Câtă dragoste ne-a mai rămas?Constantin St. Dogaru 13.12.2021
Cum împăcăm aceste două imperative categorice: „și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” și „dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”? Dacă-i dăm lui Dumnezeu toată viața noastră nu s-ar supăra Cezarul? Lui ce-i mai dăm? Un părinte m-a lămurit spunându-mi mai în glumă, mai în serios că impozitele, taxele, etc. sunt și pentru bucatele și pentru păcatele noastre și pentru ce am agonisit și pentru ce am săvârșit cu cuvântul, cu fapta, din știință, din neștiință; unele sunt ale Cezarului, altele aparțin sufletului, lui Dumnezeu.
***
Uneori nu mă mai interesează în ce crede sau în ce nu mai crede omul de azi, mă interesează câtă iertare și iubire i-au mai rămas și dacă știe să facă ceea ce trebuie să facă cu ele. Iertarea și iubirea nu sunt noțiuni abstracte, ci existențiale, concrete. Vorbim prea mult în numele lor. Ne e teamă ca iertând și iubind, gestul nostru să nu fie suspectat de ipocrizie?