Zbateri și abateri de traseuGabriela Băducu 17.07.2023
”În definitiv, cine suntem și ce vrem cu adevărat?”
Iată că a sosit mult așteptata dată de 15 iunie, sfârșitul anului școlar, poate cel mai tumultuos din ultimii ani, precedat de trei săptămâni presărate de incertitudine, nervi întinși la maximum, teama că viitorul tinerilor va fi suspendat. Dar pentru că totul are un final, greva a încetat, anul școlar s-a finalizat, profesorii și-au văzut salariile majorate, ce-i drept nu cu cât și-ar fi dorit, elevii au lacune trecute cu vederea, pentru scopul îndreptățit al dascălilor, iar părinții au rămas cu soldul contului bancar diminuat substanțial, căci meditațiile nu doar că au continuat, ci s-au intensificat în perioada cu pricina. Cu alte cuvinte, un talmel balmeș care nu a adus nicio schimbare învățământului românesc, din ce în ce mai șubrezit. Nu a trecut multă vreme și cadrelor didactice le-au urmat magistrații, la rândul lor intrați în grevă. Ca nu cumva să le sară rândul, medicii au anunțat că vor protesta și ei, că doar dreptul la grevă este garantat prin Constituție. Desigur că, atât dreptul la învățătură, cât și accesul liber la justiție și dreptul la ocrotirea sănătății sunt prevăzute în Legea fundamentală, însă interesele unora ori ale altora sunt mai bine reprezentate, în detrimentul unor categorii sociale care nu au la îndemână decât varianta acceptării.
Fundația vieții creștine
Haosul de pe plan intern, dublat de conflictul armat de pe plan internațional, ce durează de peste un an de zile, tulbură inevitabil și comunitatea ortodoxă, motiv pentru care se impune cu celeritate definirea atât a creștinului ortodox, cât și a rolului acestuia în comunitatea în care trăiește, ba chiar definirea rolului său în lume. Pentru acest demers este necesar să cercetăm viețile impresionante ale sfinților ori volumele minunate ale Filocaliei, dar mai cu seamă textele Sfintei Scripturi, căci nu poate fi alta temelia, decât cuvântul lui Dumnezeu, Care se adresează tuturor și fiecăruia dintre noi. Dacă vom reuși să punem baze solide, bine înrădăcinate în învățătura Mântuitorului nostru, cu ajutorul sfinților părinți, vom putea clădi în continuare, pentru a ajunge într-un final măcar cu o treaptă mai sus în urcușul duhovnicesc, pe care fiecare dintre noi ar trebui să și-l assume, devenind astfel exemplu demn de urmat pentru cei de lângă el.
Dumnezeu ar vrea să locuiască în noi
„Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost răscumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu“ (I Corinteni 6, 19-20) Poate de la acest text ar trebui să pornim spre a descoperi cine este creștinul ortodox, cine suntem noi, majoritatea românilor și care este sensul de urmat în viață. Așadar, cât timp credem în Tatăl Atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, în Fiul născut, nu făcut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii și în Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care de la Tatăl purcede, suntem ai lui Dumnezeu și Dumnezeu este al nostru: „Dumnezeu, care a făcut lumea și toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viață și suflare și toate. Și a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele de mai înainte rânduite și hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi și L-ar găsi, deși nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem“ (Fapte 17, 24-28)
Morți pentru lume, vii pentru Dumnezeu
Așadar, viața nu ne aparține pentru a o batjocori, pentru a o trăi cu superficialitate sau, cu atât mai puțin, pentru a le îngreuna viețile celorlalți, ci dimpotrivă „toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, știind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui, căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. […] înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har. […] Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.“ (Romani 6, 3-23)
Lumina este ținta
Prin urmare, ținta fiecăruia dintre noi ar trebui să fie viața veșnică, jinduind cu toții după sfințire, după dumnezeirea pe care am pierdut-o și pentru restaurarea căreia Fiului Tatălui Ceresc S-a întrupat și a pătimit. Dumnezeu S-a făcut om și a murit pentru ca noi, cei timizi, dacă nu chiar rușinați, când vine vorba despre mărturisirea credinței, să avem din nou șansa să dobândim mântuirea, să avem posibilitatea să obținem asemănarea cu Dumnezeu. „Cuvântul era Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit, și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu.“ (Ioan 1, 9-12)
Duhul și adevărata libertate
Cam greu, ce-i drept, având în vedere că prin actele săvârșite oamenii, unii ortodocși declarați, Îl transformă pe Dumnezeu într-o fantasmagorie sau într-un personaj suspendat în cer. Sau nu-i așa? Cum altfel să interpretăm acțiunile compatrioților noștri, ale vecinilor noștri, ale noastre chiar? Dacă ne numim creștini ortodocși, păi să arătăm că suntem ortodocși! Să ne comportăm în concordanță cu preceptele dreptei credințe. Să încetăm a ne înăbuși identitatea pentru care strămoșii noștri și-au dat viața. Au murit pentru ca noi să fim liberi a ne închina în fața unei biserici, pentru ca noi să avem libertatea de a-L slăvi cu glas tare pe Dumnezeu, căci adevărata libertate este în prezența Domnului: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.“ (II Corinteni 3, 17)
Scurt îndreptar de fericire
Odată ce descoperim care ne este menirea, mizeriile zilnice nu ne vor mai întina sufletele și așa ne vom deprinde cu comportamentul unui creștin ortodox autentic, având în Predica de pe munte (a se citi Matei 5-7) ghidul capabil și suficient să ne salveze din orice primejdie, manualul exhaustiv, singurul care ne poate călăuzi în călătoria denumită viață. Acestea fiind spuse și respectate, nu vom mai găsi nicio justificare pentru războiul dintre frații ortodocșii, ce durează de atâta vreme și care nu dă semne că se va încheia prea curând. Într-adevăr, defensiva ucrainenilor a fost la început legitimată de patriotism, de curaj, de rațiunea conform căreia o capitulare din partea acestora ar fi creat un precedent deloc de dorit. Cu toate acestea, trecând peste 485 de zile de când conflictul armat subzistă, timp în care oameni nevinovați pier, fiind prinși la mijloc, între interesele marilor puteri pentru preluarea controlului asupra resurselor pe care pământul Ucrainei le deține, porunca Mântuitorului „Iar Eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii vosștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc.“(Matei 5, 44), capătă acum mai mult sens ca oricând altcândva.
