„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Cât Dumnezeu suntem în stare cuprindem?Gabriela Băducu 19.02.2020

În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea! Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu! (Psalmul 61, 7)

Iarna este gata de plecare. Crengile copacilor și-au scuturat puținii fulgi de nea care le-au îmbrăcat, o parte dintre ele poate s-a uscat, dar nu-i nimic, veți spune cu siguranță, soarele se va îndura și va încălzi din nou. Astfel încât chiar și celui mai pipernicit copăcel i se va oferi șansa să înmugurească și să înflorească, să înmiresmeze împrejuru-i, să dea apoi rod.

Pomul și roadele

Dar ce ne facem dacă stăpânul hotărăște că fructele sunt prea puține, că parcă nu mai au aceași savoare, că parcă întreținerea lui este prea costisitoare și îl taie? Odată tăiat, ajunge în focul mistuitor, din care singurele rămase vor fi particulele de cenușă ce se vor lăsa împrăștiate de boarea vântului. Nu pot să nu asemăn viața noastră cu soarta unui copac, fie el chiar și un banal măr: „Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. [...] Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! Va intra în Împărăția Tatălui Meu Celui din ceruri. [...] Și atunci voi mărturisi lor: Nicidecum nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea.“ – Matei 7, 17-23

Este Domnul centrul existenței mele?

Impulsionată poate de începutul celui de-al treilea deceniu al vieții mele, acum, mai mult ca oricând altcândva, nu pot să nu constat cu stupoare cât de repede se scurge timpul și să nu mă întreb încotro mă îndrept, pe fundal răsunând îndemnul „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“.  Mi-a fost gândul la Dumnezeu în momentul fiecărei decizii importante pe care am luat-o? Este grija pentru mântuire cel mai important aspect al vieții mele? Iar dacă da, care îmi sunt faptele care să confime un răspuns afirmativ? Par întrebări simple, dar răspunsurile pot trage niște semnale puternice de alarmă cu privire la sensul pe care noi înșine preferăm să-l dăm vieții noastre.

Existăm grație Lui!

Interesată de viziunea pe care fiecare dintre noi o are, în diferite etape, cu privire la sensul vieții,  cu privire la Dumnezeu, am decis să efectuez un sondaj de opinie, în cadrul căruia subiecților intervievați li s-a cerut să precizeze care este cel mai important aspect al vieții lor. Surprinzător, răspunsurile au fost asemănătoare, putând fi grupate în funcție de vârsta respondenților. Astfel, în apropierea vârstei de treizeci de ani, accentul cade pe carieră, fiecare dorindu-și o formare profesională cât mai temeinică. Cu toate acestea, există un răspuns care merită a fi amintit: „Vârsta de 30 de ani vine în viața noastră ca o întrebare. Vine, de asemenea, la pachet și cu o comparație. Se împlinesc zece ani de la absolvirea liceului și inevitabil ne comparăm cu ceilalți. Începem să ne punem întrebări despre statutul nostru social și despre capacitățile noastre în legătură cu ce am reușit să construim până în acest moment. În pragul vârstei de 30 de ani nu te mai poți minți, cheia succesului (acesta căpătând pentru fiecare diverse valențe) ești chiar tu. Acum, ca un adult în adevăratul sens al cuvântului, stă numai în puterea ta să faci lucrurile bune și bine. La 30 de ani este important să știm să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru. Să reușim să transmitem sentimente frumoase și sincere celorlalți. Să reușim să ne detașăm puțin de conglomeratul și normele astea sociale și să ne susținem părerile cu încredere. Să reușim să ne depășim frustrările și să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că existăm“

Nu e imposibil să iubim!

