„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!” (Rom. 12, 21)

Vino și la noi, Doamne! Gabriela Băducu 21.12.2021

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. [...]În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.“ – Ioan 1, 1-11

Hăul se adâncește cu fiecare suflare paralizată de frica de contaminare. Pâcla deasă a confuziei se așterne cu multă greutate peste drumul cu privire la care odinioară nu existau ezitări, destinația fiind marcată cât se poate de clar. Betleemul își așteaptă acum gazdele, însă totul s-a schimbat.

Drum anevoios

Acum spaima cumplită care ne-a cuprins pe toți pare că nu ne lasă să zărim calea către iesle. Timpurile s-au schimbat, drumul e acum anevoios, cu fiarele mârâind din fiecare desiș, pregătindu-și colții pentru un festin mult prea ușor de obținut. Pesemne că prada este dezorientată, fiind gata să cadă în capcana vrăjmașului sau în prăpastia propriilor fapte. Dacă de-a lungul anilor ce au trecut, apropierea de momentul Nașterii Mântuitorului ne mobiliza în oarece măsură, iată că haosul instalat parcă definitiv ne blochează vizibilitatea, frica instaurată nu într-atât de mult de coronavirus, ci mai degrabă de autoritățile ce-l propovăduiesc neîncetat, ne paralizează mintea, astfel încât nu mai știm încotro să ne îndreptăm. La fiecare pas direcția ne este deturnată de obstacole inerente nouă înșine ori plantate cu multă iscusință și viclenie de cei mai populari diavoli ai vremurilor noastre: responsabilii cu vrajba și frica.

Controversa veacului

Diavolul vrajbei, pentru că acum, mai mult ca oricând altcândva, ne-am întors unul împotriva celuilalt, în același neam, coleg contra coleg, vecin contra vecin, prieten contra prieten și de ce nu, părinte contra copil, mărul discordiei nefiind altul decât sticluța cu ser anti-COVID, pe cât de mică, pe atât de incitantă. Pentru că a te vaccina sau a nu te vaccina este întrebarea, iar răspunsurile dau naștere unor monștri gata să muște din interlocutorul care îndrăznește să nu împartă aceeași opinie.  De la dorința de a ocroti un membru al familiei mai sensibil, la năzuința spre normalitatea de acum doi ani, ori de la sfatul medicului curant, la lipsa încrederii în autorități, motivele care duc spre centru de vaccinare sau, dimpotrivă, ne țin departe de acesta sunt diverse, dar toate sunt îndreptățite, fiecare dispunând încă de libertatea de a alege. Așa că vă rog să nu îi judecați pe cei care s-au vaccinat, pentru că nu cunoașteți zbaterile interioare ce au precedat hotărârea de a se imuniza, crezând că pot contribui și ei la stoparea răspândirii virusului, la încetarea pandemiei. S-au gândit că în acest mod ar putea să ajute, să împiedice moartea mai multor persoane, poate chiar apropiate vouă, celor care citiți aceste rânduri și v-ați gândit că acceptarea vaccinului nu e decât o josnică dovadă a neîncrederii în Dumnezeu, a slăbiciunii și acceptării peceții satanei. Poate s-au gândit că dacă nu se protejează Îl ispitesc pe Dumnezeu. „Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului și I-a zis: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău. Iisus i-a răspuns: Iarăși este scris: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul Tău.“ – Matei 4, 5-7

În aceeași măsură, vă rog să nu-i judecați pe cei nevaccinați, pentru că nu cunoașteți frământările acestora, teama că organismul lor nu ar putea să facă față serului ori nădejdea neclintită în Dumnezeu, care ajută fără să stea prea mult pe gânduri, chiar și atunci când credința este cât o sămânță de muștar. „Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință“ – Matei 17, 20 Cred cu tărie că nu vom fi împărțiți în tabăra din stânga ori în tabăra din dreapta în funcție de criteriul vaccinării, ci mai degrabă disprețul față de semenii vaccinați ori vanitatea acestora din urmă vor cântări mai mult decât credem. Așadar,  gândindu-ne la mântuire și la șansa ce ni se acordă iar de a o lua de la început, să ne curățim sufletele de toată negura așternută până acum și să ne recăpătăm entuziasmul așteptării Pruncului salvator: „Curățindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubindu-vă unul pe altul din toată inima, cu toată stăruința;  fiind născuți din nou, nu din sămânță stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu și care rămâne în veac. – I Petru 1, 22-23. Nu e prea târziu să ne îndreptăm spre Betleemul din interiorul fiecăruia dintre noi și să-i fim gazde blânde Mântuitorului.

