S-a deschis Cutia Pandorei! Gabriela Băducu 12.10.2016
"Dacă Hristos este și rămâne același, noi de ce ne-am schimba?"
Andrei a început clasa a V-a și este dependent de ședințele săptămânale de consiliere psihologică pe care le-a început încă din anul 2032, de la vârsta fragedă de cinci ani. Se străduiește din răsputeri să umple golul pe care lipsa unei figuri paterne l-a lăsat în sufletul său, cu toate că mamele lui îl iubesc mai mult decât pe oricine altcineva.
Cel mai mult îi lipsesc încurajările tatălui dinaintea unui meci de fotbal ori plimbările cu bicicleta de care colegii lui se bucură din plin împreună cu tații lor. Pentru Maia, pe de altă parte, este primul an în care merge la grădiniță și a început să-și bombardeze tații cu întrebări legate de faptul că celelalte fetițe sunt aduse la centrul de joacă de către mămici sau că niciuna dintre ele nu adoarme fără să-i citească mămica o poveste. Pentru cei mai mulți o perspectivă râvnită, pentru alții o chestiune de neimaginat, acesta este viitorul spre care ruta expresă a civilizației moderne și a evoluției ne va purta inclusiv pe noi.
Dreptul sfidează morala
Întorcându-ne în prezentul zbuciumat, la sfârșitul lunii septembrie, Curtea Constituțională a României a amânat pentru a doua oară pronunțarea unei soluții cu privire la excepția de neconstituționalitate a alineatelor 2 și 4 ale articolului 277 din Codul civil, dispoziții care interzic recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex încheiate în afara țării. Chiar dacă decizia Curții va fi de respingere a excepției ridicate, nimic nu va împiedica petenții să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mai ales acum, când precedentul recent le este favorabil.
Dacă în anul 1986 CEDO stabilea că dreptul la căsătorie prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează strict uniunea dintre două persoane de sexe diferite, iată că în 2010 aceeași Curte preciza că nu se mai poate considera că exercitarea acestui drept trebuie să fie limitată în toate cazurile la căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Apropiindu-ne și mai mult de zilele noastre, în 2015 a fost pronunțată o hotărâre împotriva Italiei, întrucât aceasta și-a încălcat obligația constând în adoptarea unor măsuri legislative prin care să ofere protecție vieții private și de familie a cuplurilor de același sex, impunându-se astfel reglementarea parteneriatelor civile. Parteneriatul civil, grosso modo, nefiind altceva decât un contract asimilat căsătoriei, încheiat între două persoane de același sex ori de sex opus. În argumentarea hotărârii, s-a avut în vedere exemplul Curții Supreme a Statelor Unite care, în același an, a statuat că toate cele 50 de state sunt obligate să legalizeze căsătoriile între homosexuali, decizie controversată, însă salutată de marile personalități politice.
Am intrat în horă, să jucăm!
Dar nici politicienii din România nu sunt mai prejos! Bunăoară, răspunzând la întrebările poporului cu privire la demersul Coaliției pentru Familie, reprezentantul Ministerului Justiției declara că nu ar fi în interesul țării noastre „să ne individualizăm, să ne singularizăm” în raport cu majoritatea statelor din Europa. Altfel spus, trebuie să ne mișcăm în ritmul gloatei cu riscul de a ne pierde prin mulțime. Pentru că tradiția, valorile morale, chiar și învățătura creștină sunt redundante în comparație cu preceptele impuse de o societate democratică, așa ca a noastră… Cum ar putea statul român, membru al Uniunii Europene și partener strategic al Statelor Unite ale Americii să spună “Nu!” toleranței, pluralismului și egalității atât de insistent promovate? Am intrat în horă, să jucăm! Cu toate că în materia familiei și a căsătoriei statul este încă suveran când vine vorba de măsurile legale ce trebuie adoptate, nu se va putea ignora tendința celor influenți, mai ales acum, când 24 de state din Europa recunosc căsătoria cuplurilor de același sex sau parteneriatul civil al acestora. Iar noi, fie că ne dorim, fie că nu, chiar împotriva credinței ortodoxe, vom adopta, încetul cu încetul, aceleași măsuri legislative, pentru că toți suntem egali și nimănui nu i se pot îngrădi drepturile. Sau nu-i așa? Cum rămâne, dragi compatrioți militanți ai egalității cu zecile de școli din țară ale căror acoperișuri sunt gata să cadă peste bieții copii? Sau cu elevii care străbat câte zece kilometri prin pădure, pe drumuri neasfaltate pentru a putea să înțeleagă ceva atunci când deschid o carte? Nu contează că doar teoretic dreptul la învățătură este gratuit și garantat prin Constituție tuturor copiilor! Nu contează că doar în documente învățământul primar și general este obligatoriu! Nu contează pentru că au acces liber la educație și prin urmare dreptul lor nu este îngrădit. Alt drept, al altora este îngrădit, iar asta este inadmisibil!