Credință versus ignoranță
În aceeași măsură în care suntem chemați să părăsim răutatea, Dumnezeu ne vrea departe de ignoranță și prostie. „Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi.“ (I Corinteni, 14, 20) Departe de ignoranța care naște monștrii teoriilor conspiraționiste, menite doar să alimenteze spaimele, grijile care ne aruncă în iad „Iar partea celor fricoși și necredincioși […] este în iezerul care arde cu foc și pucioasă, care este moartea a doua.“ – (Apocalipsa 21, 8) Aviz unor comentatori pe marginea proiectului Smart cities – mobilitate urbană, care sunt de părere ca aceia care vor depăși perimetrul stabilit, să fie împușcați! Proiectul de lege pl-x nr. 47/2023 poate fi consultat de oricine este interesat, regăsindu-se pe situl www.cdep.ro.
Iubirea este izvorul vieții
Însă agerimea minții este în zadar fără dragostea care să cuprindă inima. Căci cea mai mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu și, în continuare, pe aproapele nostru. „«Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău». Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.»“ (Matei 22, 37-39) Dacă i-am iubi cu adevărat pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine sau măcar pe jumătate, toate acțiunile noastre ar fi dirijate de grija pentru ceilalți oameni. Guvernanții și parlamentarii s-ar gândi de două ori înainte să dispună măsuri benefice doar pentru interesul personal și ar avea în vedere atât categoriile profesionale, care necesită într-adevăr ajutor, cât și pe cetățenii care nu beneficiază de dreptul la grevă și nu pot decât să accepte tot ceea ce li se dă: bun sau de cele mai multe ori mai puțin bun. Dacă i-am fi iubit cu adevărat pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine, sunt convinsă că profesorii s-ar fi gândit mai mult la elevii care au pierdut materia, magistraților le-ar fi păsat mai mult de petenții care așteaptă cu sufletul la gură o sentință, iar medicii ar face tot posibilul să acopere toate gărzile.
”Să stăm drepți, să stăm cu frică!”
Viața noastră ar fi mult mai frumoasă dacă iubirea pentru aproapele, care izvorăște din iubirea pentru Dumnezeu, ne-ar invada inimile. Pentru că nu poți să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu fără să iubești fiecare creatură a Sa. Iar dacă Îl iubești pe Dumnezeu, Îl vei mărturisi cu fiecare respirație și tot ceea ce vei face va fi în consonanță cu El și cu faptele Fiului Său „Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.“ (I Corinteni 15, 58) Dacă Iisus Hristos a venit pe pământ să aducă sabie în lupta cu demonii, în lupta dintre lumină și întuneric, oare nu suntem și noi datori să continuăm lupta? „Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.“ (Matei 10, 34) Oare nu suntem și noi obligați să urmăm exemplul lăsat prin Sfânta Evanghelie? „Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos.“ (I Corinteni 4, 15-16) Este, așadar, momentul, dacă într-adevăr Îl iubim pe Dumnezeu, să urmăm apostolilor și să renunțăm la stânjeneală, la rușine, la teama de a nu supăra pe nimeni atunci când vine vorba despre Tatăl nostru Ceresc. Iată rolul creștinului ortodox! Ortodoxia este un stil de viață, de la care, odată adoptat, nu e cale de întors, căci „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.“ (Matei 10, 32-33)
Iubind pe Tatăl nostru Cel din Ceruri și pe toții copiii Lui, cu mintea ageră și blânzi precum pruncii, vom izbuti să parcurgem drumul prin această lume învolburată, așa cum Dumnezeu ne vrea, după chipul, dar mai ales spre asemănarea Sa.