„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Mad worldGabriela Băducu 29.09.2022

”Nu-ți fie frică! Dumnezeu nu te va părăsi niciodată!”

Cine ar fi crezut că Mad world, cântecul din anul 1983, al trupei britanice Tears for Fears, redând sentimentele trăite de o tânără persoană care suferă de depresie, poate fi considerat laitmotivul anului 2022?

Am ajuns la această analogie discutând cu multe persoane apropiate de vârsta mea, pentru care atât jobul, cât și multe activități banale au devenit factori de stres, iar terapia psihologică face parte din rutina săptămânală. Situația este îngrijorătoare și nu pot să nu mă întreb ce s-a schimbat. Oare responsabilitățile fiecărui loc de muncă în parte nu erau stresante și în trecut? Oare programul încărcat, cu provocările inerente, precum încercarea de a găsi un echilibru între serviciu, familie, prieteni și timp pentru tine însuți nu era obositor și acum câțiva ani în urmă? Și atunci ce s-a schimbat?

Robia fricii duce în iad

Cu siguranță că răspunzători pentru schimbare suntem noi înșine. Este posibil să fi lăsat garda jos? Să ne fi lăsat absorbiți de realitatea văzută atât de mult, încât acum, când parametrii s-au schimbat, să ne trezim debusolați complet, uitând cui sa cerem ajutorul? Încotro să ne îndreptăm privirea și nădejdea? Slăbiciunea dată de aparența unei singure vieți trecătoare, care trebuie trăită la maximum, în care trebuie experimentată orice senzație, este mai mult decât suficientă pentru vrăjmașii noștri pe cât de specializați pe diverse probleme, pe atât de iscusiți în viclenii. Și cum bravii conducători din întreaga lume nu au făcut decât să le furnizeze manopere, iată-ne ajunși în situația prezentă: dintr-atâția demoni, duhul fricii are poate cea mai încărcată plasă cu victime. „Fiecare dintre demoni, după măsura însușirii sale speciale, se întâmplă să provoace o ispită sau alta. Căci fiecare provoacă o răutate diferită, și fără îndoială că unul este mai necurat decât altul și în stare de a face un anumit fel de răutate”- Demonii și lucrările lor“, Ed. Egumenița.

Și pentru că viitorul nu arată deloc bine pentru cei cuprinși de patima fricii, primii aruncați în iad fiind cei fricoși, „Cel ce va birui va moșteni acestea și-I voi fi lui Dumnezeu și el Îmi va fi Mie fiu. Iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua. “ – Apocalipsa 21, 7-8, i-am cerut ajutorul unei bune prietene, Veronica Băican (V.B.), psihoterapeut, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine câteva aspecte de ordin psihologic.

Cu Dumnezeu nu ne temem de nimic!

Cred că prea mult timp din viață ni-l petrecem plănuind viitorul, astfel încât uităm să trăim prezentul, iar acum, mai mult ca oricând, îngrijorându-ne peste poate de ce va aduce ziua de mâine. Având în vedere acest obicei deloc sănătos, te-aș ruga să îmi spui dacă este teama de necunoscut inerentă ființei umane. „Fiecare om are un nivel diferit de toleranță la necunoscut sau incertitudine. Teama de necunoscut a fost definită de cercetători ca o frică imensă, cronică, determinată de percepția lipsei de informații. Aceasta mă duce cu gândul la un principiu din NLP (programare neuro-lingvistică), și anume: „în spatele oricărui comportament se ascunde o intenție pozitivă“ sau mai descriptiv “ imaginea unui iceberg în care se vede doar vârful, cu alte cuvinte comportamentul, iar sub apă se ascunde cealaltă parte a iceberg-ului, repectiv nevoia. Nevoia de predicție este una dintre nevoile fundamentale ale omului, nevoia de siguranță. Adultul are nevoie să aibă anumite certitudini de a anticipa anumite situatii, de a planifica, pentru a lua cele mai bune decizii, favorabile lui. Psihologia predicției este un concept psihologic conform căruia scopul principal al creierului nostru este menținerea echilibrului homeostatic prin predicția necesarului de energie și investirea energiei pentru satisfacerea nevoilor. Predicția este o condiție prealabilă supraviețuirii.“ V.B.

