PRIMEȘTE-NE, DOAMNE, ÎN LUMINA SFINTEI TALE ÎNVIERIGabriela Băducu 26.04.2023
„Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine te caut dis-de-dimineață. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu. În pământ pustiu și neumblat și fără de apă.“ Psalmul 62
Ceas după ceas, zi după zi, căutăm, poate fără să realizăm, împlinirea, fericirea atât de mult mediatizată și stimulată, dar mai ales simulată. Desigur, pentru fiecare dintre noi împlinirea are un conținut distinct, unii căutându-și jumătatea, alții căutând un job mai bun, poate un salariu mai mare și rămânem astfel într-o permanentă căutare. Iar zilele se transformă în săptămâni, săptămânile în luni, trezindu-ne prea târziu că anii trec și odată cu trecerea lor, acumulăm frustrări, nemulțumiri și umplem golul neîmplinirii cu amărăciune, chiar dacă aparent am găsit ceea ce căutam. Mi se pare izbitoare asemănarea dintre peisajul din Death Velley, California, unul dintre cel mai secetoase și fierbinți locuri din Statele Unite ale Americii, și seceta, arșița din sufletele noastre, extenuate fără să realizăm motivul. În ciuda ignoranței noastre, în urmă cu trei mii de ani, regele David înțelegea nevoia primordială a sufletului: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu.“ – Psalmul 41
O călătorie necesară
Ce bine ar fi dacă am conștientiza cu toții de ce avem într-adevăr nevoie, după ce ne tânjește cu adevărat sufletul! Povara care ne gârbovește atât de mult încât nu mai putem privi frumusețea cerului, ar dispărea într-o clipă. Și ce perioadă ar fi mai bună, dacă nu postul cel mare pentru a reflecta, a ne schimba, pentru ca la final, să fim capabili să răspundem invitației Mântuitorului, fără vreo umbră de ezitare: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!“ Ioan 7, 38 Și cum altfel aș putea să vă redau semnificația și importanța postului, dacă nu cu ajutorul lui Alexander Schmemann, a cărui lucrare intitulată „Postul cel Mare“ ar trebui să fie, în această perioadă, cartea de căpătâi a fiecărui creștin-ortodox. Potrivit acestuia, este primordial să știm cum să abordăm ideea postului, cum să-l privim și cum să ne raportăm la această perioadă pe care sfinții părinți ne-au pus-o la îndemână: „Este important faptul că ne întoarcem acum la ideea și experiența Postului ca o călătorie duhovnicească al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta. Lupta este dificilă. Suferința și ispitele sunt prețul pe care îl plătim pentru o mai bună și statornică avuție.“ Al. Schmemann, Postul cel Mare, ed. Universul Enciclopedic, București, 1995
Și nu vom reuși să pornim în această călătorie decât dacă ne asumăm întru totul viața de creștin-ortodox, pentru că așa cum vremurile se arată, nu mai merge cu jumătăți de măsură, gândul și inima trebuie să fie acordate și conectate la aceeași frecvență, a Sfintei Treimi, pentru că orice altceva înseamnă rărăcirea și pustiirea sufletului. „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălat îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.“ Matei 6, 24 Mai mult decât atât, pe lângă alegerea pe care, dacă n-am făcut-o încă, e musai să nu mai pregetăm și să trecem de partea binelui, se cuvine să luptăm, în special în perioada de pregătire, cum este cea reprezentată de postul cel mare. Să luptăm cu toată râvna împotriva răului, pentru că, potrivit lui Al. Schmemann, „atunci când începem să postim ar trebui să fim înarmaţi cu arme duhovniceşti, cu o concepţie, cu un duh al luptei şi al biruinţei“. Cum spune, de altfel, și Sfântul Apostol Pavel: „De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte. Cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luați aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoși, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsați osteniți, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați împotrivit încă până la sânge.“ – Evrei 12, 1-4
E de datoria noastră
Prin urmare, suntem obligați să luăm atitudine și să-L mărturisim pe Dumnezeu în orice împrejurare, mai ales acum, când lumea dă semne că se vrea a fi cernută. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.“ Luca 12, 8-9 Este, probabil, deja cunoscut faptul că pe 17 ianuarie anul acesta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Fedotova și alții împotriva Rusiei, în legătură cu parteneriatele dintre persoane de același sex, în decizia dată reiterându-se obligația tuturor statelor membre ale Consiliului Europei de a oferi protecție juridică persoanelor de același sex, care formează cupluri. Poate că acum a venit vremea să fim mai fervenți ca niciodată și să alegem tabăra din care să facem parte, chiar cu riscul de a fi acuzați de discriminare „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este Împărăția cerurilor“ – Matei 5, 10
Antagonicii idoli contemporani
Ar trebui, de asemenea, să renunțăm la așa-numiții idoli din lumea asta murdară, oricât de mult le-am aprecia arta pe care o creează. Spre exemplu, Madonna, diva internațională cu fani pe întreg mapamondul, a pozat pentru revista Vanity Fair, reușind să apară pe coperta acesteia înfățișând-o pe Fecioara Maria, iar în cuprinsul revistei apare într-o fotografie în care Cina cea de Taină este reinterpretată, cântăreața întruchipându-l pe Mântuitorul și fiind înconjurată doar de femei. Pesemne că ar trebui, în calitate de creștini, să nu rămânem indiferenți la astfel de ipostaze blasfemice, pe care lumea le aclamează, ci să le dezaprobăm cât mai răspicat, căci defăimarea celor sfinte este un aspect deloc de ignorat. Poate că ar trebui chiar să cugetăm mai mult la el, poate că este unul dintre factorii care ne-au adus în starea de acum. „Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut peste mine; Teamă și cutremur au venit asupra mea și m-a acoperit întunericul“ – Psalmul 54, 4-5
Cât va mai răbda Dumnezeu?
