Maratonul lui DumnezeuVlad Mușat 10.03.2017
Nu contează pe ce loc te situezi în clasamentul general, atât timp cât participi.
A fi creștin adevărat este o provocare, deloc simplă, un maraton la sfârşitul căruia Dumnezeu decide dacă ai ieșit sau nu învingător. Cu toate acestea El îl așteaptă și pe ultimul maratonist. Nu contează pe ce loc te situezi în clasamentul general, atât timp cât participi.
Răbdarea lui Dumnezeu
Regulile sunt porunci și odată ce ți le însușești, întrecerea cu tine însuți devine un exercițiu util. Dacă o bună bucată din cursa vieții ai trișat, Judecătorul trece la început cu vederea, așteaptă să îți dai seama că nu ești pe drumul cel bun. De asta spun că Dumnezeu le oferă ateilor mai mult decât celor credincioși, are răbdare mai multă sperând ca până la finish să ajungă la viața în Hristos. Mulți nu înțeleg semnele sau nu vor să fie atenți, dar odată și odată tot se vor întreba dacă nu cumva necredința e o chestiune temporară. De obicei declicul se produce în urma unor drame, alteori pur și simplu. Adevărul pătrunde în suflet ca o săgeată de lumină venită din senin.
Totul începe acasă
Un rol important în alegerea binelui ar trebui să îl aibă părinții și bunicii care ducându-și pruncii la Biserică, le vor arăta celor mici puterea Cuvântului care zidește. Rugăciunile în familie înainte de culcare, la masă, dimineața, ar trebui respectate cu sfințenie, tocmai pentru a modela interiorul copilului, bulversat de agitația prezentului. Copilul inițiat în învătățurile hristice, va deveni mai târziu un adult responsabil, puternic, altruist, un om care va schimba societatea prin puterea exemplului.
Rătăcirea copilului orfan
Am cunoscut atei și par fericiți, par a se bucura de fiecare clipă a vieții. E doar o himeră…Când realitatea îi lovește, golul din interior nu poate fi umplut cu nimic. În ochi li se citește rătăcirea copilului orfan ce încearcă să-și găsească părinții. “Drumul spre iad e pavat cu intenții bune” asta le spun celor ce trăiesc în lumea iluzorie a omului atotputernic. Apoi presar discursul cu un citat al marelui gânditor creștin, Petre Tuțea, care afirma :“Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.”
Îngenuncherea necredinciosului
Desigur, indiferent de argumente, ateul convins nu iese din “Lumea Oglinzilor”, ba chiar devine sfidător, doar este “stăpânul lumii”. Ajungi uneori la concluzia că nu poți convinge astfel de oameni să vadă dincolo de ceața sufletului și a minții, nu poți pătrunde acolo unde Iisus așteaptă. Vine un moment când o încercare a vieții îl îngenunchează pe necredincios cu fața către răsărit. Atunci apelează la ultima soluție, atunci orgoliul dispare și izvorăște rugăciunea curată care ajunge la Tatăl Nostru din Ceruri. În sufletul celui convertit se pornește o ploaie caldă de vară care trezește omul la viață. Biserica devine casă, lumânările aprinse devin amintiri, pâinea și vinul, întâlnirea în veșnicie cu Hristos.
Tentaţii şi ispite
Sunt cazuri celebre de actori, cântăreți, mari personalități care după o viață tumultoasă, cu dependențe de droguri, alcool, sex, și-au găsit echilibrul interior îmbrățișând învățătura creștină.
În general artiștii, oameni cu un ego uriaș, duc o luptă interioară dură. Tentațiile sunt mari, mai ales când sunt considerați”mici dumnezei”. Banii și faima îi îndepărtează de la adevăratul sens al existenței și îi poartă dincolo de porțile negre ale iadului. Când ai puterea, când ai devenit un formator de opinie, este esențial să înțelegi responsabilitatea pe care o porți pe umeri.
Vremuri tulburi
Trăim vremuri tulburi, cu revolte în multe țări, corupții au ajuns personaje pozitive, criminalilor li se găsesc circumstanțe atenuante, marile puteri se înarmează și mai mult, omul noului mileniu este interesat doar de gadget-uri, libertatea lui încalcă libertatea aproapelui, toate pentru că ateismul și-a luat haină nouă. Cel credincios e considerat înapoiat, limitat, nefericit, când de fapt, polii sunt inversați.
Până una alta, toate descoperirile științei întăresc existența Lui Dumnezeu, nu negarea Lui, doar că apar “micii cercetători” care caută dincolo de Supremul Adevăr, încercând să ascundă divinitatea în gaura neagră a indiferenței.
Cu un covrig nu ajungi pe Marte!
Îmi aduc aminte de o conferință a lui Dan Puric și de o mică povestire:
Într-o zi, în chilia unui călugăr a intrat un mare savant. Savantul, impresionat de condițiile deloc confortabile în comparație cu omul modern în care trăia gazda sa, a început să-i povestească despre nivelul la care a ajuns tehnologia. Investind miliarde de euro, omul a reușit să ajungă pe Lună, s-au construit telescoape uriașe, iar în curând se va pune piciorul pe Marte. Călugărul s-a uitat mirat la el și i-a dat o replică genială: “Domnule, eu cu un covrig ajung până la Dumnezeu.”
Iată ce înseamnă smerenia celui ce crede. Viața în Hristos este izvor de înțelepciune, dragoste și pace.
Vine un moment când o încercare a vieții îl îngenunchează pe necredincios cu fața către răsărit. Atunci apelează la ultima soluție, atunci orgoliul dispare și izvorăște rugăciunea curată care ajunge la Tatăl Nostru din Ceruri.
Dumnezeu le oferă ateilor mai mult decât celor credincioși, are răbdare mai multă sperând ca până la finish să ajungă la viața în Hristos. De obicei declicul se produce în urma unor drame, alteori pur și simple. Adevărul pătrunde în suflet ca o săgeată de lumină venită din senin.
Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Matei 16, 24)