Acum, mai mult ca niciodată!
Nu se poate ca în secolul XXI, când tehnologia a atins un nivel atât de înalt încât un robot ar putea înlocui un om, când medicina este atât de avansată încât părinții pot alege într-un laborator să aibă gemeni ori tripleți, mintea noastră să rămână atât de îngustă încât să-i condamne pe cei care vor să-și unească destinele în numele iubirii pătimașe pe care și-o poartă! Pentru că trebuie să recunoaștem că în numele Sfintei Treimi niciodată nu vor fi cununați! Nu este cazul și nu mai este nici vreme să ne ascundem după deget! Georges Ripert, remarcabil jurist francez, nega autonomia dreptului față de morală, însă acum, parcă voit morala este ocolită pentru a face loc schimbării, progresului, de multe ori dictat de diavol. Dacă Hristos este și rămâne același, noi de ce ne-am schimba? - „Iisus este același ieri și azi și în veci. Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine” – Evrei 13, 8-9. Și ce dacă exprimarea din Constituție este echivocă atunci când statuează că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți”? Găsim suficiente texte clare în Sfânta Scriptură care să ne îndreptățească pe noi, creștinii, să susținem răspicat că uniunea binecuvântată de Dumnezeu este doar cea dintre bărbat și femeie: „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica” – Efeseni 5, 22,25. Cu atât mai mult acum, când cei ce aleg acest stil de viață promiscuu au dreptul să adopte copii sau să-i procreeze în eprubetă. Cum să acceptăm ideea că un copil poate avea doi tați ori două mame, când avem mărturie îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept «să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta» este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință - «ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ»” – Efeseni 6, 1-3? Iar voi, cei dornici să întemeiați o astfel de familie, băgați de seamă că aveți libertatea să alegeți tocmai pentru că Dumnezeu v-a înzestrat cu ea, însă cu toții vom răspunde despre cum am mânuit acestă libertate: „Iubirea de sine e maica unor rele neînchipuite. Iar iubire de sine numim dragostea și afecțiunea pătimașă față de trup și împlinirea voilor trupești” – Teodor al Edessei, Filocalia vol. 4. Și nu e vorba de vreo judecată a lumii ăsteia cu susul în jos, ci fiecare este dator să dea socoteală Judecătorului nemitarnic: „Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni, și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” – Matei 13, 49-50. Nu-i atrageți, așadar, pe cei mici în vâltoarea patimilor, ci lăsați natura să-și urmeze cursul, după voia Celui de Sus: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul” – Facerea 1, 27-28.
Lucrurile lumești cer scepticism
Încercând să păstrez o notă pozitivă și sperând ca scenariul expus la început să rămână de domeniul imaginarului, am însă în vedere relația de interdependență existentă între tocurile cui și viitoarele juriste de nădejde, ori faptul că principalul subiect de discuție pe holurile Facultății de Drept este Giorgio Armani. Prin urmare, permiteți-mi să păstrez o viziune circumspectă asupra viitorului legislativ românesc. Având în vedere circumstanțele date, nu pot decât să sper că cei mai mulți vom urma raționamentul Sf. Augustin și vom respecta legile omenești, injuste de altfel, cu amendamentul că singura capabilă să ne ghideze spre adevăr este Legea lui Hristos, pe care o găsim în cele patru Evanghelii.
Reprezentantul Ministerului Justiției declara că nu ar fi în interesul țării noastre „să ne individualizăm, să ne singularizăm” în raport cu majoritatea statelor din Europa. Altfel spus, trebuie să ne mișcăm în ritmul gloatei cu riscul de a ne pierde prin mulțime.
Tradiția, valorile morale, chiar și învățătura creștină sunt redundante în comparație cu preceptele impuse de o societate democratică, așa ca a noastră… Cum ar putea statul român, membru al Uniunii Europene și partener strategic al Statelor Unite ale Americii să spună “Nu!” toleranței, pluralismului și egalității atât de insistent promovate? Am intrat în horă, să jucăm!