Bilanț 2017 – anul omagial al mărturisitorilor lui HristosSilviu Alupei 06.12.2017
„Anul comemorativ al apărătorilor ortodoxiei în timpul regimului comunist (2017)” – declarat de Patriarhia BOR și ca an omagial al martirilor și mărturisitorilor pentru Hristos – a dat fiori societății româneşti post decembriste. Dar a generat nelinişte şi chiar panică în lumea ONG-urilor anti-creştine, anti-religioase, anti-româneşti.
Pe ,,tabla de şah’’ a istoriei recente, Patriarhia BOR a mutat, tardiv dar inteligent, cu toţi pionii deodată! Adică Sfântul Sinod şi Patriarhia BOR au dezgropat armata creştină a sfinților din închisori! A martirilor anti-comuniști (jertfiți pentru apărarea ortodoxiei strămoşeşti). A mărturisitorilor pentru Hristos în faţa ighemonilor ,,URSS-NKVD-KGB-PCR-SECU’’. A eroilor creştini (din România sovietizată) care s-au luptat (şi fizic, nu numai spiritual şi religios) cu ,,Fiara roşie de la Moscova” cu Molohul marxist-lenivist al lui Stalin, Dej, Ceauşeşcu, cu Antihristulsecolului XX... Sunt formulări lingvistice (ideologice, teologice, etc) ale epocii cumplite în care aceşti ROMÂNI ADEVĂRAŢI au înfruntat, pe viaţă şi pe moarte, ateismul comunist. Au fost în BISERICA LUPTĂTOARE! Priviţi chipul de sfinţenie al lui Valeriu Gafencu!
Duşmanii de moarte ai creştinismului atacă Ortodoxia românească, azi, cu... piesele grele, persuasive, cameleonice, ale ateismului de tip New Age. Cu strategii criminale (în sens spiritual, adică ucigătoare de suflete!), cu tactici malefice, dificil de identificat, combătut şi anihilat chiar şi de apogeţii spaţiului eclezial-teologic.
După 17 ani de ,,preludiu” la secolul XXI, - ca într-un puzzle istoric, geo-politic şi militar, ideologic şi filosofic – se conturează o lume nouă. Se confruntă iar două tabere: creştinismul şi ateismul. Biserica Ortodoxă Română şi-a scos în această luptă ,,arma secretă”. A deschis ,,uşa” BISERICII TRIUMFĂTOARE (în confruntarea cu ateismul comunist) şi ne-a pus în faţă, în anul 2017, chipuri de sfinţenie, modele de martiri, de mărturisitori, de eroi creştini, de apărători ai credinţei strămoşeşti.
Sfântul Sinod al BOR şi Patriarhul BOR au mutat ,,pionii” în apărare dar şi în ,,atac”! E o mutare cu bătaie lungă. După acest val de informaţii istorice (multe validate de istorici şi de experţi CNSAS) şocante, va urma o avalanşă de... CANONIZĂRI pentru martirii lui Hristos din gulagul românesc? Vom avea cât de curând (poate la anul, în 2018, când BOR omagiază unitatea de credinţă şi neam) o zi dedicată, în calendarul BOR, tocmai acestor apărători, martiri ai Ortodoxiei sub regimul totalitarismului ateu? Sunt întrebări legitime, logice de bun simţ pentru orice român botezat în cristelniţa Bisericii Ortodoxe.
Decembrie 2017 – moment de bilanţ în viaţa bisericească. Dar şi de provocare, de trezire a conştiinţei laicatului ortodox din România. Elita morală şi intelectuală a lumii creştin-ortodoxe româneşti (din ţară şi diaspora) cere de ani buni canonizarea acestor mărturisitori ai lui Hristos. Însă laicatul ortodox, în ansamblul său (psiho-socio-profesional) stă în amorţire, în frică, în deznădejde.
BISERICA LUPTĂTOARE e aici pe pământ! BISERICA TRIUMFĂTOARE e sus în CER, unde se odihnesc sufletele acestor martiri ai secolului XX!
Ateismul de tip New Age (fenomen ignorat de foarte mulţi teologi, clerici, predicatori, intelectuali cu pretenţii de apogeţi, etc.) contra ORTODOXIEI MULT PĂTIMITOARE, mereu triumfătoare! TERIBILĂ CONFRUNTARE! Terifiantă încleştare de fiinţe umane, ideologice, sufleteşti...
Pe de o parte: NEBUNII lui Hristos, nebunii pentru Hristos, jertfiţi în lupta cu ateismul comunist. Pe de altă parte: nebunii ONG-urilor satanice, ai ideologiei NEW AGE, ai ateismului secolului XXI, lobby-şti ai legislaţiei anti-creştine.
Sus inimile, români! Suntem în BISERICA LUPTĂTOARE. Iar BOR ne cere trezvie, trezire la conştiinţă!