Există scăpare: priviți cerul!Gabriela Băducu 11.03.2022

” Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei, nu ai nopții, nici ai întunericului.”

Pretutindeni lumea freamătă. Libertatea, siguranța și sănătatea sunt preocupări care, voit ori nu, dau naștere unor situații care până de curând păreau greu de imaginat. În Austria autoritățile legislative au stabilit obligativitatea vaccinului anti-COVID pentru toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani, în timp ce în Grecia cetățenii care au împlinit 60 de ani sunt obligați să se vaccineze cu serul în cauză, în caz contrar fiind nevoiți să plătească o taxă lunară în cuantum de 100 euro.

Contrasensul libertății

Pe continentul american, în schimb, măsurile de prevenție a răspândirii virusului COVID-19 impuse de guvernul canadian au generat proteste de proporții. Mai cu seamă obligativitatea vaccinării șoferilor profesioniști transfrontalieri a dat naștere unor demonstrații cunoscute acum în întreaga lume sub denumirea Freedom convoy, în cadrul cărora câteva sute de oameni și câteva zeci de camioane au reușit, în ultimele zile, să închidă unul dintre cele mai importante puncte vamale dintre Canada și Statele Unite ale Americii, blocând industria auto nord americană, încălcând inclusiv o hotărâre judecătorească care a decis oprirea oricărui protest. Convoiul libertății canadian nu doar că periclitează comerțul nord american, ci stă drept model pentru populația altor state, care au decis să recurgă la același mijloc de protest împotriva măsurilor restrictive menite să pună capăt pandemiei. Astfel, în Australia și Noua Zeelandă oamenii dezaprobă restricțiile impuse sub forma Convoiului libertății, după modelul canadian, iar francezii nemulțumiți de măsurile adoptate au ajuns la Paris, în ciuda avertizărilor din partea autorităților, blocând Champs Elysees și traficul din jurul Arcului de Triumf, determinând poliția să folosească gaze lacrimogene. De parcă apariția virusului care ne-a transformat viețile tuturor nu este de ajuns, în Asia Centrală și-au pierdut viața peste 200 de kazahi, iar alte peste 10.000 de persoane au fost arestate în cadrul protestelor violente ce au avut loc la începutul anului, debutând ca o mișcare împotriva deciziei de scumpire a prețului gazului lichefiat. Dar știrile proaste nu se sfârșesc aici, astfel încât, dacă prin toată lumea circulă convoiul libertății, iată că România este traversată de convoaie militare, întrucât estul Europei fierbe sub presiunea izbucnirii unui război ale cărui posibile consecințe provoacă fiori reci. Cu alte cuvinte, lumea se dezlănțuie și pare că nu există nicio cale de scăpare. Oriunde am privi, mai puțin în sus, firește, nu întrezărim nicio portiță spre normalitate, spre pace și nădejdea unei vieți senine. Grijile și spaima cu privire la ce ar putea să aducă următoarea zi ne-au obosit atât de mult, încât uităm să ridicăm privirea spre cer, ignorând faptul că sigurul capabil să ne sară în ajutor fără pregetare este Dumnezeu. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28)

Rugăciunea: întotdeauna răspunsul potrivit

Acum, mai mult ca oricând, rugăciunile ar trebui să se întețească. „Voi însă, fraților, nu sunteți în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca și ceilalți, ci să priveghem și să fim treji. [...] Rugați-vă neîncetat.“ (I Tesal. 5, 4-6, 17) Să ne rugăm pentru noi înșine, dar mai ales pentru ceilalți, să ne rugăm unii pentru alții, pentru că sunt semeni de-ai noștri prin alte colțuri ale lumii care trec prin încercări greu de imaginat. „Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage. [...] Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“ (Iacov 5, 13-16). Dacă încerc să mă gândesc la perioada carantinei din timpul sărbătorilor pascale din anul 2020, cu greu reușesc să îmi stăpânesc lacrimile și să alung sentimentele care mă năpădesc și pe care  le-am trăit atunci, când intrarea în curtea bisericii era păzită de soldați cu armele la vedere, ca nu cumva vreun creștin să se strecoare înăuntru. Este, poate, singura experiență pe care îmi doresc cu ardoare să nu o retrăiesc, nici eu, nici altcineva.