Căci, în mai puțin de două săptămâni, pământul din Orientul Mijlociu s-a zguduit de peste șase mii de ori, potrivit Direcției pentru dezastre și situații de urgență din Turcia, lăsând în urmă zeci de mii de vieți pierdute. Și nu după mult timp, evenimentul fatidic s-a mutat în Grecia, unde a avut loc cel mai grav accident feroviar din ultimii cincizeci de ani, pierzându-și viața 57 de oameni. „Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi și ne-ai doborât; mîniatu-Te-ai și Te-ai milostivit spre noi. Cutremurat-ai pământul și l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat. Arătat-ai poporului tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinței.“ Psalmul 59, 1-3 Însă, cu o zi înainte de dezastrul din Orientul Mijlociu, avea loc ceremonia de decernare a premiilor Grammy, unde un loc central l-a ocupat programul lui Sam Smith și Ken Petras, premiați pentru melodia Unholy, unde decorul aducea mai degrabă cu o imagine tradițională a iadului: costume roșii, foc și coarne, iar la final cu spectatorii în extaz, bineînțeles. Ținând cont de toate acestea, este legitim să ne întrebăm oare cât ne va mai răbda bunul Dumnezeu? Chiar dacă vorbele psalmistului răsună într-un mod îngrijorător„În mânie, popoare vei sfărâma, Dumnezeule.“ – Psalmul 55, 7, Domnul este blând și îndelung răbdător: „Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu“ – Iezechiel 33, 11
Postirea ne descoperă adevărata hrană
Tocmai acesta este motivul pentru care ne-a așternut în față postul, pentru a lăsa deoparte cele ale lumii și a ne concentra pe cele ale lui Dumnezeu, pentru ca dorul sufletului după Dumnezeu să crească, în timp ce foamea pântecelui după hrană să se micșoreze. În acest sens, potrivit lui Alexander Schmemann, „postirea, fiind înţeleasă adânc, este singura metodă prin care omul redescoperă adevărata sa natură spirituală. Nu este o provocare teoretică, ci cu adevărat practică adresată marelui înşelător care a izbutit să ne convingă că depindem numai de pâine şi care a clădit întreaga cunoaştere, ştiinţă şi existenţă umană pe această minciună. Postirea este o denunţare a acestei minciuni şi, de asemenea, dovada că este o minciună. […] Ar trebui să postim pentru Dumnezeu. Trebuie să redescoperim trupul nostru ca templu al prezenţei Lui. Trebuie să refacem un respect religios pentru trup, pentru hrană, pentru adevăratul ritm al vieţii. Avem nevoie atunci, întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al sfintei Împărtăşanii, în Biserică şi prin credincioşii ei, ca Taină a Bisericii, ca act esenţial în care ea întotdeauna devine ceea ce este; Trup al lui Hristos, Templu al Duhului Sfânt, dar al vieţii noi, lucrarea împărăţiei lui Dumnezeu, cunoaşterea lui Dumnezeu şi comuniunea harică cu El. […]Avem nevoie, şi mai mult, de redescoperirea Sfintei Împărtăşanii ca hrană esenţială ce are rolul de a ne uni cu Hristos, care ne face părtaşi la Viaţa, Moartea şi învierea Lui, ca adevărate mijloace de desăvârşire proprie, ca membrii ai Bisericii şi de asemenea ca mijloace de desăvârşire a vieţii şi a creşterii noastre duhovniceşti.“
Dumnezeu este înțelesul vieții
Așadar, timp de peste patruzeci de zile am avut șansa să redescoperim sensul vieții noastre, am avut șansa să redescoperim taina pocăinței și taina hranei care ne ține în viață „Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi“ – Ioan 6, 53 Am avut vreme să realizăm că nu trăim nici pentru prieteni, nici pentru familie, nu trăim nici pentru șefi, nici pentru colegi. Trăim, în schimb, pentru a redobândi asemănarea cu Dumnezeu, pe care am pierdut-o prin toate faptele noastre, prin defăimări, prin lașitate, prin frică, prin grijile zadarnice. „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră“ – Facerea 1, 26 Am avut oportunitatea să ne dezrobim de păcate, de lumea sufocantă, de lenevirea sufletească și, precum natura revenită la viață și îmbrăcată în straie de sărbătoare, să ne schimbăm și noi haina sufletului.
”Slavă Învierii Tale!”
În speranța că n-am parcurs în zadar ultimele săptămâni, că am înțeles cât de mult ne iubește Dumnezeu, „Judecătorul, care a arătat atâta iubire pentru noi, încât de dragul nostru L-a jertfit și pe Fiul Lui“ (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte de Aur, vol I, Ed. Egumenița, 2012), întrucât ne oferă iar și iar șansa să venim la El și să facem ce-i plăcut înaintea Lui, astfel încât Domnul să Se sălășluiască întru noi și să fim cu adevărat liberi, „Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi“ – Ioan 8, 31-32. În speranța că vom fi fost găsiți vrednici să intrăm în cămara luminoasă pregătită de Mire pentru toți și pentru fiecare dintre noi, unde lumina Sfintei Învieri scaldă sufletele și Apa cea Vie potolește setea sufletească, să cântăm împreună cu entuziasm: Slavă, Doamne, Sfintei Învierii Tale!