Așadar, în lupta noastră de fiecare zi pentru a merge mai departe, nevoia de a ști ce urmează să ni se întâmple apare ca o condiție sine qua non. Prin urmare, dacă din punct de vedere psihologic, frica de ce ne-ar putea rezerva viitorul este bine argumentată, din punct de vedere al credinței ortodoxe, aceasta nu are niciun fundament. „Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază. Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.“ – Psalmul 38. Odată ce îl mărturisim pe Dumnezeu și credem că El este Stăpânitorul tuturor, al cărui Fiu Și-a dat viața pentru noi, suntem obligați să alungăm atât grija zilei ce va urma „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.“ – Matei 6, 34, cât și frica bântuitoare: „Pui ca temelie credința în Dumnezeu ca realitate finală care stăpânește lumea și convingerea că nimic nu se poate întâmpla fără ca Dumnezeu să permită să se întâmple. Nu-ți fie frică! Dumnezeu nu te va părăsi niciodată. Ne-a făgăduit acest lucru în repetate rânduri. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să ne temem niciodată de orice necazuri care vin asupra noastră.“ - „Izvorul Iubirii - Kyriacos C. Markides, „Un pelerinaj în inima spiritualității crestine“ , Ed. Herald

Unde nu e Dumnezeu, e tristețe!

Dar credința noastră este slabă și deseori cădem pradă gândurilor care ajung să ne terfelească. Fie că ne amenință o molimă ucigătoare, fie o criză financiară, variabila de care depinde viitorul fiecăruia dintre noi este una sumbră, în orice moment fiind posibil ca viața noastră să ia o turnură pe care nu ne-am dori-o nici măcar în cel mai urât coșmar. Pornind de la această premisă, care ar fi consecințele, din punct de vedere psihologic, ale transformării necunoscutului în ideea unei posibile morți premature și violente?

„Geneticienii și cei care studiază chimia creierului uman consideră că această teamă de necunoscut joacă un rol în dezvoltarea unor fobii mai complexe. Când o persoană se întâlnește cu o situație necunoscută, corpul reacționează prin mai multe schimbări, eliberează insulină, cortizol, crește tensiunea arterială, cresc bătăile inimii și se eliberează adrenalina. Teama de necunoscut poate împiedica oamenii să-și desfășoare activitățile din viața de zi cu zi, poate cauza anxietate sau depresie, dificultăți în a-și face planuri sau în a lua decizii. De exemplu, tulburarea anxioasă generalizată cuprinde ca simptom, de obicei, aprehensiunea (temeri despre viitoare nenorociri, sentimentul de a fi „pe marginea prăpastiei“, dificultăți de concentrare). În tulburarea de panică, simptomele psihologice sunt frica, teroarea, teama de moarte, teama de a nu înnebuni, sentimente de derealizare, depersonalizare. Următoarele cuvinte descriu ceea ce simte un bolnav cu fobie când se confruntă cu un obiect, cu o situație de care el se teme: «Inima mea începe să bată atât de repede, încât pare că are de gând să explodeze. Gâtul meu este strâmtorat și nu mai pot respira din cauza unui nod în gât, așa încât am început să mă sufoc. Mâinile îmi tremură, mă simt amețit, îmi pierd echilibrul, trebuie să mă sprijin de mobilă sau să mă plimb, dar cu teamă că voi cădea. Știu că o să mor. Vreau să fug, dar nu știu unde.»“ V.B.

Așadar, așa-zisul banal sentiment de teamă poate degenera într-atât, încât să ducă la depresie, afecțiunea psihică atât de mult răspândită în rândul tinerilor sau, în traducere liberă, starea sufletească de tristețe, care nu înseamnă altceva decât absența lui Dumnezeu, în antiteză cu bucuria. „Bucuria este realitatea profundă a ființei noastre. Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru a fi bucuroși. Oamenii sunt creați pentru bucurie. Singura cale către bucuria adevărată este restabilirea relației depline cu Dumnezeu, a prezenței Lui Dumnezeu în inimile noastre, printr-o legătură directă și vie cu El. Inimile noastre devin apoi vase care primesc roadele Duhului Sfânt, bucuria desăvârșită și de negrăit care izvorăște din noi, în timp ce ne străduim să respectăm poruncile lui Dumnezeu, adică să-L iubim pe Dumnezeu și, prin extensie, pe oricare alt om. Însăși firea noastră este cea care ne spune că nu putem atinge o bucurie ontologică reală în afara lui Dumnezeu. Omul poate fi cu adevărat bucuros numai în ceea ce este cu totul al Lui, adică în bucuria veșnică a lui Dumnezeu Însuși. Omul se simte odihnit și bucuros atunci când lucrurile care provoacă bucurie poarta pecetea veșniciei.  Trebuie să devenim ca Hristos. Acesta este omul desăvârșit care este unit cu toată lumea în pace. Starea opusă ființei este confuzia, anxietatea, frica, înfruntarea. Într-o astfel de stare de spirit, o persoană se chinuie pe sine și îi chinuie și pe ceilalți.“ – Kyriacos C. Markides, op. cit. Oricum am analiza situația, câtă vreme rădăcinile noastre sunt ancorate doar în realitatea acestei vieți trecătoare, nici măcar cele mai puternice calmante nu ne vor ajuta să prevenim capcana depresiei.

