Comozii de azi, rataţii de mâine Ioana David 12.06.2017
Lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. (Matei 7, 13)
Devine din ce în ce mai observabil felul în care spiritul se îndobitoceşte tot mai mult pe zi ce trece. Oamenii îl zdrobesc, îl încătușează și-l lasă fără suflare. Profunzimea l-a părăsit pe individ și cu rapiditate a fost înlocuită de mediocritatea în brațele căreia omul se afundă tot mai tare. Atât de strânsă este legătura, încât ființa umană nu vrea să o rupă și nu-și dorește debarasarea și nici curățarea sufletească de petele ignoranței. De ce nu poate omul să se ridice din propriul noroi existențial? Ce îl împiedică să poată depăși acest stadiu care îl apropie de fiară? Este vorba despre pericolul lumii moderne: comoditatea.
Ceaţă deasă peste ochi
Faptul că societatea a devenit din ce în ce mai tehnologizată nu mai este o noutate. Se impune din exterior o aliniere la standardele lumii noi. Sunt veșnicele tipare din care omul nu mai are scăpare. Se inoculează ideea greșită că este vital ca individul uman să se încadreze, să corespundă unor criterii, adică să se limiteze. Mesaje motivaționale bombardează ecranele și lasă în urma lor iluzia că omul este capabil de orice și poate să ajungă exact acolo unde și-a propus. Iar iluzia persistă câteva minute.
Ce face el în acest timp? Se cufundă în propriul fotoliu și își schimbă de la un canal la altul, de la un click la altul, propria himeră. O ceață deasă se așterne peste ochii privitorului. Refuzând să devină actant în cadrul propriei vieți, decide să contemple pasiv dezastrul din jurul său. Mai mereu a fost aleasă calea ușoară. Comoditatea l-a atras pe om în mrejele ei, iar acesta, fascinat de locul călduț, devine o slugă credincioasă. În final, se transformă în robul propriei sale condiții.
Doar nevoile de bază?
De-a lungul timpului, am strâns în interiorul meu destule mefiențe. Cu toate acestea, am certitudinea că unul dintre pericolele ce pândesc omenirea este comoditatea. Fără nici măcar un dubiu, pot afirma că principalul efect advers al comodității este obnubilarea tenace. Individul începe să fie obișnuit să primească totul de-a gata, nedorind să învețe în ce fel să gândească. Mintea umană ar trebui să reprezinte un laborator născător de gânduri și idei proprii. Ar trebui să se renunțe la influențele externe și să se pună accentul pe dezvoltarea propriului sine. În concepția mea, dacă există ceva cu adevărat vital, acesta este sinele. Asupra lui s-ar cuveni să ne îndreptăm cu toată responsabilitatea. Sinele este teritoriul cel mai la îndemână şi cel mai dificil de explorat. Nu mulți devin conștienți că preocuparea de sine reprezintă o reală necesitate. Mai degrabă cei frământaţi de rostul vieţii şi cei mutilați sufletește pornesc în această expediție ca să descopere ceea ce este cu adevărat o prioritate: Cum spune Mântuitorul: „un singur lucru trebuie!” (Luca 10, 42). În rest, oamenii mediocrii își satisfac nevoile de bază, fără să-și părăsească propriul culcuș din teama de a nu se răci locul pe care l-au încălzit cu bună știință o lungă perioadă de timp.
Dacă vrei, poţi! Dar oare vrei?
Spiritul este surprins într-o continuă degradare și involuție. Comoditatea nu face altceva decât să-l poziționeze pe om pe treapta inferioară a existenței. A scăpa de comoditate înseamnă a te revolta. Cine mai cunoaște sensul adevărat al revoltei atunci când predomină în cadrul lumii statutul de eunuc?
Putem oare, noi oamenii, să ajungem la desăvârșire, la dezvoltarea propriului eu, la rezolvarea problemelor cu care lumea de azi se confruntă, putem să evoluăm spiritual? Putem să împlinim cuvintele: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5, 48) ? Cu siguranță, dar toate acestea pot să mai aștepte. Până atunci mai schimbăm un canal, mai dăm un click, ne mai revoltăm silențios, mai tragem puțin vălul peste ochi, prăbușindu-ne într-o reverie interminabilă. Poate totuşi viitorul ne va surâde şi generațiile următoare vor avea curajul să părăsească statutul de robi ai comodității. Dar cu noi, cum rămâne?
Mesaje motivaționale bombardează ecranele și lasă în urma lor iluzia că omul este capabil de orice și poate să ajungă exact acolo unde și-a propus. Iluzia persistă doar câteva minute. Ce face omul în acest timp? Se cufundă în propriul fotoliu și își schimbă de la un canal la altul, de la un click la altul, propria himeră.
O ceață deasă se așterne peste ochii privitorului. Refuzând să devină actant în cadrul propriei vieți, decide să contemple pasiv dezastrul din jurul său. Mai mereu a fost aleasă calea ușoară. Comoditatea l-a atras pe om în mrejele ei, iar acesta, fascinat de locul călduț, devine o slugă credincioasă. În final, se transformă în robul propriei sale condiții.
Putem ajunge la desăvârşire? Evident! Până atunci însă, mai schimbăm un canal, mai tragem puțin vălul peste ochi, mai dormim puţin!