Nebunii acestei lumi Gabriela Băducu 18.05.2017

Suntem nebuni, dar rămânem cu Hristos!

O dimineață mohorâtă de mai. Un autobuz încărcat peste limită, cu oameni mult prea deranjați  că-și împart câteva minute cu niște necunoscuți, se află deja la jumătatea rutei zilnice. Involuntar, sunt martora unei scene care ilustrează perfect declinul generației tinere. Trecând prin dreptul unei biserici, un bătrân, purtând în spate povara anilor ce au trecut, dar cu chipul luminat, își dă jos încet pălăria, făcându-și semnul sfintei cruci. Printre cei care i-au zărit gestul s-au numărat doi tineri care au schițat un zâmbet sarcastic, aruncându-i pasagerului din față priviri batjocoritoare. Prea mult au ajuns să îndure creștinii ortodocși pentru că au curajul să-L urmeze pe Hristos!

Suntem nebunii acestei lumi

Citeam pe o supraapreciată pagină de facebook că studii recente asupra creierului uman arată că aceia care cred că Dumnezeu există, manifestă cel mai probabil începutul unei boli psihice (!). Mi-am stăpânit revolta, încurajată de cuvintele Mântuitorului –  „dacă vă urăște lumea, știți că pe mine M-a urât înaintea voastră– Ioan 15, 18. Dacă pentru crezul că în gingășia și parfumul delicat al florilor stă lucrarea Celui prea Înalt, dacă pentru convingerea că nu suntem o specie evoluată din primate, ci Domnul ne-a plămădit cu dragoste, dacă pentru certitudinea că toate sunt orânduite de pronie, iar nu după un joc al hazardului, dacă pentru toate acestea prezentăm simptomatologia alienației mintale, atunci fie după cum spun cei raționali! Suntem nebuni, însă cu Hristos alături! „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul că-ți amintești de el? Micșoratu-l-ai pe el cu puțin față de îngeri, cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor tale, toate le-ai suspus sub picioarele lui”Psalmul 8.

Nu vă rușinați de Hristos!

Spre stupefacția mea, nu doar pe rețelele de socializare, ci și pe bloguri curg insultele la adresa noastră. Aflu în continuare că practicanții Ortodoxiei sunt considerați nerozi, pentru că în secolul XXI încă mai dau importanță unor ritualuri primitive. Spuneți-mi voi ce e mai lipsit de sens: să-i dăm ori de câte ori putem slavă lui Dumnezeu pentru că suntem în viață și să ne împărtășim cu trupul și sângele Mântuitorului, ascultându-i îndemnul „acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea” -  Luca 22, 19 sau însingurarea adoptată în masă și nepăsarea cu care cei mai mulți aleg să-și trateze semenii? Pentru că, nu-i așa, la ce bun să mai avem prieteni ori să ne sunăm din când în când părinții hărăziți de Domnul, când abia dacă mai avem timp pentru noi înșine?  E din ce în ce mai greu să-ți privești interlocutorul în ochi, dezgustul descriind fidel legăturile care încep a se înfiripa între oameni, fără să mai încapă vorbă de a respecta porunca să ne iubim unii pe alții. Nu știu cum se face, însă blamați sunt cei care se străduiesc să mențină aprins focul dragostei, enoriașii fiecărei parohii, care nu sunt altceva decât o familie extinsă, încercând să răspundă chemării Tatălui. Totuși, nu-i motiv de întristare pentru niciunul, „dimpotrivă, dacă suferă că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta”1 Petru 4, 16.

Până când grei la inimă?

Însă capetele de acuzare nu se opresc aici. Suntem acuzați totodată că ne lăsăm orbiți și încătușați de învățăturile Sfântei Scripturi, credința noastră reprezentând  rezultatul celei mai mari forme de manipulare. Oare chiar așa stau lucrurile? Oare chiar suntem într-un număr atât de mare robi ai unor precepte false? Oare chiar suntem condamnați de Hristos la o viață austeră, singura consecință a alternativei fiind cel mai întunecos străfund al iadului? „Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați minciuna?” – Psalmul 4 Peste poate că Fiul Domnului, alegând moartea de dragul fiecăruia dintre noi ne-ar dori robi. Deschideți ochii cât mai este vreme și cercetați libertatea cu care ați fost înzestrați. Îndrăzniți și rupeți lanțurile temerilor și al sentimentului de nemulțumire indus în fiecare zi.

Revenirea la normal

Manipularea nu vine de sus, ci de aici, de pe pământ, prin aspectele mărunte care inoculează ideea insuficienței materiale, a importanței deosebite a statutului social cât mai înalt, transformându-ne în competitori lipsiți de scrupule. Până și sărbătorilor creștine le-a fost deturnată însemnătatea, transformându-le în dezmățuri culinare. Dacă natura este părtașă la măreția lui Dumnezeu, înviind și ea odată cu Iisus și evocând cea mai mare dintre minuni, oamenii își zăvorăsc sufletele, pustiindu-le. Hristos a Înviat pentru fiecare dintre noi, însă câți mai păstrează lumina în suflet? Cu mic, cu mare s-au adunat în sfintele locașuri, au plâns cu amar suferința lui Hristos, pentru ca trei zile mai târziu, plini de entuziasm, să strige “Hristos a Înviat!”. Iar acum, nu după mult timp, când sărbătoarea a trecut, totul a revenit la normalul anormal. Nivelul de irascibilitate atinge cote maxime și nu bucuria plutește în atmosferă, ci tulburarea alimentată de trufia și egocentrismul oamenilor.

Ferice de voi!

Nicidecum să nu vă stingherească părerile celor care pun la îndoială existența lui Dumnezeu, fără vreun fundament real, fiți siguri. Căci „chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați, ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și cu teamă, având un cuget curat; pentru ca aceia ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile care vă vorbesc de rău” – 1 Petru  3, 14-16. Fiți treji și luați personal fiecare gest al Mântuitorului, pentru a fi demni de jertfa Sa și într-un final, seninătatea bătrânului din autobuz să se așterne și pe chipurile voastre.

Citeam pe o supraapreciată pagină de facebook că studii recente asupra creierului uman arată că aceia care cred că Dumnezeu există, manifestă cel mai probabil începutul unei boli psihice (!). Mi-am stăpânit revolta, încurajată de cuvintele Mântuitorului –  „dacă vă urăște lumea, știți că pe mine M-a urât înaintea voastră– Ioan 15, 18.

Sursa foto: http://www.ibtimes.co.uk

De același autor