„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Confesiuni din vremea pandemieiGabriela Băducu 29.07.2020

”Ce se va întâmpla cu noi?”

Încă un pas și cazi în abis. Parcă golul în care te afunzi nu are capăt și simți cum incertitudinea te sufocă mai tare, cu fiecare gură de aer pe care ai vrea să o inspiri.

Ce se va întâmpla cu noi? Oare apropiații mei se simt mai bine? Oare au supraviețuit nopții trecute? Este deja a zecea zi în care îmi verific temperatura și nu a apărut niciun simptom, încă puțin și voi ști sigur dacă sunt ori nu sănătoasă. Așteptarea diagnosticului sau confirmarea lipsei acestuia este cruntă. Cine ar fi crezut că în decursul unei săptămâni lucrurile se pot schimba atât de mult? Doar șapte zile au trecut de când mi-am luat la revedere de la cea testată acum pozitiv cu noul coronavirus, iar acum nu știu dacă o voi revedea vreodată ori dacă eu însămi voi fi în regulă. Dacă acest episod avea loc la final de martie, iată că acum suntem sănătoși cu toții doar cu ajutorul Domnului, pentru că rețeta medicilor a fost doar paracetamol pentru febră! În momentul în care chiar nu mai poți respira, chemi ambulanța și cu puțină baftă, te vor găsi în viață. Atenție, rețeta nu a fost prescrisă în România, cum ați fost tentați să credeți, ci în Canada, unde, ce să vezi, nu umblă câinii cu covrigi în coadă, așa cum mulți români cred, nici în domeniul sănătății, nici în domeniul asigurărilor, unde companiile de asigurări mai degrabă ar trimite la serviciu clienții infectați cu noul coronavirus decât să le plătească indemnizația de asigurare pentru producerea riscului asigurat.

#continuă să stai acasă

Virus, stay away from the door este o melodie a artistului american Robert Davi, lansată la sfârșitul lunii aprilie, care arată, o dată în plus, cât de mult vremurile s-au schimbat din cauza pandemiei și cu câtă ardoare încercăm noi, oamenii, cu neputințele și neajunsurile noastre, să ne adaptăm. Fie că mesajul difuzat este Stai acasă sau  încurajarea Totul va fi bine, fie că suntem în vreo parte francofonă a Europei, unde singura diferență a îndemnului este limba în care este propagat - Restez chez vous, fie că ne situăm dincolo de oceanul Atlantic, unde Stay home, stay safe, save lives încearcă să responsabilizeze cetățenii americani, tendința este aceeași: cu cât ne izolăm mai mult, cu atât mai multă siguranță și speranța că totul va fi bine.  Dar bine încă nu este și totul s-a schimbat. Ce se va întâmpla cu mine? este întrebarea devenită laitmotivul pandemiei și răspunsul întârzie să apară, în ciuda relaxării măsurilor de siguranță. Fiecare pas făcut spre libertatea de acum câteva luni își așteaptă parcă reversul, care promite să îngrădească și mai mult, mascat sub noua formă de normal. Deunăzi am reușit să-mi revăd prietena din copilărie, cu care nu am reușit să mă întâlnesc de aproape un an, desigur, cu respectarea distanței sociale. Realizezi în astfel de momente cât de mult avem  nevoie unii de alții, de o îmbrățișare, de un sărut, de o strângere de mână, manifestări odinioară banale ale prieteniei, fiindu-ne acum atât de îndepărtate încât interzicerea lor a ajuns să doară.

Teama întreține insomnia

Atât de mult am fost afectați de teama de infectarea cu coronavirus, încât tulburarea somnului din vremea acestei pandemii a fost denumită de specialiști coronasomnie. Nopți albe în șir, vise bizare, poate chiar coșmaruri, cu sigurață că pentru mulți dintre voi nu sunt aspecte străine de propriile experiențe trăite în ultimele trei luni. Mai mult decât atât, American Psychiatric Association a efectuat un sondaj în urma căruia a reieșit faptul că 36 % dintre americani consideră că temerile pe care le provoacă noul virus au un efect major asupra sănătății lor mintale. Îngrijorător, nu? Altfel spus, dacă sistemul nostru imunitar este suficient de puternic încât sănătatea fizică să nu ne fie amenințată, avem toate șansele să ne punem în pericol sănătatea psihică din cauza fricii. Încercând să descopere ce anume alimentează aceste tulburări de somn cu care cei mai mulți se confruntă în această perioadă, psihologul clinician Philip Cheng, din cadrul Henry Ford Health System, concluzionează că tot ce se întâmplă în jurul nostru crește sensibilitatea față de insomnie. Cu alte cuvinte, tindem să ne învârtim într-un cerc vicios, întrucât cu cât suntem mai obosiți, cu atât trăirile noastre devin mai intense și „în plus, pe măsură ce devenim mai reactivi la stres, propriile gânduri devin mecanisme declanșatoare de stres. Privarea de somn în sine te stresează și apoi știrile și toată nesiguranța adaugă și mai mult stres“. Mai mult decât atât, când lași mintea să cutreiere aiurea, când lași frica să-ți pătrundă rărunchii, pierzi contactul cu realitatea. „Iar partea celor fricoși [...] este în iezerul care arde cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua.“ – Apocalipsa 21, 8

