„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Fiat justitia!Gabriela Băducu 16.02.2018

-         Conform Constituției, România este stat de drept, în care dreptatea reprezintă o valoare supremă.

-         Miza protestelor: menținerea justiției departe de tentaculele otrăvitoare ale puterii politice.

-         Trei legi, multe controverse: statutul magistraților, organizarea judiciară și  structura Consiliului Superior al Magistraturii.

”Nimeni nu este mai presus de lege”. Să fie cu putință?

Fiat justitia, et pereat mundus (”Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea!)”, spuneau odinioară romanii. Conform Constituției, România este stat de drept, în care dreptatea reprezintă o valoare supremă. Dacă pentru romani, cei care au formulat principiile de drept aplicabile și astăzi, justiția se fonda pe principiul moral al dreptății, în prezent, conceptul nu este cu mult diferit, motiv pentru care în apărarea justiției militează acum milioane de români.

Ape tulburi

Fie că sunt legitimați de cunoștințele juridice, dezinformați în masă de cancanul politic ori ghidați de interesele obscure care  țes clasa politică, scopul este același: menținerea justiției departe de tentaculele otrăvitoare ale puterii politice.  La ora actuală, cea mai mare amenințare adusă exercitării dreptății, după părerea multora, este reprezentată de legile justiției, mai cu seamă de cele trei proiecte:  modificarea legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, a legii privind organizarea judiciară și a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe lângă expunerea de motive, care pe hârtie arată întotdeauna bine, nu pot fi ignorate lipsa preciziei, a clarității și nerespectarea normelor de tehnică legislativă, erori care, din nefericire, au devenit reguli în materie de legiferare. Întrucât se vociferează mult și se cunoaște puțin, să ne aplecăm puțin asupra conținutului acestor trei legi.

Statutul magistraților

Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor se modifică substanțial în ceea ce privește pregătirea viitorilor magistrați, precum și a stagiului judecătorilor și procurorilor. Dezvoltând, potrivit versiunii în vigoare, cei care au promovat examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii urmează formarea profesională de doi ani în cadrul Institutului, constând în cursuri și stagii de practică la instanțele judecătoreși și parchete. În schimb, conform proiectului mult mediatizat, auditorii de justiție, pentru că aceasta este denumirea cursanților, vor urma cursurile de formare pe o durată de patru ani, dintre care primul an de pregătire teoretică, iar următorii trei compuși din stagii de pregătire practică pentru perioade de câte șase luni la instanțe, parchete, cabinete de avocatură, birouri notariale, direcții de asistență socială, birouri de executori judecătorești și alte instituții asemănătoare. La finalul celor patru se suține examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, componența comisiei de examinare modificându-se, astfel încât, față de reglementarea actuală, se propune participarea unui avocat și a unui profesor universitar, ambii desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce îi privește pe judecătorii și procurorii stagiari, durata stagiului se dublează, așteptându-i așadar doi ani de stagiatură. Mai mult decât atât, spre deosebire de versiunea actuală, li se va permite judecătorilor stagiari să asiste și la ședințe de judecată cu alte tipuri de cauze decât cele date prin lege în competența lor, întocmind un raport consultativ asupra cauzei. O astfel de reglementare nu face decât să-i pregătească pe aceștia în vederea judecării tuturor cauzelor pe care le-ar putea avea pe rol și să-i favorizeze pe litiganți unei pricini soluționate de un judecător stagiar, care nu vine direct de pe băncile facultății, ci are un bagaj de cunoștințe atât teoretice, cât și practice, care îl ajută să aibă o viziune de ansamblu. Poate nu pentru toți, dar pentru cel cu venituri modeste este reconfortant să știe că soarta procesului său, având un obiect patrimonial de până la 10 000 de lei, depinde de un stagiar, care are patru ani de experiență. Cu toate că dorința de a ni se face dreptate este mare, „toate faptele dreptății noastre, ca un veșmânt întinat” – Isaia 64, 5 și singurul Judecător este Dumnezeu, „pe unul îl smerește și pe altul îl înalță” – Psalmul 70

Aservire politică?

O altă propunere a acestui proiect de lege privește definirea modalității de desfășurare a activității procurorilor, prin transpunerea propriu-zisă a normei constituționale care prevede că „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministerului justiției.” Se renunță, prin urmare, la precizarea din legea în vigoare, conform căreia procurorii sunt independenți. Cu toate că nu încape nicio îndoială în legătură cu autoritatea exercitată de ministrul justiției asupra procurorilor, în sensul că este o autoritate administrativă, nicidecum de natură funcțională, există voci care își arată îngrijorarea, considerând că interpretarea normei juridice propuse ar putea foarte ușor să-l legitimeze pe ministrul justiției să intervină în dosarele instrumentate de procurori. Articolul în discuție a trecut cu succes de controlul constituționalității.

