„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Dreptul de a nu fi informatGabriela Băducu 25.04.2019

”S-ar părea că diavolul este licențiat cu summa cum laude în jurnalism”

Încă de la sfârșitul anului trecut, 2019 se anunța a fi un an plin de evenimente importante, care în mod esențial aveau să-l vizeze pe cetățeanul conștiincios și responsabil. Un an electoral în care, pe măsură ce timpul se scurge, problemele sensibile ale societății românești se acutizează și nevoia politicienilor de a-și atrage simpatia, crește.

”Duhul trândăviei nu ni-l da nouă!”

În ciuda acestora, primul plan ar trebui să fie acum rezevat altcuiva. Pentru a nu știu câta oară, Hristos alege să ne salveze, alege să se jertfească pentru noi, însă pare că suntem mult prea ocupați pentru un astfel de gest. Conform majorității, nebuni nu sunt cei care încă speră că le vor fi crezute promisiunile ori ultimele acțiuni, care nu sunt decât de fațadă, parte din campania electorală, fără pic de autenticitate, ci aceia care ne pretind să alocăm măcar o fărâmă din prețiosul nostru timp unui eveniment vechi de peste 2 000 de ani, care poate că a avut loc, poate că nu. Iată cum vrăjmașul se adaptează cu ușurință la fiecare perioadă, profitând la maximum de metehnele societății și izbutește să pustiască sufletele. Vă întrebați cum anume? Folosindu-se chiar de mijloacele de comunicare în masă, a ieșit la vânătoare și ne-a aruncat în abisul trândăviei! Suntem ocupați, preocupați, strânși în chingi, legați de pământ, tocmai acum, când deja ar fi trebuit să fim pe drum, când Domnul ne cheamă să-I fim alături, să-L mărturisim prin faptele noastre, pentru ca lumina Sfintei Învieri să ne cuprindă și pe noi.

Oficial, reglementarea nu are cusur!

Din punct de vedere juridic, fiecare cetățean are dreptul să fie informat, drept a cărui existență se  coroborează cu libertatea de exprimare, ambele găsindu-și reglementarea atât la nivel național, în cadrul Constituției României (art. 30 – 31), cât și  nivel european, în cadrul Convenției europene a drepturilor omului (art.10) și Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art. 11). În mare parte, ideea principală este aceeași: persoana are dreptul de a fi „informată prompt, corect și clar cu privire la măsurile preconizate și mai ales cu privire la cele luate de autoritățile publice. Trebuie să i se asigure accesul liber la sursele de informare publică, științifică, tehnică, socială, culturală și sportivă“ – prof. univ. Gheorghe Iancu. Corelativ dreptului la informare, Constituția instituie o serie de obligații în sarcina autorităților publice. Astfel, ele sunt obligate să ofere informații corecte cetățenilor cu privire la aspectele publice și la problemele de interes personal, în acest ultim caz doar în măsura în care acestea se pretează, într-adevăr, la discuții, necesitând lămuriri, altminteri dreptul la viața intimă, familială și privată riscă să fie încălcat. Totodată, autoritățile publice au obligația de a asigura, prin servicii publice, dreptul la antenă, care cuprinde în conținutul său accesul la internet și libertatea de exprimare cinematografică.

Mai mult decât atât, printre considerentele Parlamentului European la adoptarea, în anul 2013, a unei rezoluții cu privire la libertatea mass-mediei în Uniunea Europeană, s-au regăsit și cele potrivit cărora mass-media acționează ca formator de opinie, joacă un rol fundamental în democrație, de «câine de pază public», permițându-le cetățenilor să-și exercite dreptul de a fi informați, de a verifica și a judeca acțiunile și deciziile factorilor care exercită sau dețin putere sau influență. Libertatea de exprimare în sfera publică s-a dovedit a fi formatoare de democrație și a statului de drept în sine, iar drepturile fundamentale la libertatea de exprimare și de informare ale cetățenilor nu pot fi garantate decât prin libertatea și pluralismul mass-mediei“.  Ținând seama de libertatea de exprimare și de limitele în care aceasta este acceptată, prezintă interes Decizia Curții europene din anul 1988, în speța Müller. Potrivit Curții, sunt interzise acele exprimări care aduc atingere „demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei și dreptul său la propria imagine“. De asemenea, libertatea de exprimare nu poate să conducă la „defăimarea țării și a națiunii, la îndemnul la război și agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, să incite la discriminare, separatism teritorial sau la violență publică“.

