Un nou început, o nouă șansă Gabriela Băducu 17.09.2019
”Îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află!” (Matei 7, 14)
Un alt ciclu s-a încheiat și natura e chemată la raport. Natura deja a trecut la veșminte arămii, semn că pământul și-a dat rodul său, îndeplinindu-și menirea și de această dată. Recolta este strânsă, hambarele sunt pline, iar strugurii mustesc în zdrobitor. Cu alte cuvinte, natura a înțeles și s-a supus Providenței. „Certetat-ai pământul și l-ai adăpat pe el, bogățiile lui le-ai înmulțit. [...] Vei binecuvânta cununa anului bunătății Tale și câmpiile Tale se vor umple de roade grase.“ – Psalmul 64. Din nefericire, nu întreaga creație urmează Creatorului ei, mulți dintre oameni făcând notă discordantă.
Toamna se numără faptele
Luna septembrie marchează începutul unui nou an bisericesc; ce perioadă mai potrivită pentru o introspecție decât aceasta? Acum este momentul să răspundem câtorva întrebări și, de ce nu?, să recunoaștem că a mai trecut un an și că poate am irosit o șansă care, fructificată, ne-ar fi apropiat de lumina vieții, la care, conștient ori nu, cu toții tânjim, în ciuda faptului că ne complăcem în străfundul întunericului. „Cine zice că este în lumină și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric până acum. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și sminteală nu este în el. Iar cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui. “– I Ioan 2, 9-11
Dragostea trece primejdia rea
Așadar, vă invit să răspundeți următoarelor întrebări, pentru a cerceta cât de aproape ori cât de departe suntem de Împărăția Domnului. L-am primit pe Hristos în inimile noastre? Sau ritmul în care ele pompează este dictat de nevoile mai mult sau mai puțin stringente ale egoului, neavând loc pentru altceva? Se pare că nu am realizat faptul că iubirea pentru Dumnezeu este vitală la fiecare pas pe care îl facem „Și dacă chemați Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceți în frică zilele vremelniciei voastre. [...] Curățindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubindu-vă unul pe altul din toată inima, cu toată stăruința.“ – I Petru 1, 17-22. Pentru că, dacă L-am iubi cu adevărat pe Domnul, atunci frica de judecata Sa ne-ar asigura fiecare acțiune și ne-ar determina să ne împlinim chiar și obligațiile de serviciu prin prisma dragostei față de Dumnezeu și implicit față de semenii noștri, lăsând deoparte grija excesivă față de noi înșine. Poate astfel ar fi fost evitat episodul recent din sudul țării, care a zguduit întreaga populație și care a dus la moartea unei copile doar din teama de a nu răspunde în fața Inspecției Judiciare pentru încă o percheziție fără rezultat (!). Să ne mobilizăm, cât mai este timp, întrucât noul an deschide posibilitatea de a o lua de la capăt, cu nădejdea că „Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult-milostiv. Nu până în sfârșit se va iuți, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă. Ci cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui spre cei ce se tem de El.“ – Psalmul 102
O cruce prea grea?
Ne-am luat crucea și I-am urmat Mântuitorului sau am dat bir cu fugiții? „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.“ – Matei 16, 24. De această dată statistica deține cel mai precis și alarmant răspuns, întrucât, conform unui studiu recent, după numărul de emigranți, România se află pe locul cinci în lume. Dacă în anul ce a trecut nu am înțeles, ar fi cazul să ne întrebăm dacă fuga este răspunsul. Ar trebui să înțelegem că am fost orânduiți pe pământ românesc cu un anumit scop: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.“ – Psalmul 103, astfel încât va veni vremea să dăm socoteală Împăratului Ceresc pentru intensitatea cu care ne-am iubit patria ori pentru disprețul față de aceasta, pentru ce am făcut sau mai degrabă pentru ce-am fi putut face pentru țară și pentru comunitatea în care locuim. Din nou, ne stă înainte un an întreg în care să ne dezmeticim și în care să ne pese, fără să ajungem neapărat în diasporă.
Omul și roadele
Am luat aminte la porunca cea nouă și ne-am aplecat asupra nevoilor celorlalți sau am fost mult prea ocupați cu noi înșine? „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu V-am iubit pe voi, și voi să vă iubiți unul pe altul.“ – Ioan 13, 34. De câte ori nu v-ați simțit sufocați de propriile nevoi, nevoile transformându-se în dorințe, dorințele în doleanțe, astfel încât, într-un final, cu greu mai găsiți satisfacție în lucrurile care odinioară vă încântau? De câte ori nu ați resimțit bucuria de pe chipul unui copil mai puțin norocos, atunci când primește o ciocolată sau un hanorac cu care poate merge la școală, precum o gură de oxigen? Pentru că nu e prea greu să-L găsim pe Hristos în fiecare dintre semenii noștri, va să zică nu e prea târziu să-L căutăm de acum, căci Domnul ne oferă oportunitatea. Se întrezărește o perioadă în care putem porni din nou la drum, dar drumul s-ar cuveni să ne fie presărat de roade bune. „Ori spuneți că pomul este bun și rodul lui e bun, ori spuneți că pomul este rău și rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaște pomul.“ – Matei 12, 33
Din nou la drum!
Cu toate că ne așteaptă cale lungă de urmat, să ne asumăm cu încredere urcușul! Frumusețea Ortodoxiei constă tocmai în posibilitatea oferită omului de a se îndrepta până și în al unsprezecelea ceas. Prin urmare, odată cu începutul anului bisericesc, ni se oferă posibilitatea de a ne apropia de Cer și de a rămâne în proximitatea Domnului, atât timp cât veghem ca nu cumva propriile fapte să ne scoată afară: „Iată, vin curând, și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui. [...] Afară câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii la idoli și toți cei ce lucrează și iubesc minciuna!“ – Apocalipsa 22, 12-15
Călătorie cu spor să avem!