Afecțiunile înstrăinării de Dumnezeu

Din păcate, absența lui Dumnezeu din viața noastră are efecte pe care unii dintre noi, în special intelectualii agnostici, cu greu ar putea să le imagineze. În acest context, somatizarea este un termen pe care îl auzim frecvent în zilele noastre. Ai putea să ne explici în ce constă acest proces?

„Multe studii arată o relație strânsă între somatizare și depresie. Trăsătura comună a tulburărilor somatoforme este prezența simptomelor fizice, care sugerează o afecțiune aparținând medicinei interne, dar nu poate fi pe deplin explicată de o situație care ține de medicina generală, de efectele directe ale unei substanțe sau de altă tulburare mintală (cum ar fi atacurile de panică). În contrast cu simularea, simptomele somatice nu sunt sub control voluntar. Cei mai multi autori afirmă că acest concept, care grupează situații diferite, are drept numitor comun disconfortul corporal neexplicat, generat de probleme psihiatrice, psihologice sau sociale. Tulburarea de somatizare este o tulburare polisimptomatică, care debutează înaintea vârstei de 30 de ani, evoluează mai mulți ani și se caracterizează printr-o combinație de durere și simptome gastrointestinale, sexuale și pseudoneurologice. Dintre tulburările psomatoforme, cea mai cunoscută este hipocondria, care este preocuparea privind teama de a avea o boală gravă, bazată pe greșita interpretare a simptomelor corporale sau a funcțiilor corporale.“ V.B.

Vasăzică, înstrăinarea de Dumnezeu face loc anxietății sau chiar depresiei, care în continuare pot conduce la nenumărate alte afecțiuni. „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu.“ – Psalmul 62 Prin urmare, singura variantă viabilă atât pentru sufletul, cât și pentru trupul fiecăruia este să-I permitem lui Dumnezeu să-și facă lăcaș în inimile noastre. „Când Hristos pătrunde în inimă, atunci dobândim adevărata pace lăuntrică. Omul este creat ca un întreg armonios, deoarece el este chip al lui Dumnezeu. Așa cum ne spun Scripturile, pacea este Duhul lui Dumnezeu cel din lăuntrul nostru. Pacea este un atribut al lui Dumnezeu, iar omul făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu are capacitatea naturală de a funcționa în același mod. Căderea este cea care a provocat disonanța care a chinuit umanitatea. Provocarea cu care se confruntă oamenii este să-și refacă acel chip dumnezeiesc sfărâmat, astfel încât să poată trăi din nou armonios și pașnic. Doar Duhul lui Dumnezeu îi poate da împlinire omului. Prezența lui Dumnezeu nu lasă loc pentru anxietate și pentru neîmplinire atât de caracteristice multor intelectuali și filosofi contemporani. Anxietatea este consecința faptului că oamenii vor să facă lucrurile singuri și în grabă, bazându-se doar pe propria voință și pe rațiune. Acest lucru creează presiuni și îndoieli, îngrijorări că nu ar putea reuși, că nu ar putea face lucrurile la timp. Toate aceste stări sufletești și sentimente dispar după ce prezența lui Dumnezeu în viața noastră devine lucrătoare.- Kyriacos C. Markides, op. cit.

Vizionarea știrilor cere discernământ

Din nefericire, în încercarea noastră de a ne apropia de Dumnezeu și a primi pacea după care tânjim cu toții, nu ducem lipsă de încercări: „Întrucât demonii căzuți au alcătuit o întreagă legiune, ei sunt numeroși și se împart în grupe și clase, în stăpâni și supuși și toate duhurile rele conlucrează pentru distrugerea noastră. Astfel, când ne atacă, fiecare din ei își ia locul său, cum se întâmplă și în războiul văzut și i se încredințează o misiune specială“ - Demonii și lucrările lor“. Spre pildă,  mass-media pare că ne asaltează din toate direcțiile cu știri dezolante, cu un conținut ridicat de violență, parcă desprinse dintr-un scenariu de thriller hollywoodian. Oare este mai sănătos pentru noi să evităm aceste știri sau trebuie să fim bine informați la fiecare moment din zi?