Dreptul de a fi (dez)informat

Revenind la învolburatul nostru prezent, este lesne de constatat că niciuna dintre aceste norme juridice nu își găsește aplicabilitatea, încălcarea lor, fără nicio repercusiune, fiind la ordinea zilei. S-ar părea că diavolul este licențiat cu summa cum laude în jurnalism, pentru că pe mulți îi țintuiește într-o stare vegetativă în fața televizorului, îndobitocindu-i. Altfel, ce folos găsiți în zilnicele știri despre domnișoarele care trec pragul clinicilor de chirurgie estetică tot atât de frecvent precum al cafenelelor de pe Calea Dorobanți? Ori care este miza sutelor de articole banale care se ascund după un titlul menit să șocheze, pentru ca în final cititorul păcălit să descopere că nu există nicio legătură între conținutul informației și titlul acesteia și că a pierdut în van timpul alocat lecturii ?

O altă capcană sigură, de care vrăjmașul se folosește, este cea a manipulării, inoculându-ne grija de multe, mai-mai să uităm că e vremea pocăinței. Dacă nu manipulare, atunci ce se încearcă prin zecile de show-uri politice moderate după afinitățile unora ori altora, care pot fi caracterizați în orice mod, cu excepția, desigur, a imparțialității? Iată că și de această dată presa își îndeplinește cu succes rolul de unealtă și vălul confuziei se așterne peste masa oamenilor mult prea interesați de jocurile politice măsluite în culise. Până și scurtele reclame de pe diferite site-uri conțin clipuri video cu summit-ul unor partide politice, în care își prezintă oamenii și presupusele lor realizări pentru binele românilor și viitorul patriei, ghidați după sloganul: ”Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem votul!”

Răbdarea, de prisos?

Răbdarea, virtute creștină pe care Sfântul Efrem Sirul ne învață să o cerem de la Domnul, este, conform normelor sociale actuale, perimată. Este unanim acceptat că trăim în secolul vitezei. Nevoile și așteptările publicului redefinesc cu fiecare zi schimbul de informații și tehnologiile de comunicare se modelează după cerințele acestuia. Cum internetul este o componentă majoră a dreptului de a fi informat, digitalizarea serviciilor pentru confortul fiecăruia dintre noi nu ar trebui să surprindă. Prin urmare, pentru a evita traficul infernal sau aglomerația din supermarket, există acum posibilitatea cumpărăturilor online, iar semnătura electronică ne scutește de interminabilele rânduri din fața ghișeelor instituțiilor publice. Dacă ne dorim ceva acum, în secunda imediat următoare primim. Poate singura breșă în acest sistem  digitalizat este creată de ministrul trasporturilor împreună cu premierul României, care recent au semnat contractual privind construirea primei secțiuni din autostrada Sibiu – Pitești, un tronson de 13,17 kilometri, care va fi gata, conform documentelor,  în nici mai mult, nici mai puțin de patru ani. Dacă pe hârtie acesta este termenul, imaginați-vă cât timp va trece efectiv până la inaugurarea acestor câțiva kilometri. Acesta exercițiu de răbdare!

Tot sângele Său pentru tine!

Dacă, prin prisma efectelor legale, nu se sesizează faptul că drepturile vizate au fost întru totul deturnate de la scopul pentru care au fost reglementate, din punctul de vedere al creștinismului viziunea trebuie să fie cu totul alta. În condițiile în care informațiile oferite nu sunt decât muniția, iar presa reprezintă arma pe care diavolul o îndreaptă asupra noastră, ne revine obligația, acum mai mult ca oricând altcândva, să constatăm că normele sunt de-a dreptul anacronice. Părintele Nicolae Steinhardt,  aprobându-l pe cardinalul francez Jean-Marie Lustiger, este de părere că Hristos varsă nu o picătură din sângele Său, ci tot sângele Său pentru mine, pentru tine, pentru fiecare, în parte, întregul Său trup omenesc, „toată sudoarea Sa însângerată, toată pătimirea Sa. Fiecăruia dintre noi, prin jertfa Sa, prin scump sângele Său, Hristos i S-a făcut izvor și chezaș de drepturi depline și de îndatoriri grave“. Așa încât, puși în fața dragostei nemărginite pe care o poartă pentru fiecare dintre făpturile Sale, nu ne rămâne decât să ne rezervăm dreptul de a nu fi informați, păzindu-ne astfel de ”fur și de tâlhar”, urmând Păstorului cel bun – a se vedea Ioan 10, 1-18, ca nu cumva rugăciunea lui Iisus să nu ne cuprindă și pe noi „Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. […] Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.“– Ioan 17, 1-9.

 

 

De același autor