”Cum te mai simți, Doamne?” Cosmin St. Georgescu 21.03.2018

  • Moise a spart tablele legilor pentru a arăta că ele sunt ultimul lucru prin care Dumnezeu ar fi vrut să se impună.
  • Jertfa lui Iisus ne arată că aceia care nu sunt înţeleşi pe pământ vor fi înţeleşi în Cer. Iisus a fost atât de jignit între oameni încât, Înviat, S-a arătat numai acelora care au crezut în El. Nici El nu i-a suportat la nesfârşit pe duşmanii propriei Sale profeţii, cărora, deşi ar fi putut, nu le-a adus dovada împlinirii ei. Astfel, Iisus Se menţine strict în sfera credinţei, a sufletului întors spre Cer, evitând demonstraţia carteziană riguroasă. Experienţele sunt biblice, dar aglutinarea lor le transformă în ştiinţă.


  • Iubirea care nu moare e religie.
  • Dumnezeu l-a lipsit pe om de orice înzestrare fizică fiindcă ar fi fost tentat să îşi dezvolte această latură în loc să gândească.
  • Ne rugăm în genunchi ca să nu fim mai înalţi decât Dumnezeu.
  • Dumnezeu l-a făcut pe om în ultima zi a creaţiei, deci într-o zi scurtă.
  • Orice lucru creat de Dumnezeu se poate transforma în iubire.
  • Toate întâlnirile din viaţă preced întâlnirea cu Dumnezeu.
  • Dumnezeu Se revelează mai mult în afara bisericii decât între zidurile ei.
  • Sufletul meu este dus până la cer să vadă cum se mai simte Dumnezeu.
  • Cât de mult ţine Dumnezeu la o lume pe care o poate reface oricând!
  • Dumnezeu este în cer nu pentru a Se separa de noi, ci pentru a ne aştepta acolo.
  • Suntem îngerii pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu picioare mai puternice decât aripile.
  • Doamne, în fiecare zi refaci lumea prin lumină. Restul creaţiei îl laşi în grija noastră.
  • Dumnezeu nu se uită la viaţa noastră ca la un thriller, ci intervine în favoarea fiinţei din noi oricât ar fi de captivantă acţiunea.
  • Dumnezeu ne-a dăruit lumina, iar noi am descompus-o în fotoni.
  • Vorbim ca Zeii ori de câte ori ne certăm cu Dumnezeu.
  • Pentru a-L înţelege pe Dumnezeu oamenii au renunţat să mai dorească să-L vadă.
  • Noţiunea de Dumnezeu e legată de noţiunea de Cer. Nu-L vedem în jurul nostru, dar dacă ne înălţăm, cerul se conturează tot mai clar şi pe pământ.
  • Dumnezeu m-a trimis în viaţă cum îşi trimite părintele copilul la o şcoală de meserii: “Tot ce o să înveţi îţi va prinde bine când te vei întoarce.”
  • Doamne, de ce când mă vezi pe mine ţi-l aminteşti pe Adam?

”Cât de mult ţine Dumnezeu la o lume pe care o poate reface oricând!”

De același autor