Frica la putereGabriela Băducu 07.07.2017
Perpetuând greșelile ne vom pustii sufletele
Omul din greşeli învaţă şi vorba românului: cât trăieşti, greşeşti! Sau nu era aşa? Chiar şi puţin modificată, zicala a devenit corolarul vieţii creştinilor de duzină, care nu se ridică câtuşi de puţin la ştacheta ridicată pe pământ de însuşi Iisus Hristos. În ciuda sfatului său „Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 19), stăruim cu îndârjire în aceleași greșeli.
Bătrânul din faţa ATM-ului
Ați crede că teribilii ani în care au cunoscut fenomenul raționalizării alimentelor i-au învățat pe înaintașii noștri virtutea răbdării și au reușit astfel, cu înțelepciune, să o transmită mai departe. În zadar... tot furioși așteaptă să cumpere o franzelă la colț de stradă și tot prin șiretlicuri încearcă s-o ia înaintea vecinului pentru un consult medical de rutină. Iar tinerii... ei bine, tinerii, afișând o grimasă de dispreț spre șirul lung din fața ATM-ului, se gândesc cu iritare cât de multe pierd în cele cinci minute în care așteaptă un bătrân care abia acum se familiarizează cu o astfel de mașinărie. NEWSFLASH: oricât de mult v-ați strădui să nu mai pierdeți timpul prețios la fel și fel de cozi, mai devreme sau mai târziu, cu toții vom ajunge în același loc. Și nu la cei doi metri sub pământ m-am referit, ci la scaunul slavei, în fața Împăratului ceresc, unde sunt convinsă că va trebui să explicăm de ce până și înainte de taina sfintei spovedanii ne grăbim și ocărâm pe cel ce pare că fură startul. Cu atât mai mult cu cât am fost înştiinţaţi că „prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” – Luca 21, 19.
Litigiul, un mod de viaţă?
Din nefericire, grija pentru suflet nu mai e demult o prioritate, așa încât mergem înainte, pe calea greşelii, persistând în primejdiosul orgoliu care usucă fieşce lăstar al bunei-credinţe. În pragul morţii batjocoritoare, prea crudă şi pentru infractorul de cea mai joasă teapă, Hristos se roagă pentru iertarea ucigaşilor Săi. Pe când noi căutăm cu orice preţ răscumpărarea prejudiciilor suferite, transformând sălile de judecată într-un stadion olimpic – gazdă a sportului la care de această data excelăm, și anume litigiul. Afirmaţia nu este deloc întâmplătoare, statisticile arătând că pe rolul Judecătoriei din Ploieşti, în decursul a 7 zile au fost înregistrate nu mai puţin de 858 de cereri de chemare în judecată. Alarmant poate pentru un sociolog, însă pentru un creştin practicant înseamnă sărăcirea sufletului. „Fiindcă e un dar acesta, ca de dragul lui Dumnezeu să sufere cineva întristare şi să rabde pe nedrept. Căci ce laudă este dacă răbdaţi când sunteţi bătuţi pentru greşeli? Dar dacă răbdaţi suferind când faceţi bine, aceasta-I este plăcut lui Dumnezeu. Că spre aceasta aţi fost chemaţi, pentru că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă spre a călca pe urmele Lui" - 1 Petru, 2, 18-21
La vânătoare de semeni
Cu toate acestea, noi facem slalom cu cea mai mare viteză printre urmele Mântuitorului şi ignorăm învățătura Sa. Iisus Hristos, întru măreţia Sa, a spălat picioarele ucenicilor săi, cu smerenie și fără pic de îngâmfare – a se vedea Ioan 13, 4-10. În schimb noi, oameni neputincioşi din fire, întru micimea noastră, ne hrănim cu umilirea aproapelui, trăind într-o permanentă întrecere, din care nicidecum mândria noastră nu poate să iasă ponosită. Pândim cu sete greşeala, oricât de neînsemnată, a celui ce ne este în preajmă și astfel vanitatea noastră crește. Și asta doar pentru că nu am învățat că „fericiți sunt cei săraci cu duhul” – Matei 5,3, iar „cel care nu știe ceea ce trebuie să știe nu cunoaște nimic și mândria se naște din neștiință” – Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur, Vol II, p. 184.
Frica la putere
Uităm că Domnul e cu noi la fiecare pas, că la fiecare inspiraţie e acolo, cu rezerva de oxigen pregătită şi lăsăm frica să se înrădăcineze înlăuntrul nostru, ajungând să modeleze comportamente terifiante. Frica de sărăcie împinge la nelegiuiri, teama că cineva ar putea să ne ia locul naşte monştri capabili să nimicească adversarul, chiar dacă Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă astfel: „ Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci dați-i loc mâniei grăite de Domnul, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti. Dimpotrivă, dacă dușmanul tău e flămând, dă-i să mănânce; dacă-i e sete, dă-i să bea; căci făcând aceasta, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci răul cu bine biruiește-l.” - Romani 12, 17-21. Iar nu în ultimul rând, teama de eventuala pierdere a puterii lumești reprezintă cel mai bun regizor al spectacolului ieftin de pe scena politică, mereu actual și care, spre exasperarea spectatorilor, pare că nu va lua sfârşit niciodată. Să nu uităm că aceeași frică a condus la răstignirea Lui Hristos.
Să reconfigurăm traseul!
Alegând de bunăvoie calea ignoranței, nu facem altceva decât să ne abatem de la dobândirea raiului, fără să conștientizăm că de la fața Judecătorului nemitarnic nu există rută ocolitoare. Vom da atunci răspuns pentru fiecare abatere și nu uitați că Iisus Hristos, odinioară Dumnezeu întrupat, s-a oferit pe Sine exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi. Timpul încă nu este pierdut. Să reconfigurăm traseul, șansa mântuirii încă nu s-a prescris!
Uităm că Domnul e cu noi la fiecare pas şi lăsăm frica să se înrădăcineze înlăuntrul nostru, ajungând să modeleze comportamente terifiante. Frica de sărăcie împinge la nelegiuiri, teama că cineva ar putea să ne ia locul naşte monştri capabili să nimicească adversarul. Teama de eventuala pierdere a puterii lumești reprezintă cel mai bun regizor al spectacolului ieftin de pe scena politică, mereu actual și care, spre exasperarea spectatorilor, pare că nu va lua sfârşit niciodată. Aceeași frică a condus la răstignirea Lui Hristos!
„Fiindcă e un dar acesta, ca de dragul lui Dumnezeu să sufere cineva întristare şi să rabde pe nedrept. Căci ce laudă este dacă răbdaţi când sunteţi bătuţi pentru greşeli? Dar dacă răbdaţi suferind când faceţi bine, aceasta-I este plăcut lui Dumnezeu. Că spre aceasta aţi fost chemaţi, pentru că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă spre a călca pe urmele Lui" - 1 Petru, 2, 18-21