Pământul în care curge lapte, miere și mult sângeTraian Ionescu 31.10.2023

În ultimele săptămâni ați fost inundați de informații din mass-media cu privire la conflictul dintre Fâșia Gaza și Israel, cu termeni precum Palestina, teritoriul împărțit în două, susținerea Israelului de către SUA, disputele dintre arabi și evrei, fiecare grup având propria lor perspectivă și cerându-și drepturile. Conflictul israeliano-palestinian este unul dintre cele mai vechi și mai complexe conflicte din lume, cu rădăcini istorice și religioase profunde. În esența sa, este un conflict pentru teritoriu, pentru pământ și drepturi istorice. Conflictul în curs de desfășurare și cu final imprevizibil între statul Israel și palestinieni început la mijlocul secolului al XX-lea. În cele ce urmează, voi prezenta pe scurt contextul istoric al acestor două națiuni și motivele disputelor dintre ele.

Ținutul făgăduinței

Primii locuitori ai acestei regiuni au fost evreii, fapt incontestabil. Acest lucru este atestat în cărți vechi de mii de ani. Teritoriul se numea Iudeea sau Canaan și cu mult timp înainte de nașterea lui Hristos acesta era deja locuit de evrei. Ulterior, evreii și-au construit în Ierusalim celebrul templu, care a devenit centrul religiei lor. La momentul în care a trăit Iisus, acest templu era deja o construcție foarte veche și avea o semnificație legendară. Romanii au ocupat această regiune și, în urma revoltelor violente ale evreilor împotriva ocupației, au distrus templul. Mulți evrei au fost nevoiți să fugă și să se stabilească în alte părți ale Imperiului Roman, inclusiv în Europa. După ce creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman, au fost construite biserici în Ierusalim, cu mult timp după construirea templului evreilor. Evreilor li s-a interzis accesul în Ierusalim. Ulterior, arabii au intrat în Palestina sau Iudeea după perioada lui Mohamed, prin invazii repetate, așa cum s-a întâmplat în multe alte regiuni după anul 700 d.Hr. După ce au preluat puterea în zonă și au construit o moschee mare în Ierusalim, chiar peste ruinele Templului evreiesc, un act considerat brutal și sensibil, aceasta a devenit ultima construcție religioasă din zonă, cronologic vorbind.

Așadar Templul a fost prima construcție religioasă, urmată de Biserica Creștină, iar moscheea a fost construită cu sute de ani după Biserica Creștină și mii de ani după Templul evreiesc. Această cronologie a evenimentelor este important de menționat. În aceeași perioadă, arabilor le-a fost permis să preia puterea totală și să alunge ultimii evrei din zonă, aceștia refugiindu-se în Europa. În secolul al XX-lea evreii s-au întors și au fondat propriul stat, Israel, pe teritoriul lor istoric. Nici nu aveau altă opțiune, după ce au fost masacrați în masă de europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

”Ierusalime, Ierusalime!”

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin a promis comunităților evreiești internaționale că va înființa statul Israel în Peninsula Crimeea. Acesta avea nevoie de sprijinul evreilor din SUA pentru a obține ajutoare masive din aceste țări. În aceeași perioadă, soția lui Stalin a fost trimisă în SUA pentru a menține legătura cu evreii americani și englezi. Cu toate acestea, Stalin a ordonat deportarea soției sale în 1949. După război, Stalin s-a răzgândit și nu a mai oferit Crimeea evreilor.

În 1947, în cadrul dezbaterilor desfășurate în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), reprezentantul Uniunii Sovietice a făcut o declarație solemnă în care a afirmat că hotărârea de a crea statul Israel corespunde nevoii legitime a poporului evreu, care nu dispunea încă de o țară și un teritoriu propriu. La data de 9 decembrie 1949, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție privind internaționalizarea orașului Ierusalim, iar printr-o altă hotărâre, aceeași Adunare Generală a solicitat Israelului să părăsească orașul. Statutul Israel a respins propunerea de internaționalizare, iar la data de 29 ianuarie 1950, parlamentul a proclamat Ierusalimul drept capitala țării. Situația care a apărut după înființarea statului Israel și ocuparea primelor teritorii palestiniene a generat și multiplicat sentimentele de tensiune între palestinieni și israelieni, culminând cu războaiele din 1956 și 1967.

