”Cine ziceți că sunt Eu?”Constantin St. Dogaru 21.09.2022
Creștinismul este „religia iubirii” (Ilarion Felea) și „religia religiilor” (C. Noica). Hristos, Fiul lui Dumnezeu nu este numai un întemeietor de religie. Nici Moise, nici Budha, nici Mahomed, nici Lao-tse sau Confucius, nici Socrate, Platon sau Aristotel n-au trecut prin ce a trecut Iisus. Nici unul dintre ei n-a murit pe cruce răstignit și n-a înviat. Hristos nu-i cultul lui Mithra sau al lui Osiris (mitologia egipteană). „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Iar ei au răspuns: «unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul din prooroci.” „Dar voi cine ziceți că sunt?” Și răspunzând Petru, a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”» (Matei 16, 13-16). Amin, amin, amin.
(Capete apocrife, Ed. Gnosis, 2004, pag. 242-243)