„Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții…” (Rom. 12, 2)

Pseudo - apocrife

A fi înseamnă a ardeConstantin St. Dogaru 18.12.2020

Păcatul, ca și virtutea, țin de experiență, de viață; „a fi” înseamnă a arde până la capăt. Păcatul și virtutea sunt uși vecine. Împătimirea însă nu e bună, nici de una, nici de alta, e bună despătimirea ca început al dezrobirii; să fii liber în fiecare din aceste experiențe; căderea provoacă ridicarea atât din experiența păcatului, cât și din experiența virtuții. În mod sigur, păcatul trăit, până la limita lui ultimă, naște virtutea ca început al căinței, căderea te învață ce înseamnă a te ridica; de partea cealaltă, virtutea dusă până la capăt e mai ispitită și mai ispititoare decât păcatul, căci mai rea este căderea din virtute în păcat, decât căderea din păcat în păcat. Când are loc această cădere? Atunci când virtutea devine virtuozitate. Nu pe cei căzuți îi mai cercetează d., ci pe cei ce vor să se ridice și mai ales pe cei ce vor urce. Dar să știi – îmi spunea un frate monah – că și pe cei ce vor încerca să urce trecând de la un păcat mai mare la altul mai mic și pe aceia îi cercetează ca nu cumva urcând treptele păcatului, lepădându-se de una, de alta, să cunoască binele. Dar celorlalți, cum le pricinuiește căderea? Ajutându-i să urce, prin virtute, cât mai sus, înțelegi? Cum? Folosindu-se chiar de nevoințele lor (asceză, post, rugăciune, etc.) pentru a le omorî trezvia, contemplația, paza gândurilor. Vezi? De aceea Mântuitorul o fericește pe Maria și o mustră pe Marta, știi, care tot trebăluia prin casă ca să facă curat, să aranjeze lucrurile, să facă ordine, etc., adică tot atâtea lucruri importante, dar neesențiale pentru mântuire și pentru un asemenea „musafir” cu totul aparte.


Moartea care nu mai trezeşte la viaţăConstantin St. Dogaru 10.12.2020

... Moartea nu înţelege gramatica noastră, nu ascultă de nicio regulă, nu poate fi declinată şi nici conjugată cu ceva. Moartea este moarte cum nimicul este nimic în ciuda oricărei încercări de a o scoate din metafizica ei pură. Misterul morţii nu poate fi negociat. Cu „viaţa” se mai poate discuta, cu moartea nu. În om, viaţa e conştiinţă a morţii, dar în sine moartea e „inconştientă” de sensul vieţii, al omului, al valorilor. E oarbă şi acţionează ca atare, nu în virtutea unui raţionament, a unor calcule. În timp ce viaţa te lasă să vorbeşti, moartea te lasă mut. Nu crede în lacrimi, nu-ţi iartă durerea, nu-ţi îmblânzeşte suferinţa, dorul, nu întreabă nici cine eşti, nici ce-ai făcut, nici dacă eşti sfânt sau ticălos, nici de credinţă, nici dacă ai fost necredincios, nici dacă ai fost prinţ efemer al acestei lumi, nici dacă ai fost un cerşetor, nici câtă carte ai învăţat, nici dacă ai fost un măturător de stradă. În faţa morţii toate acestea şi altele asemenea acestora sunt egale cu zero. Moartea, spre deosebire de viaţă, n-are răbdare şi te vrea pentru că te iubeşte în timp ce viaţa pe care ai iubit-o, tocmai ea te-a trădat, încercând în fel şi chip să te distrugă; Moartea nu e ură, dar viaţa este si ură... În faţa morţii toate silogismele noastre, toate sistemele noastre filosofice ar trebui să se reducă la un singur cuvânt: „vai”, iar toată deşteptăciunea şi grozăvia noastră să se smerească, să stea în genunchi. Dimpotrivă, am văzut chipuri semeţe, reci şi am sfârşit în a crede că trufia omenească n-are margini nici chiar în faţa morţii, că în lumea în care trăim şi ne-am „educat” nici faptul morţii, că suntem trecători nu ne mai cutremură, nu ne mai trezeşte la viaţă, că misterul morţii a devenit o simplă hârtie ştampilată, un „certificat de deces” şi o „adeverinţă de înmormântare”... Mister transformat în spectacol grotesc.


”Eu însumi idol m-am făcut!”21.10.2020

Remarcabilă ideea lui Constantin Noica în privința „banului”. Ce este el? „Întâiul posibil” ... adică, spune el, „acolo unde ceea ce ai și nu ceea ce ești contează” . „De aceea” – continuă el – „banul este prin excelență lucrul dracului”. Cu el trebuia să se deschidă Faust II. Cu el se deschide și lumea noastră modernă pentru că tot el o și închide dându-i criteriul, măsura.

Goethe: „Și acum un idol unic însumi îmi devin” (versul 8880). În mod special mi-am notat acest vers pentru asemănarea până la identificare cu un cuvânt din Sfântul Andrei Criteanul (sec.7). Iată-l: „Eu însumi idol m-am făcut, iar acum zac gol și mă rușinez” (Canonul cel mare). Ce ziceți? Ai impresia că marele scriitor german l-a „plagiat” pe anonimul în cultura europeană Andrei Criteanul – marele imnolog bizantin. Cum se mai întâlnesc marile spirite! Euripide spunea undeva că „între înțelepți este un soi de înrudire”.


Lectura sporeşte viaţa!Constantin St. Dogaru 19.10.2020

Experiența lecturilor a fost de departe, pentru mine, o experiență superioară experienței mele de viață. Am înfruntat și am răzbit în viață, adăugând vieții cultură, spirit. Prin experiența lecturii am învățat că viața sporește, atunci când știi să te retragi nu numai să dai năvală în afară, umplându-te cu tot felul de nimicuri. Am învățat detașarea și ce înseamnă extazul singurătății, să simți că există bucurie în retragere. O carte, un autor, o idee, un gând – aceștia sunt „prietenii” minții tale. Nu trebuie decât să-i primești, fără prejudecăți, așa cum și ei  la rândul lor te primesc pe tine.

 

citește articolul


Cea mai frumoasă emoţieConstantin St. Dogaru 14.10.2020

Einstein: „cea mai frumoasă emoție pe care o putem resimți este emoția mistică; ea se află la originea oricărei arte și oricărei științe adevărate”. Celebrul savant german afirmă aici un lucru profund și în același timp religios.

Nu comentăm, ci reflectăm. În esență, cunoașterea e unire. Cum poate fi totuși cunoscut ceva? Prin trei metode: a) analiză, experiment b) meditație, contemplare c) extaz, unire.

citește articolul