Spre patruzeci de ani familia devine primordială în viața participanților la sondaj, însă sunt și persoane care țin cont de cuvintele Mântuitorului și pentru care aproapele este la fel de important: „La cei 38 de ani, consider că lucrul cel mai important este să nu uităm să fim oameni, să nu uităm de ceilalți niciodată, să oferim cât putem din puținul nostru, din puținul de cunoaștere, de sentimente, de trăiri, de viață, de bunătate, de ceea ce putem. Dacă privesc înapoi, nu aș schimba nimic, toate au un curs bine definit, fie că vrem sau nu, întotdeauna vom alege la fel ca prima dată, pentru că nu vom ști altfel.“

Prea mult durează întoarcerea la Domnul

În jurul vârstei de cincizeci de ani, familia ocupă în continuare primul loc, însă oamenii încep să fie recunoscători pentru sănătate, având, în același timp, diverse regrete în legătură cu studiile pe care ar fi putut să le urmeze ori cu privire la deciziile luate. Din nefericire, în această etapă a vieții, Dumnezeu nu este des menționat. Răspunsurile se schimbă preponderent după vârsta de șaptezeci de ani, astfel că toți seniorii participanți la demersul în cauză oferă credinței și lui Dumnezeu un loc special, însă există un răspuns care, de departe, m-a impresionat: „Acum, la vârsta de 72 de ani, pot spune cu sinceritate că am citit mult, am studiat, am absolvit o facultate, însă cel  mai important lucru pe care consider că îl pot face acum este să cunosc Sfânta Scriptură, să cred în Dumnezeu și să iubesc oamenii. Cel mai important aspect, ținând cont de perioada de dinainte de anul 1989, este că pot să merg la biserică, restul e deșertăciune.“

Dorințe multe, esențialul omis

Putem constata cu ușurință că prea puțin și pentru prea puțini Dumnezeu reprezintă o prioritate. Sigur, ne preocupă calitatea vieții noastre și pe bună dreptate. Dar oare recunoaștem rolul lui Dumnezeu? „În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu. [...] Nu nădăjduiți spre nedreptate și spre jefuire nu poftiți, bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea. Odată a grăit Dumnezeu aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu și a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.“ – Psalmul 61 Sigur, ne dorim un job cât mai bun, remunerat pe măsura efortului depus, cei mai mulți alegând să-l caute peste hotare. Dar oare pe Dumnezeu L-au găsit? „Iată, cu palma ai măsurat zilele mele și statul meu cu nimic înaintea Ta. Dar toate sunt deșertăciuni; tot omul ce viază. Deși ca o umbră trece omul, în zadar se tulbură. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele.“ – Psalmul 38 Firește, ne preocupă societatea în care trăim și desfășurăm activități cât mai diverse și utile, astfel încât copiii noștri să fie mândri de România și să nu mai fie nevoiți să plece. Dar grija pentru mântuire se numără oare printre preocupările noastre? Poate ar fi momentul să acționăm și în acest sens, ca nu cumva să fim incluși în categoria celor la care psalmistul David face referire: „Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare. Că răscumpărarea sufletului este prea scumpă și niciodată nu se va putea face. [...] Fiecare vede că înțelepții mor cum mor și cei neînțelepți și nebunii și lasă altora bogăția lor. Mormântul lor va fi casa lor în veac, locașurile lor din neam în neam, deși numit-au cu numele lor pământurile lor. Și omul în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor. “ – Psalmul 48

Timpul se scurge în (de)favoarea noastră?

Aș propune, în locul unei concluzii a demersului inițiat, ca fiecare dintre noi, la trecerea a încă unui an din propria viață, să analizeze cu multă seriozitate dacă timpul scurs l-a dus mai aproape de mântuire sau, dimpotrivă, l-a îndepărtat de ea. Avem vreo șansă să intrăm în cetatea cea sfântă, Ierusalimul  ceresc, sau la momentul judecății ne vom afla de cealaltă parte? „Iar partea celor fricoși și nerecunoscători și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători la idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua.“ – Apocalipsa 21, 8 Poate un răspuns sincer ne va mobiliza și ne va determina să punem început folositor restului vieții.

„Iată, cu palma ai măsurat zilele mele și statul meu cu nimic înaintea Ta. Dar toate sunt deșertăciuni; tot omul ce viază. Deși ca o umbră trece omul, în zadar se tulbură. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele.“ – Psalmul 38

”Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci!” (Psalmul 38, 16)

 

De același autor