Cere și ți se va da, recte spitale

Diavolul fricii, pentru că valul patru este în curs de retragere, iar valul cinci nu întârzie să fie anunțat, pesemne că teroarea nu trebuie să ne părăsească niciun moment, mai ales la ceas de sărbătoare. Căci ce câștig ar mai avea dracul fricii, dacă ne-am opri din vâltoarea lumii actuale și L-am primi în inimile noastre pe pruncul Iisus? Dar cum am putea să ne găsim timpul și pacea să facem asta, când trebuie să analizăm cum vom face față următorului val, mult mai periculos față de ultimul, când nu știm ce ne așteaptă pe noi și pe cei dragi nouă? Oare cum vom supraviețui? Oare cum ne vom deplasa? Oare ni se va permite să ieșim din casă? Oare medicii vor rezista? Oare se vor mai găsi paturi disponibile la terapie intensivă? „Mâhnitu-m-am întru neliniștea mea și m-am tulburat de glasul vrăjmașului și de necazul păcătosului. [...] Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut peste mine. Teamă și cutremur au venit asupra mea și m-a acoperit întunericul.“ – Psalmul 54 Ultimele griji legate de sistemul medical îmi aduc aminte cum s-a vehiculat nu cu multă vreme în urmă că avem nevoie de spitale, nu de biserici. Iată că Lui Dumnezeu nu-i lipsește ironia, demostrându-ne în ultimii doi ani ce înseamnă să avem nevoie cu adevărat de spitale. Să cauți cu disperare un pat liber la ATI, să încerci să intervii prin rude, prieteni și alte cunoștințe, iar în momentul în care crezi că ești victorios, plămânii pacientului să cedeze. Să încerci cu disperare să-ți admită membrul de familie într-un spital de campanie ori modular, pentru a primi tratamentul potrivit, iar din momentul internării să pierzi orice contact cu acesta, sperând totuși că nu va ieși de acolo într-un sac negru cu fermoar. Da, acum avem nevoie și de spitale, însă vrem cu tărie să nu ajungem acolo unde incertitudinea planează mai mult ca oricând, acolo unde odată internat, crematoriul primează față de biletul de externare. Strigătele de ajutor ale bătrânilor care se sting încet fără niciun răspuns din partea unui cadru medical, incendiile care parcă nu se mai opresc, comele induse aiurea, furtul medicamentelor vitale, perchezițiile și arestările sunt intrigi care țin coridoarele interminabile și reci ale spitalelor aglomerate, sunt intrigi al căror deznodământ imuabil dă fiori: decăderea omului de la statutul de copil al lui Dumnezeu la cel de purtător de certificat verde sau la cel de mort covid 19.

Politicienii nu se dezmint

Documentul vedetă, menit nu să îngrădească libertatea sau să pună capăt pandemiei, ci să determine instituirea unor măsuri care n-au nimic de-a face cu logica stopării răspândirii virsusului, precum garduri metalice care să separe vaccinații de cei nevaccinați, de parcă zăbrelele metalice ar putea izola aerul pe care îl respiră o persoană vaccinată de cel pe care îl respiră o persoană nevaccinată. S-a ajuns la adoptarea  unor reguli absurde, precum interzicerea accesului la terasele în aer liber al celor care nu pot prezenta un cod QR, care nu pare decât o măsură premergătoare izolării la domiciliu a tuturor celor care nu posedă un certificat verde, de unde suspiciunea majorității în motivele autorităților care stau la baza impunerii prezentării certificatului verde. Dacă până acum aveați unele dubii și unii dintre voi căutați să le găsiți scuze, consider că nu mai este loc de nicio bâjbâială, ultimele evenimente arătând, cât se poate de clar, pe ce poziție se situează politicienii, și anume pe una total opusă intereselor populației. În Parlament spectacole ieftine țin senatorii și deputații ocupați, spectacole de tipul poartă masca, nu e masca, încheiate cu apeluri la 112, ședința solemnă organizată în cinstea zilei naționale a României de la care a lipsit chiar Președintele țării, sau alianța de-a dreptul caraghioasă, în care nici membrii acesteia nu cred, doar de dragul încercării disperate de a ține frâiele puterii. Iată doar câteva exemple ale onestității politicienilor de azi. Cât despre popor și criza sanitară care ia proporții cu fiecare val anunțat de peste granițe, Dumnezeu cu mila Sa, pentru că altfel, prețul plătit înseamnă pierderi de vieți omenești. Descoperim acum că pentru niciun seamăn sus-pus nu valorează prea mult viața noastră. Și cum ar putea să valoreze ceva când noi am fost răscumpărați cu preț de sânge? „Știind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din viața voastră deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scump sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit. – I Petru 1, 18-19 Prin urmare, nu aparținem lumii acesteia, însă tot ce facem noi este să încercăm din răsputeri să ne integrăm. Mântuitorul S-a jertfit pentru noi, Și-a dat viața pentru ca noi să avem viață veșnică, iar noi nu nu încercăm decât să ne-o pierdem.

