„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Colind pentru DumnezeuGabriela Băducu 05.01.2021

”Să-I deschidem ușa sufletului și să lăsăm Pruncul să prindă viață în noi!”

„Interesant este faptul că în limba ebraică, Betleem se traduce prin Casa pâinii - „Eu sunt pâinea vieții.“ – Ioan 6, 48, iar în limba arabă prin sintagma Casa cărnii. Mai mult decât atât, prin expresia Sfinte Tare din cadrul imnului Trisaghion („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de Moarte, miluiește-ne pe noi!“) se face referire la Fiul Lui Dumnezeu, la adevărul întrupării Sale, Dumnezeu S-a făcut om, a devenit palpabil, carne și oase, pentru fiecare dintre noi.“  Acestea sunt cuvintele părintelui, al căror ecou încă răsună în amintiri și prin care retrăiesc aceleași sentimente avute cu ceva timp în urmă, în biserica Nașterii Domnului din Betleem.

Cu yalele înțepenite

Dacă în urmă cu aproape trei așteptam cu emoție să pășesc în peștera în care S-a născut Hristos, iată că în prezent accesul, nu doar în Betleem, ci în întreaga Țară Sfântă, este strict interzis pentru orice turist, conform măsurilor adoptate de guvernul israelian pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Chiar dacă situația este complicată și nu doar pentru țara noastră, ci la nivel global, mai preocupați ar trebui să fim pentru parcurgerea drumului mult mai scurt, către Betleemul dinăuntrul fiecăruia dintre noi. Drum care, din păcate, este anevoie de urmat, mai ales acum, când suntem învăluiți de spaimă, incertitudine și teroare, încât îmi pare că ne-a devenit cămara sufletului o casă părăsită, cu ferestrele opace din cauza fricii, cu yalele înțepenite de rugina deznădejdii, o casă ce s-a lăsat acoperită de ceața densă a pătimirii. Este nevoie de multă determinare și credință pentru ca inimile noastre să devină câte un sălaș călduros pentru Pruncul nerăbdător să fie mângâiat și să găsească loc de găzduire: „Și a născut pe Fiul său Cel Unul Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei“ – Luca 2, 7

„Întoarce-te, Doamne!”

Din nefericire, gestionarea pandemiei de către autorități nu ajută cu nimic, iar evenimentele politice din ultima vreme cu atât mai puțin. Haosul și incoerența definesc cel mai bine această perioadă tulbure în care ne-am afundat, mărturie stând declarația secretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, despre cum anume ar trebui să se desfășoare colindatul: „Adică să se facă afară, să iasă cine este colindat afară, să discute acolo. Acum, să spun că să poarte mască, da. Dacă e afară, trebuie să poarte mască. Dar atenție la acest aspect, pentru că poate într-adevăr să ducă la o problemă. Dacă colindatul este făcut afară, nu se intră în casă, nu este un contact îndelungat în casă, este, normal, riscul mai mic. Dacă se intră în casă și vorbim despre colindatul între prieteni, care se intră unii la alții și stau și se plimbă de la casă la alta, la toți prietenii lor, riscul este foarte mare.“ (greșelile de exprimare aparțin vorbitorului –n.n.)

Poate acum mai mult ca oricând s-ar cuveni să ne însușim versurile colindului compus de inspiratul poet Adrian Păunescu și interpretat de Adriana Margalina – Colind pentru Moș Crăciun, cu adevărat o rugă emoționantă către Dumnezeu: „Și tu, Moș Crăciun, ai să fii om de rând,/ Un înger bătrân fără nume./ Tu adu-ne pace cinstită-ntre noi/Și treci peste jale și ură/ Și scoate poporul român din nevoi/ Și adu-ne țara întreagă-napoi/Că mulți o hulesc și o fură./ Dă neamului nostru un pic de noroc,/ Să nu mai suporte bătaia de joc,/ Și nici o mințită izbândă.“

„Și dă-ne curaj tuturor!”

Ar fi momentul să lăsăm deoparte lupta și jocurile politicienilor pentru un loc la Palatul Victoria. Cu mare greutate se va schimba ceva, așa cum de la alegerile locale și până acum nu s-a schimbat mare lucru: numeroși locuitori ai capitalei încă nu au apă caldă, în vreme ce orașul nostru pare că se schimbă în bine doar în fotografiile postate strategic pe rețelele de socializare. Lucrurile stau la fel nu doar față de începutul toamnei, ci și în comparație cu începutul secolului XX. Potrivit unui articol publicat pe digi24.ro, pandemia de gripă spaniolă din anul 1918 antrena aceleași probleme cu care ne confruntăm astăzi, de la știri false precum ideea că alcoolul este leac pentru boală, lipsa medicamentelor, organizarea alegerilor în timpul stării de asediu, cu opoziția acuzând fraudarea acestora, la pericolul închiderii restaurantelor care nu aplică măsurile luate de autorități.

Singurii în măsură să facă o diferență suntem noi înșine, prin atitudinea pe care o adoptăm, prin ”deosebirea duhurilor”, prin aprofundarea Adevărului în Persoană: „În toate poveștile neamului ești/ Cântar pentru orice greșeală,/Tipar al colindelor vechi românești,/ Dar astăzi, preabunule, dinspre povești,/ Coboară în viața reală./ Și dă-ne credința că nu vom cădea/ Și dă-ne unire și faptă.“

În ”noaptea Crăciunului fără sfârșit“

Dacă putem conștientiza cât de norocoși suntem, ce posibilitate extraordinară ni se acordă an de an, să putem fi părtași la nașterea lui Dumnezeu, să Îl putem primi ca oaspete în viețile noastre, timpul nu este pierdut, avem o șansă să ne naștem și noi odată cu El și să creștem în iubirea Lui. Având în vedere cum au decurs lucrurile până acum, acest deznodământ pare dificil. Cum vom reuși să-L primim pe Hristos, când noi am ignorat cu desăvârșire porunca primită – „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unii pe alții.“ –Ioan 13, 34 și ne-am învârtoșat inimile, lăsând virusul să devină personificat în fiecare infectat, simptomatic, suspect asimptomatic ori contact, punându-le stigmatul ”paria”? Deși L-am alungat în repetate rânduri, Hristos nu încetează să bată, doar-doar cineva va fi vrednic să-i deschidă – „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.“ – Apocalipsa 3, 20

Să-I deschidem ușa sufletului pentru a ne naște odată cu El, devenind noi înșine un colind pentru Dumnezeu: „E noaptea Crăciunului fără sfârșit/ Ne naștem noi toți încă o dată/ Și crucea-n noi ca un semn izbăvit/ Și-n munții Carpați ce ninsori s-au pornit/Și-ncepe un clopot să bată.“

De același autor