Unde-s doi, atenția sporește

Cea de-a doua lege supusă modificării, aparținând trioului devenit faimos nu doar pe plan intern, ci și la nivelul Uniunii Europene, este cea care vizează organizarea judiciară. Se propune judecarea apelurilor în complet de trei judecători, față de completul de doi judecători prevăzut de norma juridică actuală. Iar pentru contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de drepturi și libertăți și de judecătorii de cameră preliminară de la Curțile de Apel și Curtea Militară de Apel, judecarea se va realiza în complet de doi judecători, în comparație cu un singur judecător, cum este instituit în prezent. Conform raționamentului meu, doi profesioniști chemați să judece aceeași cauză ar avea ca rezultat sporirea atenției asupra fiecărui detaliu, iar riscul producerii unor erori judiciare s-ar diminua.

Imparțialitatea justiției – realitate, nu utopie

Probabil cel mai important motiv al protestului magistraților a fost reprezentat de instituirea, în premieră, a  unei secții pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de judecători și procurori. Aceasta se va înființa și va funcționa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va avea „competență exclusivă să efectueze urmărirea penală pentru infracțiunile de corupție și a celor asimilate acestora, infracțiunile de serviciu sau cele în legătură cu serviciu, precum și a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției săvârșite de judecători și procurori, inclusiv de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum și de judecătorii și procurorii militari.” Își va exercita atribuțiile pe întreg teritoriul statului, potrivit principiului legalității, imparțialității și controlului ierarhic. În schimb, potrivit legislației în vigoare, în cazul săvârșirii unor infracțiuni de corupție de către judecători sau procurori, competența în efectuarea urmăririi penale aparține Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile în care procurorii din cadrul DNA pot instrumenta dosare care se află pe rolul instanțelor judecătorești în care judecătorii cu pricina își desfășoară activitatea. Se poate observa cum actul de înfăptuire a justiției ar putea să ia o altă cale decât cea a imparțialității. Spre surprinderea unora, secțiunea privind înființarea acestei secții speciale a fost supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională a României, fiind declarată constituțională. Zeița Themis pare legată la ochi nu pentru că justiția ar fi oarbă, ci pentru că tinde să își piardă imparțialitatea.

Răspunderea este parte a independenței

Ultima inițiativă privește modificarea legii privind Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit Legii fundamentale a țării, CSM este garantul independenței justiției. Acesta este independent și se supune, în activitatea sa, numai legii. Schimbarea radicală propusă interesează modalitatea de soluționare a acțiunilor disciplinare, în cazul săvârșirii unei abateri de către judecători sau procurori. De reținut că exercitarea acțiunii disciplinare este de competența Inspecției Judiciare, care a rămas organizată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Așadar, sunt introduse două căi de atac împotriva rezoluției de clasare pentru cazul când se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Dacă până acum se putea face contestație la Curtea de Apel București, se instituie, prin acest proiect, dreptul pentru persoana care a sesizat săvârșirea unei abateri disciplinare, de a face plângere împotriva rezoluției mai sus amintite la Inspectorul-șef. În plus, potrivit versiunii în vigoare, hotărârea Curții de Apel este definitivă, însemnând că nu ar mai putea fi atacată. Ei bine, se propune acum calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. O altă modificare operează în legătură cu termenele stabilite în procedura soluționării acțiunilor disciplinare, astfel că se prevede, pentru cazuri urgente, posibilitatea acordării unor termene mai scurte față de cele reglementate de versiunea actuală a legii.

Irosiri și speranțe

Oricât de măreț este scopul celor care apără cu îndârjire nepărtinirea justiției, oricât de nobile le-ar fi acțiunile, să ne amintim că nu avem pe această lume un domiciliu definitiv, ci mai curând beneficiem de o viză de flotant. Cum oamenii politici irosesc în fiecare zi speranțele și încrederea pe alegătorilor, ruga psalmistului David pare mai actuală ca niciodată: „Fii mie Dumnezeu apărător și loc întărit, ca să mă mântuiești. Că întărirea mea și scăparea mea ești Tu. Dumnezeul meu, izbăvește-mă din mâna păcătosului, din mâna călcătorului de lege și a celui ce face strâmbătate.” – Psalmul 70

Legitimați de cunoștințe juridice, dezinformați în masă de cancanul politic ori ghidați de interesele obscure care țes clasa politică, românii caută răspunsuri cu privire la situația Justiției.

De același autor