Doamne, auzi rugăciunea noastră!

Tocmai pentru acest motiv ne sabotăm singuri călătoria. Până la urmă liberul arbitru este arma cu care am fost înzestrați și care ar trebui să ne apere de ispitele ce ne atacă la fiecare pas, dar din păcate nu știm să o folosim așa cum se cuvine. Am uitat cum trebuie să ne rugăm și nu știm să alungăm frica ce acaparează fiecare particulă a ființei noastre. „Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului.“ – Psalmul 54 Oare nu ați observat că la cea mai mică zdruncinare ni se îneacă toate corăbiile și viitorul devine sumbru, cu atât mai mult cu cât nu știm cui să cerem ajutorul? Dacă n-am uita nicicând că Dumnezeu este mai aproape decât credem noi, am putea să biruim angoasele ce ne macină încetul cu încetul. Atât de mult ne-am înstrăinat de El, cu toate provocările acestei perioade nefaste, încât cu mare greutate găsim speranța, darămite certitudinea că la cel mai scurt și slab strigăt de ajutor, îndreptat spre cer, Dumnezeu aleargă spre noi, furând startul fără nicio ezitare „Și, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și venind ucenicii la El,  L-au deșteptat zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină.“ – Matei 8, 24-26

Totul este pregătit

Acum avem șansa să ne pregătim sufletul și să ieșim din mlaștina în care singura variantă posibilă este scufundarea, iar nu înaintarea. Toate sunt permise pentru ca noi să ne trezim, pătimim spre smerenia noastră și dacă nu realizăm ce-am făcut greșit pentru a ne îndrepta, nu ajungem prea departe și suferința nu va înceta prea curând. „Că ne-am sfârșit de urgia Ta și de mânia Ta ne-am tulburat. Pus-ai fărădelegile noastre ascunse, la lumina feței Tale. Că toate zilele anilor noștri s-au împuținat și în mâna Ta ne-am stins. [...] Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune. Întoarce-Te Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi! [...] Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi și spre lucrurile tale și îndreptează pe fiii lor. Și să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi și lucrurile mâinilor noastre le îndreaptă.“ – Psalmul 89 Ajunge să deschidem televizorul și să observăm că sărbătoarea Crăciunului nu este despre nașterea Fiului Lui Dumnezeu, ci despre încasările pe care le pot înregistra marile lanțuri de magazine. Este de ajuns să verificăm ciudatele cazuri care ajung la camera de gardă, pentru a realiza că locuitorii cetăților Sodoma și Gomora s-ar rușina de orgiile de care sunt capabili unii dintre noi. Dumnezeu ne oferă prin aceste vremuri șansa unică de a ne pocăi pentru păcatele noastre și de a ne smeri. Prin urmare, ar trebui să ne veselim că avem oportunitatea să ne îndreptăm în această viață și astfel să scăpăm de chinul veșnic „Deci, lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile, ca niște prunci de curând născuți să doriți laptele cel duhovnicesc și neprefăcut, ca prin el să creșteți spre mântuire.“ – I Petru 2, 1-2 Altminteri, ne va cuprinde focul despre care sfântul Prooroc Ioan Botezătorul amintea: „El are lopata în mână și va curăți aria Sa și va aduna grâul în jitniță, iar pleava o va arde cu foc nestins.“ – Matei 3, 12

Totul este pregătit. Dumnezeu este gata să se nască pentru fiecare dintre noi, ne dă posibilitatea să o luăm de la capăt, să fim gazde primitoare și să-i oferim locaș în care să crească și totodată noi să creștem cu El, „Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul Lui Dumnezeu era asupra Lui.“ – Luca 2, 40 Așadar, este vremea să lăsăm deoparte neajunsurile, grijile, temerile și disensiunile, pentru că Pruncul se pregătește să Se nască pentru fiecare dintre noi. Este vremea să ne primenim casa sufletului, pentru a fi gazdele pe care El speră că le va găsi așteptându-L cu nerăbdare, pentru ca astfel să putem fi și noi părtași bucuriei îngerilor: „Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ – Luca 2, 13-14

 

De același autor