Lumea se dezlână...Constantin St. Dogaru 12.12.2019
Mi-aduc aminte de iernile de la țară, din anii copilăriei, când mama dădea lâna la tors pe un fuior mare. Înainte punea șirul pe o vârtelniță și-mi poruncea să învârt la ea. Stăteam în genunchi și tot învârteam, învârteam... Subconștientul meu a reținut acest ritual cu valoare simbolică, mai târziu: era limpede că lumea se dezlână: tradițiile, cultura, credința, obiceiurile, istoria...
În caierul vremii, pe „fuiorul” ideologiei comuniste, altceva se torcea și se aduna, căci în noua urzeală firele bătute la „război” trebuia să dea la iveală o altă țesătură și de-o singură culoare: roșu aprins...