„Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții…” (Rom. 12, 2)

Pseudo - apocrife

Locașul celor nevăzuteConstantin St. Dogaru 09.05.2019

„Încă ne rugăm pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice” (alineat din ectenia mare la slujbele bisericeşti). Ce este acest „văzduh”? (din slavonă, „aer”, „atmosferă” – după cum traduc toate dicţionarele). Sublim cuvânt, având un conţinut poetic şi mistic, izvorând din mens-ul tradiţional-religios, dintr-un limbaj al arhetipurilor inconştientului colectiv (C.Gustav Jung).

În niciun caz nu înseamnă „aer”, „atmosferă” (termeni moderni, ştiinţifici), că pe aceştia îi cunoaştem şi ştim despre ce vorbim, dar cuvântul „văzduh” e altceva: e locaşul celor nevăzute, un câmp al energiilor mistice, un fel de auroră boreală a duhului, nor şi lumină cosmică. Văz-duh! Termenul ca atare ar trebui propus comisiei lingvistice UNESCO, ca un giuvaier rarisim al limbii române păstrat intact doar de Biserică în înţelesul său propriu şi folosit pe alocuri ca metaforă poetică.

citește articolul


Drumul spre acasăConstantin St. Dogaru 22.04.2019

Nu ştiu care faptă, gest, cuvânt, împrejurare mi-ar putea da un „certificat de identitate”. Nimeni nu poate pune mâna pe mine, confiscându-mă într-o imagine, în ceva fix; poate numai într-o amintire... Nici eu nu încerc să mă ating prea mult de mine, de aceea chiar pentru mine însumi mi-am devenit un vis şi o amintire.

Sunt un nostalgic incurabil. Novalis spunea că „filosofia e la drept vorbind nostalgie, un imbold de a te simţi pretutindeni acasă”. Dar acasă e un drum spre „casă”, e mai mult o predispoziţie spre locul numit „casă”. A fi acasă presupune întoarcerea, revenirea de ordin interior a eu-lui la sine, a omului exterior spre omul interior; e întoarcerea în patrie a celui care a ales calea exilului, o în-patriere a celui ex-patriat. E nostalgie. Modernitatea a pierdut, printre altele, şi acest sentiment profund al nostalgiei, are alte nostalgii. Azi, omul modern e pretutindeni, dar nu acasă. Imposibila reîntoarcere acasă a omului contemporan?

citește articolul


Gândirea în culoriConstantin St. Dogaru 11.02.2019

Gândirea, în perspectiva teoriei culorilor (vezi Goethe şi nu numai). Există, pentru iniţiaţi, tipuri cromatice de gândire: roşul şi oranjul – dau gândirea entuziastă, aprinsă, înflăcărată, altfel spus gândirea mistică, tipul de gânditor înrobit ideii; galbenul – gândirea dilematică, ambiguă până la scepticism; verdele – gândire vie, imatură, dar plină de viaţă (roşu cu verde e o combinaţie cromatică de excepţie); albastru – gândirea cu orizont deschis, o introducere cromatică la alb. Aici e intelectualul, artistul, boemul; violetul (indigoul) – gândirea telurică, saturniană, închisă, grosieră, gândirea administrativ-birocratică de tip funcţionăresc. Negrul – sau gândirea opacă, grosieră, instinctul de cârtiţă inteligentă care scormone în pământul realităţii subterane, care se ascunde în propria-i peşteră. Tuturor acestor tipuri cromatice de gândire le lipseşte „albul”, adică lumina, adică acel ceva. Unii sunt prea sus, alţii prea jos. Aşa văd, aşa scriu. Negrul domină şi-l văd ca pe o degradare a luminii, sau dimpotrivă ca un paroxism cromatic al albului. Unde ne situăm? În zona gri...


Ortodoxia nu e literă, ci respirație!Constantin St. Dogaru 18.01.2019

P. Florenski: „poţi să devii catolic sau protestant cu ajutorul cărţilor fără vreun contact cu viaţa, rămânând în propriul cabinet. Dar ca să devii ortodox trebuie să te scufunzi cu totul în însăşi stihia Ortodoxiei, trebuie să trăieşti ortodoxia, altă cale nu există”. Deci: „ca să devii ortodox”. Simplul fapt că te declari că eşti ortodox nu înseamnă mare lucru. Stihia Ortodoxiei este Taina Sfântului Botez – de fapt stihiile ... adică Sfintele Taine.

„Să trăieşti Ortodoxia”, să o simţi pe dinăuntru, dincolo de ce-ai învăţat, de ce ştii, de ce citeşti: să respiri în duhul ei, căci Ortodoxia nu-i literă, ci viaţă; nu-i o schemă de gândire, ci cugetare smerită; nu-i sentimentalism impresionist, ci înfiorare a întregii simţiri; nu-i voluntarism, ci tăierea împrejur a voinţei. E gândire dreaptă, simţire dreaptă, voinţă dreaptă. E dreapta credinţă întrucât e dreptmăritoare.

citește articolul


Să nu ne ascundem după statistici!Constantin St. Dogaru 20.12.2018

Mă trece un fior de gheaţă când aud „e un preot credincios!”, mă pune pe gânduri... E adevărat că Biserica inspiră cea mai mare încredere – nădejde, aşspune – luată ca instituţie între alte instituţii (parlament, justiţie, executiv, etc.), dar de ce în sondaje nu se pune şi întrebarea: „câtă încredere aveţi în slujitorii ei” (de la patriarh, episcopi până la preotul de la ţară sau de la oraş)?. Să vedeţi disproporţie! Să nu ne ascundem după statistici... De ce adevărul ne dezamăgeşte? Pentru că minciuna e divină! aşa cum spunea nebunul de Nietzsche...