nepăsătoare la păsurile credincioșilor și la complicațiile existenței.“ Biserica ar trebui să dea dovadă de consecvență, în care să primeze două virtuți esențiale: libertatea și curajul: „Domnul ne scoate din robia păcatului și totodată ne liberează din tirania fricii. Ne dăruiește cele două nestemate: libertatea și curajul“ – Nicolae Steihardt, Dăruind vei dobândi, p. 90 Dacă lăcașurile sfinte au fost, chipurile, ”medii propice răspândirii virusului”, atunci cu siguranță ele nu pot deveni mijloace de promovare a vaccinului. Fără a contesta ori a susține eficacitatea acestuia, cred că trebuie să lăsăm fiecare instituție cu domeniul său de activitate. Nu se cade ca o instituție considerată independentă să se lase mișcată precum o giruetă, după placul celor influenți, care, de altfel, nu au nicio legătură cu Hristos și care, cu mult timp în urmă, și-au vândut sufletele pentru o poziție politică și al căror ajutor bănesc nu are drept scop decât atragerea electoratului. Nu dă bine să dăm mărgăritarele noastre porcilor „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi.“ – Matei 7, 6
În loc de final, aș dori să aștern o frântură din același inspirat Nicolae Steihardt care, cu toate că se adresează călugărilor, se poate aplica, prin analogie, oricărui cleric: „Aș spune, frații mei, […]: nu fiți habotnici, nu fiți tipicari. Sau fiți, dacă așa vă este firea; dar cu măsură, stăpâniți-vă, înfrânați-vă de la un zel care când se împăunează riscă a se apropia de fariseism. Străduiți-vă să înțelegeți că Hristos nu a venit în lume ca să întemeieze o nouă religie, încă o religie, ci să ne descopere un nou mod de viață. Creștinismul astfel, mai ales, îl concep ca mod de viață cu totul nou, cu totul original, de origine vădit suprapământească. El trebuie învățat în școli de către viitorii teologi și teologhisit de preoți; ceilalți (ba și specialiștii de mai sus) trebuie mai ales să-l trăiască, să-l pună în practică. Creștinismul este dintre substanțele care in vitro se veștejesc, care propășesc și proliferează numai in vivo.“