„…să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul.” (III Ioan 1, 2)

ODIHNIND CERUL...Carmen Elena Toader 25.02.2022

”Iar acolo, undeva la poalele Crucii, reînfloreşte cerul.”

Uneori cerul pare atât de aproape ca o mantie de azur pictată cu stelele viselor, cu luna reflecţiei şi a inspiraţiei, cu soarele dătător de viaţă, de lumină. Alteori,  spaţiile se dilată şi timpul străbate eternitatea ca un arcuş al norilor, lăsând în urmă colbul de nestăvilit al existenţei noastre.

Cer odihnit de pământ

Şi în această frământare universală perpetuă, în acest joc de lumini şi umbre, de certitudini şi îndoieli, oscilând între a ne topi în materie sau a arde de dorul Împăratului în pelerinaj la porţile cerului, din toată această zbatere de aripi serafimice şi palme de lut, se naşte o clipă, aproape imperceptibilă sufletului neantrenat în tainele rugăciunii. Clipa în care pământul odihneşte atemporal, şi totuşi atât de palpabil, Cerul.

Fecioara acceptă în pântecele ei de lut presărat din copilărie cu florile Raiului un prunc din cer, care ia chip în lumina stelei ce sărută blajin bolta minunilor de deasupra staulului din Betleem. Apoi albastrul cerului se răsfrânge în ochii pruncului divin care devine Omul.

Anii trec şi ochii Fiului Omului se oglindesc atât de curat în undele albastre ale Iordanului încât clipa Betleemului devine clipa Epifaniei. Dumnezeu Tatăl, Ochiul Atoatevăzător, veghează din cerurile deschise ochiul Fiului răstignit în focul smerit din ochiul Botezătorului.

Zornăit de arginți

Clipa...devine noian de clipe...se pogoară din cer în pustie şi în mări, devine val al Tiberiadei, izvor al Siloamului, ţărm al Capernaumului, piatră din Muntele Fericirilor, mreajă plină cu peşti, daltă a tâmplarului din Nazaret, se uneşte cu tina şi luminează întunericul din ochii orbilor...înviază morţii... transformă apa în vin... vindecă neputinţele... smereşte vameşii...

Şi vine o zi când Hristos, Dumnezeu-Omul, varsă o lacrimă. Suferă, flămânzeşte, Se roagă, dar simte că nu are unde să Îşi plece capul. În acea mare de oameni El urcă singur în munte. Atunci, clipa Iordanului devine clipa Mariei. Ochiul albastru al Mariei cuprinde în el toate lacrimile picurate ca nişte mărgăritare din infinitul albastru din ochii Fiului. Braţele betleemice se redeschid, Omul redevine prunc, iar Fiul găseşte odihnă. Fecioara opreşte timpul şi se lasă sfinţită de izvoarele harului. Parcă ninge cu lumină, parcă înfloresc îngerii, toate se prefac în bucurie şi clipa...clipa se schimbă. Tăcerea taborică din taina acestei întâlniri este spulberată aparent de un sărut. El, Iuda, are îndrăzneala de a crede că poate vinde Cerul pe un sărut cu zornăit de arginţi.

La poalele Crucii

Clipa Taborului devine clipa Golgotei. Maica Smereniei şi a Blândeţii devine Maica Durerii. Fulgii de nea transpar în aripi însângerate de corbi, cerul zace într-un sicriu imens de plumb. Braţele Maicii devin braţele crucii. Un strop de sânge atinge în goana lui spre craniul lui Adam un firicel de iarbă. Mantia neagră a cerului ascunde soarele, fiorul ultimei respiraţii a Omului sparge legile firii zdrobind moartea. Iar acolo, undeva la poalele Crucii, reînfloreşte cerul. Plăpând, un fir de floare albastră proiectează pe cer porţile Învierii.

Clipa durerii devine clipa îngerului bucuriei, clipa celeilalte Marii...

Antrenament pentru Înviere

Ridic ochii din Scripturi... Linişte... Dimineaţă... Dimineaţa unui nou început.

Mă îndrept cu sfială spre bisericuţa de lemn din poiana cu brânduşe din inima pădurii. Freamătul frunzelor şi viersurile păsărelelor abia trezite parcă răsună haric în inima mea.

Liturghie... Mă apropii de sfântul potir şi simt cum îmi foşnesc şoaptele sufletului în cântări de heruvimi...

Picurul de sânge şi fărâma de trup înfloresc în mine floarea albastră a Raiului.

Clipa Domnului...devine prin clipa Mariei...clipa mea... a fiecăruia dintre noi...

Privesc icoana Fecioarei care odihneşte în braţele ei Cerul...

Şi abia atunci înţeleg că toate aceste clipe sunt de fapt clipele vieţii mele...

Şi abia atunci albastrul din El curge prin venele mele... ca lacrima sângerie prin trupuşorul firav al ierbii de la poalele Crucii...

Devin mlădiţă... şi înfloresc...

De același autor