Cine este Stăpânul?

Nu doar somnul ne este afectat, fiecare dintre noi simțind consecințele pandemiei la un nivel mult mai profund. Psihoterapeutul Bogdana Păcurari povestește pe thriveglobal.ro despre efectele mintale ale izolării pe termen lung. Una dintre cele mai mari provocări într-o vreme de criză și multă incertitudine o constituie abilitatea fiecăruia dintre noi de a ne adapta la schimbare. Schimbarea spațiului de muncă de la biroul dintr-un bloc turn al unui office park la bucătărie sau dormitor, trecerea bruscă de la libertatea neîngrădită la obligația de adaptare la cei câțiva zeci de metri pătrați ai casei, din care cel mai bine pentru tine e să nu ieși, de la posibilitățile nenumărate de a călători oriunde în această lume la obligația de a accepta ca singure modalități de evadare din cotidian tururile virtuale prin diverse orașe ale lumii ori muzee, de la posibilitatea de a socializa fără limite spațiale la obligația de  te conforma doar cu socializare prin mijloacele online. Însă cea mai interesantă concluzie mi se pare aceea că „întregul progres tehnologic a creat iluzia controlului asupra vieții și acum vedem impactul acestei iluzii la cel mai profund nivel“. Prin urmare, specialiștii recunosc că nimeni nu-și poate controla propria viață. Așadar, cuvintele psalmistului David redevin actuale. Nu noi suntem la cârma propriilor vieți, ci Dumnezeu ne ține în palma Sa: „Doamne, cercetatu-m-ai și m-ai cunoscut. Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea, Tu ai priceput gândurile mele de departe. Cărarea mea și firul vieții mele Tu le-ai cercetat și toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. [...] Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui la cer, Tu acolo ești. De mă voi pogorî în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta.“ – Psalmul 138

Jos frica!

Cu pași timizi viața noastră pare că revine la ceea ce era odinioară. Putem ieși din casă, ne putem plimba fără nicio îngrădire, momentan prin țara noastră, cei mai mulți și-au reluat activitățile, însă trebuie să păstrăm distanța cu orice chip, oriunde și față de oricine. Din nefericire, trebuie să ne obișnuim să trăim cu un virus despre care ni s-a inoculat că este cel mai letal, cel mai contagios, cu un virus care a oprit economia, care a încetat turismul, a suspendat educația și care încă nu vrea să ne lase liniștiți. Cercetările arată că în decursul acestor câteva luni au crescut temerile cu privire la sănătate, la profesii, la eficiența cu care ducem lucrurile la bun sfârșit. Și pe bună dreptate. Cum să nu ne îngrijorăm când accesul la serviciile medicale rămâne îngrădit din cauza prevenirii răspândirii infecției cu coronavirus? Cum să nu ne îngrijorăm când pentru mai mult de un milion de români contractul de muncă a încetat ori a fost suspendat din cauza prevenirii răspândirii infecției cu coronavirus?

Desigur, toate aceste teorii sunt pertinente și aplicabile tuturor, dar nu lasă loc și pentru Dumnezeu. În mod asemănător am procedat și noi, ne-am lăsat îndepărtați de Dumnezeu prin toate deciziile impuse și astfel noi înșine am permis să ajungem în starea de anxietate, gârboviți de temeri, transfigurați de atâtea frici. Pentru atât de multe se cuvenea să fim recunoscători, dar n-am apreciat nimic. Nici extraordinarul fapt că putem intra într-o biserică și putem săruta o icoană, că putem înălța o scurtă rugăciune, nici libertatea că putem rosti în fața icoanei Mântuitorului: Doamne, miluiește-mă!. Câți dintre noi au reușit cu adevărat în decursul acestor luni tumultuoase să rostească precum regele David Ziua, când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine. [...] În Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme“ – Psalmul 55 Câți dintre noi L-au părăsit și câți au fost capabili să păstreze arzând flacăra iubirii pentru El? Indiferent de răspuns, El a fost acolo pentru fiecare dintre noi și nu este încă târziu să-I mulțumim acum pentru cât de norocoși suntem.