Centrul lumii și epicentrul conflictelor

Conflictul cel mai recent, pe care îl putem urmări la televizor, a avut loc în urma unor evenimente petrecute în luna septembie a acestui an și a început în timpul Ramadanului, când palestinienii s-au plâns de restricții severe și inutile impuse de poliția israeliană, care nu le-a permis să se ducă în Ierusalimul vechi sau în orașul vechi, așa cum este tradiția neoficială pentru ei, deoarece este un oraș sfânt. Pe fondul creșterii tensiunilor, au izbucnit violențele, multe înregistrări video distribuite pe internet aratând ciocniri violente între evrei și palestinieni. Evenimentele au culminat la sfârșitul lunii aprilie, când sute de israelieni de extremă dreaptă au defilat pe străzile orașului scandând moarte arabilor și s-au confruntat cu palestinienii.

În prezent, tensiunile au fost exacerbate înaintea unei decizii a unei curți israeliene. Autoritățile se află în fața unei decizii cu privire la evacuarea a zeci de palestinieni din cartierul Giarach din Ierusalimul de Est și transferarea locuințelor acestora către coloniști evrei. În aceeași zi, mii de naționaliști israelieni aveau programat un marș prin cartierele musulmane din orașul vechi, o paradă provocatoare care urma să celebreze capturarea orașului către Israel în anul 1967. Familiile evreiești susțin că au pierdut proprietățile din cartierul Giarach în timpul războiului în care statul modern Israel și-a declarat independența în anul 1948. În același conflict, sute de mii de palestinieni au fost, de asemenea, strămutați. Două decenii mai târziu, Israel a capturat Ierusalimul de Est de la forțele iordaniene în războiul din 1967 și ulterior l-a anexat. Potrivit legislației israeliene, evreii care pot dovedi dreptul de proprietate anterior anului 1948 pot revendica acum proprietățile din Ierusalim. În schimb, nu există o lege similară pentru palestinienii care și-au pierdut casele în Ierusalimul de Est.

Ierusalimul a fost întotdeauna epicentrul crizei israeliano-palestiniene, cu locuri considerate sacre de ambele religii. Zidul Plângerii din orașul vechi face parte din cel mai sacru loc al iudaismului. De asemenea, acesta este inclus în sanctuarul nobil alături de Cupola Stâncii și Moscheea Al-Axa, al treilea cel mai sfânt loc al islamului. Adevărul este că nu a existat niciodată un moment de liniște deplină în această regiune. Palestina este un teritoriu situat la sud de Marea Mediterană, iar conceptul de Palestina a avut semnificații geografice și geopolitice distincte de-a lungul timpului. De obicei, Palestina este identificată cu țara Israel, a evreilor, sau cu țara sfântă, fiind denumită Falastin în limba arabă. Aceasta deține o importanță majoră pentru cele trei mari religii monoteiste. Sursele antice, transmise prin tradiția religioasă, au dominat istoriografia acestor regiuni, care a început să fie îmbogățită prin perspectiva descoperirilor arheologice.

Dotări și antidoturi

După multe rachete lansate de Hamas către Israel, este posibil să te întrebi cum de mai există clădiri în picioare sau cum teritoriul israelian nu este complet distrus. De-a lungul ultimelor săptămâni rachetele au fost lansate în mod repetat către Israel. Cu toate acestea, situația este relativ sub controlul activării în 2015 a unui scut antirachetă, cunoscut sub numele de Iron Dome, care poate intercepta și distruge orice rachetă care se îndreaptă spre teritoriul lor. De altfel, în situația actuală, răspunsul acestui scut a avut o eficacitate de 90%.

Hamas deține un arsenal impresionant, format din nu mai puțin de șapte tipuri de rachete sol-sol, cu raze diferite de acțiune. Multe dintre acestea sunt produse artizanale, fabricate în diverse ateliere și depozite din Fâșia Gaza, în cadrul unui program de industrie locală dezvoltată cu sprijinul direct al experților iranieni, conform oficialilor israelieni. În plus, aceste arsenale și depozite au fost ținte ale atacurilor armatei israeliene. Israelul a lansat repetate atacuri aeriene și tiruri de artilerie împotriva unei rețele de tuneluri subterane din Gaza, folosite de gherilele Hamas în contextul atacurilor persistente cu rachete asupra teritoriului israelian.

Răspunsul Israelului la atacurile Hamas a venit prin intermediul scutului antirachetă Iron Dome, un sistem de apărare antirachetă dezvoltat de firmele israeliene Rafael Advanced Defense Systems, cu sprijinul financiar și tehnic al Statelor Unite. Procesul de interceptare a rachetelor de către Iron Dome este automatizat. În momentul în care un astfel de proiectil apare pe radarele Iron Dome, unitatea de comandă a bateriei analizează traiectoriile proiectilului și decide dacă ținta merită să fie interceptată. Fiecare sistem de lansare include 20 de interceptor tamir, care au o rază de acțiune de 40 km. În cazul în care racheta nu zboară drept și trebuie să manevreze în jurul țintei, această rază se scurtează automat.