„Oamenii consumă și mai multe știri negative încă din timpul pandemiei de coronavirus din 2019, ceea ce ar putea contribui la înrăutățirea sănătății mintale. Impulsul de a consuma știri negative poate fi greu de respins. «Suntem pregătiți din punct de vedere evolutiv pentru a detecta și a anticipa pericolul, motiv pentru care să ne ținem degetele pe pulsul veștilor proaste ne poate păcăli să ne simțim mai pregătiți», spune Cecille Ahrens, directorul clinic al Transcend Therapy din San Diego, California. Urmărirea știrilor poate fi necesară pentru a rămâne informat, mai ales în timpul unei crize. Dar Ahrens spune că sentimentele de frică, tristețe și furie declanșate de titlurile negative pot menține oamenii blocați într-un „model de monitorizare frecventă”, ceea ce duce la o stare de spirit mai proastă și la derulare mai anxioasă. Această spirală negativă – numită în ultimul timp „doomscrolling” – poate afecta sănătatea mintală. Studiile au legat consumul de știri proaste de stresul, anxietatea și depresia crescute, chiar și atunci când știrile în cauză sunt relativ banale. Potrivit lui Graham Davey, profesor emerit de psihologie la Universitatea din Sussex, expunerea la vești proaste poate face ca grijile personale să pară mai înrăutățite și chiar să provoace „reacții acute de stres și unele simptome ale tulburării de stres post-traumatic care pot fi de lungă durată”. În mod normal, circumvoluția frontală inferioară (IFG) a creierului filtrează în mod selectiv veștile proaste atunci când actualizează convingerile bazate pe informații noi. Este bine să fim informați, însă orice exces poate duce la o deteriorare a stării de sănătate emoțională.“ V.B.

Prin urmare, să fim ancorați în realitatea vremurilor pe care le trăim nu e neapărat dăunător, atâta vreme cât nu uităm măsura, dar mai ales dimensiunea realității care contează cu adevărat. „Suntem creați după chipul Lui Dumnezeu și starea noastră naturală trebuie să fie contemplarea permanentă a Creatorului nostru. Acesta este echivalentul unui îndrăgostit care se gândește în mod constant la persoana pe care o iubește și pe care o contemplă. Căderea a perturbat acea stare de comuniune constantă cu Dumnezeu. În loc să ne amintim de Dumnezeu, atenția noastră s-a orientat către lucrurile Creației, spre obiecte. Unicul scop al luptei duhovnicești este să restabilim legătura cu Dumnezeu și să începem să trăim din nou așa cum ne-a făcut Dumnezeu «la început»“ - Kyriacos C. Markides, op. cit.

Credința unește oamenii

Consideri că stările induse fiecărui individ în parte de evenimentele petrecute în ultimul timp afectează relatiile interumane? Psihologic vorbind, putem contura importanța pe care relația fiecărui individ cu Dumnezeu o joacă în planul relațiilor dintre semeni?

„Este posibil ca pentru unii oameni pandemia să fi fost o șansă de a se conecta la un nivel mai profund și de a petrece mai mult timp de calitate împreună, de a-și rearanja prioritățile și nevoile lor, găsindu-și noi satisfacții în relațiile lor. Pentru alții, însă, a avut un alt efect: «anxietatea, neliniștea și stresul general al pandemiei ne-au afectat pe toți – și, inevitabil, relațiile noastre la un anumit nivel», spune Jackie Tassiello. Cei care au relații stabile, afectuoase, o viață spiritual activă, credință nestăvilită, au reușit să depășească mai bine evenimentele stresante. Însuși Carl Gustav Jung, psiholog și psihiatru elvețian, face o analogie între absența Domnului din viața noastră și prezența tulburării psihice: «Nevroza principală a vremurilor noastre e goliciunea spirituală. Trăim într-un mod independent de El, de Dumnezeu, atât timp cât spunem: timpul meu, banii mei, bunul meu, cariera mea, afacerea mea, darul meu, performanțele mele, meritele mele. Iar Dumnezeu nu răsplătește geniul cuiva, popularitatea sau înzestrarea. Dumnezeu va răsplăti lucrarea făcută cu dragoste și dăruire, chiar dacă aceasta nu va culege aplauzele oamenilor.»

Aș dori să închei seria de răspunsuri cu un citat al unui călugăr, peste care am dat acum câteva zile și care consider că ar trebui luat ca reper, atunci când vine vorba atât despre relațiile dintre oameni, cât și despre vremurile pe care le trăim: «Pacea este lucrul cel mai important în lumea noastră de astăzi, în absența păcii, pierdem tot ce am câștigat, în prezența păcii toate lucrurile sunt posibile, iubirea, compasiunea și iertarea. Pacea este sursa tuturor lucrurilor. Aș vrea sa le cer oamenilor lumii să găsească pacea în ei înșiși, astfel încât pacea din lăuntrul lor să se reflecte în lume.»“ V.B.

Cum spune Mântuitorul Însuși: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze.“ -  Ioan 14, 27.

De același autor