Nu-L faceți pe Dumnezeu exclusiv!

În pofida dorinței mele arzătoare, fraților noștri din diasporă, mai cu seamă comunității române din provinvicia Quebec, Canada, li s-au închis ușile bisericilor încă din decembrie anul trecut, întrucât la nivelul provinciei a fost interzisă intrarea în orice locaș de cult, indiferent de confesiune, a celor nevaccinați împotriva COVID-19. Este permisă, însă, participarea la slujbe a celor care prezintă certificatul de vaccinare, dar nu mai mult de 250 de persoane, urmând ca la sfârșitul lunii februarie să se renunțe la limita numărului de persoane, menținându-se obligativitatea prezentării dovezii vaccinării, restricție la care s-ar putea renunța începând cu jumătatea lunii martie. „N-au trebuință de doctori cei sănătoși, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință.“ (Luca 5, 31-32). Însuși Mântuitorul declară că S-a întrupat pentru cei bolnavi sufletește, pentru păcătoși, iar din moment ce toți oamenii suntem păcătoși („Căci nu este deosebire, fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu -Romani 3, 22-23), iar Dumnezeu ne vrea vii („Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot așa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele!“ - Iezechiel 33, 11), rezultă fără echivoc că fiecare dintre noi are nevoie de prezența lui Dumnezeu în viața sa. „Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus, pe care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispășire, prin credință în sângele Lui, ca să-Și arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute.“ Romani 3, 24-25. Această rațiune fiind întărită de textele Sfintei Scripturi, cum îndrăznesc politicienii unui stat ori ai altuia să interzică comuniunea dintre Dumnezeu și om? Cum este admisibil ca legătura pe care nimeni altul decât Dumnezeu a stabilit-o, un grup de pământeni să o suspende până la o dată ulterioară, care depinde de atâtea variabile? „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el.“ (Ioan 6, 53-56).

În pragul disperării

Dacă nu vă puteți imagina cumva în ce fel se simt cei care de atâta amar de vreme sunt privați de împărtășirea cu sfintele Taine, de harul rugăciunii colective ori de binecuvântarea preotului duhovnic, iată mărturia unei doamne, creștin practicant, căreia nu i se permite accesul în biserică, nefiind vaccinată: „Este cumplit. Au trecut deja două luni de când ni s-a interzis să intrăm în biserică fără dovada vaccinării și această măsură este în vigoare până pe 14 martie, urmând să înceteze doar în condițiile în care răspândirea virusului este ținută sub control și numărul infectărilor nu va crește. Nu știu ce se va întâmpla, nimeni nu știe. Nicioadată nu mi s-a părut atât de ironică viața ca în clipa de față: strămoșii noștri s-au luptat pentru libertatea noastră și odată dobândită libertatea mult dorită, libertatea de mișcare, de exprimare, am emigrat peste ocean, în căutarea unui trai mai bun. Iar acum totul pare că a fost în zadar. Se pare că pentru guvernanți libertatea nu este deloc sacră, așa cum au considerat-o odinioară cei care și-au dat viața pentru obținerea ei. Suntem pur și simplu ignorați, trădați de cei care ne conduc, pentru că valorile noastre, principiile noastre creștine nu contează deloc pentru niciunul dintre ei. Noi nu contăm, nevoile cetățenilor, fie ele spirituale, nu valorează nimic. Suntem de-a dreptul neputincioși cu fiecare zi care trece, cu fiecare sfântă Liturghie ratată ne sufocăm, pentru că suntem lipsiți de gura de aer proaspăt din fiecare duminică. Până acum ceva vreme trăiam cu bucuria certitudinii că măcar două ore pe săptămână, Cerul se deschide și în dreptul nostru și ne face părtași harului dumnezeiesc. Până acum ceva timp eram fericiți, știind că, în ciuda păcatelor noastre, ni se permite să aducem slavă Domnului, laolaltă cu cetele îngerești. Ne-au furat bucuria, ne-au luat fericirea duhovnicească, singura care ne ajuta să pășim înainte în acestă lume bolnavă. Ne-au interzis astfel să ne spovedim și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Vă dați seama? De două luni aproape nimeni nu mai are acces la sfântul Potir, pentru că aici sunt foarte puțini membri vaccinați. Dacă asta nu este lucrarea vrăjmașului, nu știu ce ar putea să fie! Mai mult decât atât, după sfânta Liturghie, petreceam cu toții câteva minute împreună, socializam, împărtășeam unii cu ceilalți evenimentele petrecute în timpul săptămânii. Așadar, pe lângă toate astea, au reușit să ne despartă, să ne izoleze. Sănătatea noastră sufletească este acum în mâinile unor persoane pentru care cele sfinte nu valorează nici măcar cât o ceapă degerată. Dumnezeu cu mila Sa ne va păzi până ce vom depăși acest impas.“

