Ce aşteptări să mai avem?Gabriela Băducu 06.07.2016
Trezește-te, popor subjugat şi nu-ți mai ancora nădejdea în cei străini de credință!
Este vremea schimbării. Sau, cel puţin, aşa ni se spune. Începutul cald de iunie pare a fi în ton cu siguranța multora că de acum va fi altcumva, va fi mai bine.
La vot, neamule!
Bătrâni încovoiați de povara atâtor ani de chin abia pășesc, păstrând pe chipurile obosite o urmă de speranță în ceva mai bun. Unii, mai tineri și grăbiți, de-a dreptul resemnați, convin totuși să-și exercite dreptul în calitate de cetățeni model. Iar cei mai mici, vlăstarele societății și totodată nădejdea tuturor, arzând de nerăbdare să intre în rândul adulților, se zoresc spre secțiile de votare să-și exprime opțiunea prin vot. Dar grupul cetățenilor de bună-credință nu se oprește la alegătorii responsabili, ci este în continuă creștere, cuprinzând din ce în ce mai mulți adepți: de la adolescenți dornici să urmeze studii de specialitate politică, aspirând încă de pe acum la diverse formațiuni politice, încrezători că vor putea schimba sistemul “ruginit”, la proaspeții absolvenți ai jurnalismului de investigație, care speră că vor da în vileag mârșăviile mult prea dese și de cele mai multe ori îngăduite. Cu idealuri bine conturate, activând mai ales pe platformele virtuale, aceste tinere speranțe au prins aripi și un avânt măreț. Totuși, paradoxal, cu cât elanul crește, cu atât devin mai grele și mai scurte lanțurile ce-i leagă de întunericul adânc al vieții pământești.
Boală grea
Cu toate acestea, nu puţini sunt cei care ignoră în totalitate mișmașurile celor de la guvernare, despre care gândesc că, „deşi au furat pe nerăsuflate, până la urmă au mai făcut câte ceva și pentru noi, că știți cum e, mai bine puţin decât deloc!”. Aceştia reuşesc de minune să se mintă singuri. Pe lângă arta de a ne autoamăgi, noi, românii, prezentăm simptomul unei boli cronice: uitarea!
Uităm multele promisiuni făcute în campaniile electorale care nici măcar la sfârșit de mandat nu s-au concretizat. Uităm repeziciunea cu care proiecte de anvergură au fost finalizate, fiind gata în orice moment să se destrame, asemenea unei pânze negre „cusute cu ață albă” şi putredă. Uităm că mulți au câștigat un vot la schimb pe un pix și o brichetă. Uităm că toți se bat în piept că fac și dreg orice, ghidați de bunăstarea neamului român, când ei, ajunși pe piedestalul mult dorit, coboară în mocirla claselor inferioare doar din patru în patru ani. Uităm că nu în conducătorii lumii, ci în cel Ceresc trebuie să ne încredem ( „Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii.” – Psalmul 117). Uităm, sau poate niciodată nu am știut ce reprezintă, de fapt, democrația. Nu am știut că autoritățile publice ar trebui să-și exercite funcțiile în concordanță cu voința poporului, că obligația de a respecta legile ar trebui să incumbe tuturor, că justiția ar trebui să fie înfăptuită cu imparțialitate și, poate esențialul, că suveranitatea ar trebui să fie exercitată de către cetățeni. Nu am știut sau poate am uitat și așteptăm cu naivitate un ajutor cât de mic de la politicieni sadea, în timp ce salvarea noastră vine de sus (Ajutorul meu de la Dumnezeu – Psalmul 7, 10), de la Dumnezeu, care nu așteaptă să fie validat printr-un vot, ci doar să-i deschidem ușa inimii ( „Iată, eu stau la ușă și bat” – Apocalipsa 3, 20) și care e prezent întotdeauna, nu doar la ademenirea alegătorilor. Oare cât va trebui să mai îndurăm până ce va fi stopată cantitatea toxică de demagogie care ne este administrată zi de zi?
Abecedarul guvernării
Când vor învăța jupânii vremurilor noastre că nu cu vorbe care trec, ci cu fapte, cu rezultate palpabile se demonstrează activitatea prolifică pe care fiecare dintre ei și-o atribuie fără să stea pe gânduri? Când vor învăța că nu râvna nesecată după avuție, ci dragostea pentru țară, pentru oameni ar trebui să îi recomande pentru o carieră politică? Ar trebui să li se aducă aminte că nu ar strica să deschidă mai des Sfânta Scriptura și mai rar carnetul de cecuri. Poate așa vor înțelege că toate sunt orânduite cu voia Domnului și Lui ar trebui să-i dăm slavă pentru tot ceea ce primim în viață. Poate așa vor renunța la discursurile pe atât de stufoase, pe atât de superficiale și Îi vor îngădui Duhului Cel Sfințitor să lucreze prin ei, reușind astfel să slujească cu adevărat poporului, călăuziți întotdeauna de lumina adevărului („Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu” – 1 Petru 4, 11). Poate așa vor realiza că un sistem de valori solid nu ar trebui nicidecum să graviteze în jurul lăcomiei și al perfidiei, trăsături specifice clasei politice din prezent și că orice faptă are o consecință pe măsură. („Pentru că cine umblă cu strâmbătate, își va primi plata pentru strâmbătatea pe care a făcut-o.” – Coloseni 3, 25)
Să nu ne resemnăm!
Ce așteptări am putea avea de la cei care ascund cu iscusință chestiunile cu adevărat importante, care creează de pe-o zi pe alta țapi ispășitori, iar nouă, gloatei supuse, ne servesc frânturi de adevăr ori show-uri ieftine, însă cu audiențe înalte? Trezește-te, popor subjugat de atâtea guvernări anapoda! Rupe-te de ipocrizia promovată cu vârf și îndesat și nu-ți mai ancora nădejdea într-o lume străină de credință! Antrenează-ți inima să bată după ritmul dragostei lui Dumnezeu și Duhul Adevărului să-ți ghideze pașii! Nu îndemn la răzvrătire, pentru că „toți cei ce scot sabia, de sabie vor muri” ( Matei 26, 52), cu atât mai puţin cu cât suntem datori să ascultăm și de conducătorii acestei lumi (a se vedea Romani 13, Coloseni 3, 22), însă cu băgare de seamă pentru că de la indiferență la acceptare nu este decât un pas iar cursele vrăjmașului sunt amorsate și împânzesc pământul. ( „Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire, și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele cel duhovnicesc și curat”. – 1 Petru 2, 2-3). Chiar dacă o clasă politică creștin-ortodoxă este de departe un concept fantezist, nu ar trebui nicicând să ne resemnăm, darămite să acordăm prea multă atenție acestor lupte acerbe pentru putere ori să urmăm exemplul lor, pentru că riscăm să pierdem dragostea Tatălui: „Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” – 1 Ioan 2, 15). Altfel, să facem tot ce ne stă în putinţă „să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3, 18).
Ce așteptări am putea avea de la cei care ascund cu iscusință chestiunile cu adevărat importante, care creează de pe-o zi pe alta țapi ispășitori, iar nouă, gloatei supuse, ne servesc frânturi de adevăr ori show-uri ieftine, însă cu audiențe înalte?
Trezește-te, popor subjugat de atâtea guvernări anapoda! Rupe-te de ipocrizia promovată cu vârf și îndesat și nu-ți mai ancora nădejdea într-o lume străină de credință! Antrenează-ți inima să bată după ritmul dragostei lui Dumnezeu și Duhul Adevărului să-ți ghideze pașii!