Merităm jertfa lor?Stelian Gomboş 10.12.2019
”Părem prea mici pentru o jertfă atât de mare”
La sfârşitul acestui an vom comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Ne aflăm, deja, la trei decenii după jertfa sângeroasă a tinerilor noştri români! Treizeci de ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie!, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze.
Ne-au dăruit un nou început
Am parcurs toţi aceşti ani, cu bune şi cu rele, cu frumoase şi cu grele. 22 decembrie 1989 a însemnat sfârșitul regimului comunist în România. De atunci s-a adus permanent în discuție dacă „a fost sau nu a fost” cu adevărat o revoluție în decembrie 1989. Răspunsul nu pote fi decât unul singur: în decembrie 1989 a avut loc Revoluția care a schimbat sistemul social impus cu peste cinci decenii în urmă de trupele sovietice.
La 22 Decembrie 1989 s-a scos pumnul ori căluşul din gura populației îndelung persecutate, s-a pus capăt unor experimente sociale care au marcat întreaga Românie, cum ar fi, de pildă: instaurarea regimului totalitar şi a politicii dictatoriale a cuplului prezidenţial, ceauşist, cenzura ideologică, marxistă şi ateistă, raționalizarea alimentară și cea energetică. Totodată a încetat procesul de industrializare, s-a pus capăt economiei centralizate și planificate, s-a încheiat procesul de sistematizare a satelor şi multe altele...
A fost oprit proiectul de sistematizare al centrului Bucureștilor, proces care a produs o ireversibilă modificare a aspectului orașului, cât și pierderea pentru totdeauna a unor monumente istorice, cum ar fi, bunăoară, Ansambul Monahal – Mănăstirea Văcăreşti și a unui model de locuire urban.
Cu alte cuvinte, 22 decembrie 1989 a însemnat revenirea României la sistemul social de tip capitalist, restaurarea normalități politice, restabilirea dreptului de proprietate, crearii structurilor politice și economice menite să asigure libertatea și prosperitatea populației, atât cât s-a putut ori s-a reuşit.
Mai vii decât cei vii
Schimbarea de sistem intervenită în Europa Central-Orientală și de Sud-Est a fost respinsă de către Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care Revoluția decembristă a debutat cu o replică violentă a autorităților, soldată cu arestări, morți și răniți.
În altă ordine de idei, astăzi, la 30 de ani de la Revoluție, încercăm o aducere aminte a acelor evenimente și motivele care au dus la acestea, dar și o examinare a parcursului societății românești postdecembriste. Căci uneori, rătăciţi în tihna şi pacea libertăţii, privim la cei morţi în decembrie 1989 fără a mai avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi floarea curajului de acum 30 de ani. Devenind, în acest fel, nişte sărmane marionete, am ajuns, practic, personajele unui teatru al absurdului, care constituie falsa democraţie post-decembristă. Adică, deşi ne credem vii, noi suntem, de fapt, morţii!...Ei, eroii Revoluției, sunt, în fond, cei vii, cei mântuiţi! Drept urmare, în aceste momente, eu unul nu pot să fac altceva decât să le aduc deosebită cinste, aleasă gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire!
Noi? Am rămas la fel!
În ce ne priveşte, cum remarcam şi în rândurile anterioare, Dumnezeu cu mila ori mila lui Dumnezeu în toate, suntem cam aceiaşi: la fel de epigoni şi de impostori, la fel de lacomi şi de hrăpăreţi, mai corect spus, la fel de ahtiaţi, dacă nu chiar mai abitir, după câştig rapid şi îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri şi de orgolioşi, de egoişti şi de trufaşi, de ţâfnoşi şi de preţioşi, precum şi tare ipocriţi sau făţarnici! Prin urmare, nimic nou sub soare, doar, “alte măşti, aceeaşi piesă!...”
Mie, unul, îmi pare foarte rău că progresele reale, concrete, veritabile, adevărate şi profunde, merg foarte încet, evoluăm tare lent, în ritmul melcului, din toate punctele de vedere! Astfel stând lucrurile, îi rog pe ei, eroii, martirii şi mucenicii noştri, să ne ierte, fiindcă nu ştiu în ce măsură am fost ori suntem vrednici de jertfa a lor, altfel bine primită de Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul!...
Reflectând în acest an comemorativ la tot ce am dobândit în urma acestei mişcări/revolte populare, vom constata că am obţinut libertatea de care nu ştim a ne bucura îndeajuns, şansa, oportunitatea şi bogăţia de care nu ne putem folosi în mod suficient şi eficient, deschiderea şi receptivitatea de care nu ştim să profităm într-un fel anume, complet şi concret. Cu alte cuvinte, din pricina micimii noastre sufleteşti, ne rezumăm la fapte, lucruri şi proiecte mărunte sau la planuri pe hârtie ori poate începute, dar niciodată finalizate!...
Să nu le trădăm încrederea!
Dincolo de toate acestea, este nevoie de o schimbare, adâncă, profundă şi radicală, care să pornească de la fiecare dintre noi, altminteri, jertfa compatrioţilor noştri din decembrie ‘89 va rămâne una fără finalitatea dorită de către noi și îndeosebi de către ei, fără atingerea idealului comun, acela al convieţuirii într-o lume cu totul nouă.
Pentru a nu cădea în pesimism accentuat sau patetism derizoriu, tind să cred că am învăţat totuşi câte ceva din toate aceste vremuri, momente şi evenimente perindate şi parcurse în toţi aceşti treizeci de ani.
Totodată, vreau să cred că, dincolo de toate cele enunţate sau invocate mai sus, am ajuns nu doar la o sațietate, ci și la o maturitate, că am cultivat câteva repere, principii, valori şi virtuţi, cum ar fi: al selecţiei, competiţiei, eficienţei şi exigenţei, corectitudinii și demnităţii! Măcar, aşa, câte puţin din fiecare!... Dar mai sunt atât de multe de făcut în țară! Dumnezeu – Multrăbdătorul şi Multîngăduitorul, să ne stea alături pentru a ne bucura cu toţii împreună!
Iar pentru ei, pentru eroii noştri, să ne rugăm neîncetat ca Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi! Veşnică să le fie amintirea, recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea!