Și diavolul spune: ”Fiți liberi!”Constantin St. Dogaru 27.07.2020
Ce e diavolul? – se întreabă Noica. E primatul posibilului asupra realului, supremația lui ”de ce nu” ... împotriva lui ”trebuie”. Diavolul e acolo unde libertatea, adevărul sunt în răspăr: lumea modernă e îmbrâncită spre el printr-un bobârnac (big-bang) dat unui univers care poate s-o ia încotro vrea.
Neavând nicio formă de eros, diavolului i s-a dat să trăiască în dimensiunea posibilului, în nădejdea că, până la urmă, va dobândi ceea ce nu i-a fost dat să aibă: creația, harul, altfel spus să poată crea o lume a sa fără iubire și fără har. Haosul, după care să poată tot el interveni s-o organizeze. Ca și Dumnezeu, diavolul are nevoie de lume. Și diavolul vrea să cosmicizeze lumea, dar în virtutea răului, de aceea atât cât a mai rămas din ea, adică ”binele”, ”Dumnezeu”, sunt după el, ”agenți” ai dezordinii: nu lasă lumea să fie așa cum este...
Cum se manifestă? Prin indiferență, prin neutralitate. Diavolul este atât de subtil încât, în viața noastră, pare că ”nu intervine”, lăsându-ne așa cum suntem. Nici nu știți cât îi place să fim liberi, căci el nu biruiește decât dinăuntrul ”libertății” noastre (ne)cenzurate. Or, Dumnezeu este cenzura noastră imanentă, conștiința noastră necenzurată la modul cel mai autentic. Și diavolul știe să spună ”fiți liberi”. Dar care libertate?