În căutarea unui răspunsGabriela Băducu 08.10.2021
Iertată să-mi fie referința la volumul „Din lumea celor care nu cuvântă“, însă îmi este greu să mă abțin, mai ales când rămân frapată de asemănarea izbitoare a fraților noștri cu personajele prozatorului Emil Gârleanu.
Un test căzut cu brio
Criza care, în mod evident, nu va înceta prea curând, se dovedește a fi un test pe care nu doar că nu-l trecem cu brio, ci îl picăm în cel mai rușinos mod cu putință. Până la urmă, ce ne deosebește de animale? Răspunsul majorității tinde spre ideea că omul este net superior animalelor, o ființă creată după chipul și asemănarea Domnului, înzestrată cu rațiune. În teorie, ideea este fără cusur și argumentată de texte nenumărate: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut“ – Facerea 1, 27; „Ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului,că-l cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el“ – Psalmul 8. Din nefericire, evenimentele actuale nu fac decât să sublinieze cât de mult s-a îndepărtat omul de la menirea sa, cât de mult se aseamănă cu necuvântătoarele și, mai trist, devenind uneori inferior acestora.
Instinctul de supraviețuire ne-a tranformat în fiare. Puși în fața așazisului pericol, care fie ne amenință poziția socială, fie atentează la integritatea sănătății, fie ne periclitează confortul material, reacțiile noastre sunt dintre cele mai nefericite.
Împărtășania și serul anti-covid
De la spectacolele ieftine jucate de politicieni la scenariile sumbre prezentate cu fiecare buletin de știri, fie că este vorba despre doza a treia de vaccin, fie că sunt în discuție locurile disponibile de la ATI, care se ocupă cu o viteză amețitoare, toate sunt menite să semene frică printre oameni. Treptat aceștia își pierd spiritul analitic, asemănându-se unei turme cu oi. Valul al patrulea al pandemiei a venit cu o precizie menită să înfioare, de domeniul științifico-fantastic, de parcă algoritmii și calculele statistice folosite de oamenii de știință antrenează îmbolnăvirea populației, pentru ca nu cumva să piardă din credibilitate. Masele se supun pronosticului care se împlinește cu o acuratețe stranie. Atenție! Nu îndemn la protest și nu încerc să diminuez credibilitatea organelor statului, însă naivitatea și efectul de turmă trebuie să înceteze. Am fost, totuși, înzestrați cu rațiune. Suntem datori să arătăm că ne diferențiem de patrupedele rumegătoare, că miza nu constă în a lua partea celor care promovează vaccinarea ori a celor care sunt împotriva imunizării cu vestitele seruri, ci în a urma Calea cea dreaptă, anume nădejdea neclintită în Dumnezeu, nu cu pașaportul verde la purtător, ci cu sângele Mântuitorului curgând prin venele noastre. Esențialul la asta se rezumă, la Apa cea Vie care ne potolește setea de sens, restul fiind detalii care nu fac vreo diferență semnificativă, moartea fiind un pas pe care mai devreme sau mai târziu, toți îl vom face: „Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare. Că răscumpărarea sufletului este prea scumpă și niciodată nu se va putea face. Ca să rămână cineva pentru totdeauna viu și să nu vadă niciodată moartea.“ – Psalmul 48
Decădere și absurd
Există situații în care reușim să decădem atât de mult, încât animalele ne oferă lecții importante. Spre exemplu, nici măcar perpetuarea speciei nu se mai regăsește printre diversele preocupări ale omului modern, căci prioritară a încetat demult să fie. „A făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți“ – Facerea 1, 27-28. Așadar, dacă pentru animale hormonii sexuali funcționează în parametrii firești și cu scopul pentru care au fost rânduiți de Creator, împerecherea acestora având unic obiectiv perpetuarea speciei, oamenii au reușit să se abată pe drumuri pustii, orgiastice, lăsându-se astfel depășiți până și de instinctul animalic. Nevrând să-mi atrag acuzații de intoleranță sau rasism, aș vrea să evidențiez că în ultima vacanță mi s-a confirmat faptul că nu susținătorii familiei tradiționale ori ai normalului sunt de blamat, ci prea mult victimizatele persoane aparținând minorității LGBT și susținătorii acestora sunt cei care dau naștere unor polemici ce nu ar trebui să-și găsească locul într-o societate sănătoasă. Astfel, într-o țară civilizată - și nu este vorba despre România într-o stațiune liniștită la malul mării, frecventată de mii de turiști, în principal familii cu copii, cuplurile de persoane de același sex au tendința de a-și demonstra afecțiunea în public, într-o manieră ostentativă, încercând parcă să demonstreze ceva ce nu li s-a cerut și nici nu le-a fost interzis. Într-o astfel de situație mă întreb de ce este acceptat un astfel de comportament din partea lor, de ce când vine din partea lor, nu este considerată o ofensă la adresa celor care doresc să-și crească copiii după alte principii, eventual creștine? Sau tocmai creștinii reprezintă problema?
„Omul, în cinste fiind, n-a priceput!”
Vrăjmașul întinde capcane la tot pasul, primejdia fiind acută, iar omul orgolios nu face decât să se asemene unui păun înfoiat. Orbit de vanitate, prea plin de el, omul nu mai vede adevărata soluție: credința în Dumnezeu, „Dumnezeu este scăparea și puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.“ – Psalmul 45, iar nu propriile puteri. Din păcate, cuvintele psalmistului sunt cât de poate de actuale: „Omul în cinste fiind, n-a priceput, alăturatus- a dobitoacelor fără de minte și s-a asemănat lor. Această cale le este sminteală lor și celor ce vor găsi de bune spusele lor.“ – Psalmul 48. Ar trebui să fim cu luare aminte și să ne încredem în Domnul: „În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viață veșnică îmi dăruiește. Amin.“