Costul unui interceptor variază între 20.000 și 100.000 de dolari, în timp ce o rachetă artizanală Hamas are un cost de fabricație de aproximativ 500 de dolari. Rachetele Al Qasam sunt caracterizate de un nivel extrem de rudimentar, lipsindu-le orice sistem de ghidare sau navigație. Acestea sunt lansate fără nicio direcție precisă către ținte. Odată ajunse în atmosferă, rezultatul devine incert și imprevizibil. Iron Dome și-a demonstrat eficiența în interceptarea proiectilelor Hamas. Cu toate acestea, la fel ca orice alt sistem antirachetă, acesta are și punctele vulnerabile. Există un prag de saturație, care include numărul maxim de rachete pe care sistemul poate gestiona simultan. Odată ce acest prag critic este depășit, există posibilitatea ca unele rachete să treacă de scutul de protecție. De asemenea, există și un aspect legat de numărul de rachete pe care tabăra adversă le poate construi și lansa în comparație cu viteza cu care pot fi distruse sau înlocuite interceptoarele. Prin urmare, recentele atacuri ale Hamas pot fi interpretate, conform Forbes, ca o încercare a palestinienilor de a testa eventualele vulnerabilități ale Iron Dome și de a determina nivelul pragului de saturație. O singură baterie Iron Dome este compusă din 3 sau 4 unități de lansare, fiecare dotată cu 20 de interceptări. Aceasta înseamnă, din punct de vedere matematic, că există între 60 și 80 de interceptori pe fiecare baterie. În cazul în care nu se referă la minimum 15 baterii complete echipate, fiecare cu 4 unități de lansare, numărul total de interceptori gata de lansare este de 1.200. Acest scut de fapt un sistem C-RAM, conceput în principal pentru interceptarea proiectilelor și rachetele de scurtă acțiune, cum ar fi cațiunele, proiectilele de artilerie clasice, obuzele sau mortierele. Pentru amenințările de acțiune medie și lungă, inclusiv avioanele, dronele sau rachetele balistice de acțiune medie și lungă, Israelul dispune de alte două sisteme separate numite ”Praștia lui David” și ”Săgeata”. Un prim test în timp real al sistemului Praștia lui David a avut loc în 2018 ca măsură de precauție împotriva rachetelor balistice de tip SS-21 lansate de forțele guvernamentale siriene. Rachetele au căzut în teritoriul sirian și au fost lansate în cadrul conflictului sirian, conform unui comunicat militar care nu precizează dacă acestea au fost doborâte. Prin urmare, acest scut Iron Dome se bazează pe un sistem de analiză radar pentru a detecta o amenințare și lansează un interceptor doar în cazul în care proiectilul amenință să lovească zone populate sau infrastructură de bază. Interceptorii sunt lansați vertical, fie de unități mobile, fie din puncte fixe. Aceștia lovesc racheta în aer și produc o explozie care se poate vedea ca o lumină pe cer în momentul impactului. Oficialii din domeniul apărării israeliene au declarat că partea hardware a sistemului nu a fost modificată de la punerea în funcțiune.

Lumea încotro?

Președintele israelian Isaac Herzog a acuzat întreaga Fâșie Gaza pentru atacul organizației islamiste palestiniene Hamas, care a provocat sâmbătă, 7 octombrie, peste 1.300 de morți în Israel și avarii în infrastructura civilă. De atunci în fiecare zi armata israeliană bombardează intens enclava, provocând mii de morți. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că el și liderul Partidului Unității Naționale, Benny Gantz, vor forma un guvern de urgență și un cabinet de război. Fostul ministru al Apărării Benny Gantz a anunțat într-un comunicat că împreună cu premierul Netanyahu și cu actualul ministru al Apărării Yoav Galant vor forma „un cabinet de gestionare a războiului”.Acest cabinet nu va aproba nicio lege și nu va lua nicio decizie care nu are legătură cu desfășurarea războiului, au anunțat cei doi în comunicat. O ofensivă terestră a trupelor israeliene în Fâșia Gaza este iminentă. Statele arabe amenință Israelul, Turcia s-a aliniat și ea protestelor împotriva guvernului de la Ierusalim, China și Rusia încearcă să profite de situație, Statele Unite au trimis o adevărată armată în zonă, iar Europa și America sunt zguduite zilnic de atentate. Taberele sunt clar delimitate, nervii sunt întinși la maxim, lumea fierbe și, în tot acest timp, zeci și sute de oameni mor. Încotro ne îndreptăm?