Fiți treji, privegheați!

Chiar dacă martirii din Orientul Mijlociu îmi sunt contemporani și obișnuiam să îi admir pentru neînfricarea cu care mărturisesc credința adevărată și dragostea arzătoare pentru Dumnezeu chiar cu riscul vieții, poveștile acestora îmi păreau oarecum îndepărtate. Când toate îți sunt la îndemână, uiți să apreciezi ceea ce ai. Astfel că nu am conștientizat până acum faptul că mă aflu într-o poziție privilegiată,  născându-mă într-o țară majoritar creștin-ortodoxă, având libertatea de a intra oricând într-un locaș de cult, având oricând posibilitatea de a o ruga cu lacrimi pe Maica Domnului ori de a săruta cu multă recunoștință icoana Sfântului Mina ori moaștele Sfântului Spiridon. Trecând prin perioada de interdicții și îngrădiri, am înțeles cât de multe am avut și pentru cât de multe se cuvenea să fiu recunoscătoare. Am fost martora unor evenimente care n-aș fi bănuit că pot avea loc în țara noastră. Cu mai bine de două luni în urmă, chiar în săptămâna Patimilor Domnului, porțile bisericii erau păzite nu doar de echipaje de poliție, ci și de soldați înarmați, pentru ca mesajul să fie clar pentru toată lumea – accesul vă este interzis cu desăvârșire! Hristos e singur pe cruce... Dar timpul a trecut, a încetat și starea de urgență, permițându-se din nou oficierea slujbelor în prezența credincioșilor, dar nu fără controlul autorităților, care au trimis reprezentați ai organelor de ordine care să înconjoare curtea bisericii, doar, doar vor găsi vreo neregulă „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul umblă răcnind ca un leu, pe cine să înghită.“ – I Petru 5, 8

Sus să avem inimile!

Desigur că relaxarea treptată a măsurilor aduce cu sine deja cunoscuta bâlbâială a politicienilor. Autoritățile dau cu stângu-n dreptul când vine vorba despre aplicarea normelor adoptate. Fiecare partid profită de criza creată pentru a atrage simpatia alegătorilor, propunând o nouă măsură de relaxare ori o altă restrângere a libertăților, nu pentru siguranța cetățenilor, ci doar pentru ca nu cumva să iasă din jocul electoral. Grădinițele și creșele s-au deschis oficial, însă practic nu se știe cum vor fi puse în aplicare actele normative, iar îndrumările pentru activitățile sportive ale elevilor par desprinse dintr-o comedie, dacă nu cumva se încearcă rescrierea regulilor pentru diverse sporturi, precum baschetul, pentru care s-a propus ca fiecare jucător să folosească câte o minge, aruncând la coș pe rând. Puși în fața acestor acțiuni, întrebarea legitimă a fiecăruia este  Încotro ne îndreptăm? Se pare că ne îndreptăm treptat către normal. Dar care normal? Realitatea este că normalul spre care revenim nu seamănă deloc stării cu care eram obișnuiți.Toate schimbările la care am fost nevoiți să ne adaptăm devin încetul cu încetul normalitatea căreia, vrem, nu vrem, trebuie să îi facem față. Normalitatea în care nu ne putem îmbrățișa, în care o strângere de mână sporește riscul de infectare, normalitatea în care Trupul și Sângele Mântuitorului sunt rezervate exclusiv pentru momentul de pe patul de moarte, normalitatea în care cel mai sigur e să păstrezi distanța, în care însingurarea este momentan cea mai bună soluție. Dacă măsurile sunt într-adevăr vremelnice și vor rămâne fixate doar în ceea ce va deveni un trecut întunecat, rămâne de văzut. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne lăsăm cu toată nădejdea în voia Domnului, „Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi. [...] Iar Dumnezeu a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El însuși, după ce veți suferi puțină vreme, vă va duce la desăvârșire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiți.“ – I Petru 5, 7-10

De același autor