Norocoși fără să știm

Cutremurătoare mărturia, nu-i așa? Ei bine, gândiți-vă acum, vă rog, cât de norocoși suntem că putem participa la Sfânta Liturghie. Cât de recunoscători sunteți acum că vă puteți ruga pentru iertarea păcatelor și pentru sănătatea trupească în cadrul slujbei sfântului Maslu? Cât de mult apreciați acum că vă puteți întâni cu preotul duhovnic pentru a vă ușura sufletul prin taina spovedaniei? Este oare recunoștința atât de mare, încât să umple inima cu bucurie? Sau vremurile mohorâte în care trăim ne-au îmbâcsit atât de mult, încât lumina și căldura nu mai pot pătrunde? Gândiți-vă, vă rog, câți prieteni v-au mai călcat pragul de la începutul pandemiei sau cum sunteți priviți chiar în interiorul bisericii, în momentul în care tușiți sau strănutați. Nu-i așa că se creează instantaneu spațiu în jurul dumneavoastră, iar privirile celor dimprejur vă săgetează? Acesta este rezultatul lipsei iubirii care a răcit inimile celor mai mulți dintre noi, vădind falsele prietenii și amabilitățile fățarnice. Lăsați, așadar, iubirea să vă inunde fiecare celulă și totul va părea mai clar, veți găsi cu siguranță răspunsurile căutate și orizontul se va lumina. „Și Hristos să se sălășluiască prin credință în inimile voastre, îmbrăcați și întemeiați fiind în iubire. Ca să puteți înțelege, împreună cu toți sfinții, care este lărgimea și lungimea și înălțimea și adâncimea. Și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștință, ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu.“ (Efeseni 3, 17-19)

Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște

Și de vreme ce ne sunt concetățeni, nu vă sfiiți să cereți ajutorul prietenilor adevărați, al sfinților care niciodată nu se dezmint, găsindu-i pe speed dial, reprezentat de un sincer: ”Sfinte, ajută-mă!”. „Nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu.“ (Efeseni 2, 19). Cât de plăcut este sentimentul pe care cu siguranță că fiecare l-a trăit, când sfântul chemat în ajutor a răspuns la rugă. Prin urmare, lăsați oamenii ipocriți și autoritățile statului deoparte, respectându-vă obligațiile care vă revin, fără excepție, dar nu vă puneți nădejdea în ceva lumesc, pentru că în scenariul cel mai des întâlnit deznodământul este dezamăgitor. „Ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ținând adevărul în iubire, să creștem întru toate pentru El, care este capul-Hristos.“ (Efeseni 4, 14-15)

Apusul soarelui ale cărui nuanțe întrec opera oricărui pictor, ghioceii pe cât de plăpânzi, pe atât de gingași ori razele soarelui care străpung norii denși, sunt dovada că Dumnezeu este cu noi și va fi în continuare. Într-o lume lipsită de sens, care stă să izbucnească dintr-o clipă într-alta, într-o lume în care confuzia ne strivește, există scăpare: priviți cerul!

De același autor